Nu m-am referit la cine împlineşte cerinţele sau cine nu împlineşte cerinţele pentru diaconie, pentru slujire. Ci m-am referit doar strict la cei care pot sluji (de ex. au vârsta necesară) în timpul serviciului de sfârşit / început al săptămânii fiind numiţi de lider (individual: cantori, oratori care pot citi din Psalmi, cititori din scripturi, învăţători care explică cele citite ş.a., în comun la cântări, în momentele când toţi se ridică în picioare ş.a.) apoi toţi pot la Midraş, la părtăşia care urmează după expunerea unei teme sau a unei porţii din scripturi, să adauge ceva, ori pot să pună întrebări (legat de diferiţi termeni ori să de-a şi alte exemple de persoane despre care în Vechiul sau în Noul Testament se potrivesc cu cei daţi ca exemplu de cel care a exlicat scriptura citită).
OryNider scrie:
Principalele tipuri de slujiri în adunare în ziua de azi sunt:
- slujirea individuală - când cineva ia cuvântul pentru a spune un psalm, o descoperire, o prorocie, sau că cânte o cântare, sau să predice, să înveţe, să conducă o rugăciune, etc.
- slujirea ca grup - când un grup din membrii adunării sjujesc iar ceilalţi judecă sau formează un alt grup sau grupuri. Grupul poate fi cor, duet, echipă de laudă etc.
- slujirea în comun - când toţi membrii adunării participă la o slujire.
Ce baze biblice are fiecare şi cam ce reguli ar trebui respectate în cazul fiecărui tip de slujire ?
Astfel pentru ca cineva să poată fi numit în timpul serviciului divin (în partea liturghică), tânăr ori tânără, trebuie să aibă vârsta necesară, să aibă un angajament, ori să fie deja în perioada din viaţă când tatăl răspunde de copil în faţa adunării (care în iudaism şi mesianism începe cu "bar/bat-miţva"), ca întreaga adunare să ştie public şi să-l implice, să-l numească, să-i pună întrebări, ş.a.
Apoi în unele adunări după ce se ridică în picioare adunarea, liderul să pe rând ştafeta la bărbaţi şi femei pentru intonarea unor binecuvântări, angajamente, rugăciuni ş.a., iar pentru anumite părţi doar bătrânilor (diaconilor şi prezbiterilor) care vorbesc în numele adunării ori în numele poporului.
În slujirea ca grup este când trupa de laudă ori corul adunării au momente de interveţie ori susţienere prin muzică fie a liderului, fie în pauze a adunării care are câteva momente libere, între părţile liturgice şi părtăşie, ş.a., ori în pauzele de pregătire a unui membru pentru un moment.
În slujirea în comun dacă poate oricine, chiar şi copii, şi străini, să participe la cântări, dacă e potrivit ca să folosim în acest caz Numele Divin.
