Arhiva forumului

Iată o întrebare care după părerea mea ar trebui să provoace !

Deci ce răspundeţi ?

PENTRU CINE A MURIT CHRISTOS ?

Christos a murit pentru toţi oamenii, dacă El nu murea pentru ei nu era o judecată a sfiinţilor şi o judecată finală.

În vechime profeţii mai ales dar şi poporul israelit a aşteptat să se nască Meşia (Unsul), la fel în zilele din urmă şi timpul sfârşitului credincioşii aşteaptă ca El să vină din nou după cele "zece fecioare" şi pentru aramaghedon.

Evreii Mozaici aşteaptă şi ei ca că vină Meşia în Israel dar unii din ei cred că va veni pentru prima dată, şi astfel ei pot fi înşelaţi uşor de orice Christos fals.

Dar dacă cineva ar răspunde :

DAR CINE A AVUT O PROBLEMĂ ? OMUL sau DUMNEZEU ? OARE NU LUI DUMNEZEU I-A
FOST IMPUTATĂ SLABA CALITATE A CREATURILOR FĂCUTE DE EL ?

CHRISTOS A MURIT PENTRU DUMNEZEU, NU PENTRU OAMENI !

ADICĂ, HRISTOS A DEMONSTRAT ÎNTREGII CREAŢII CĂ DUMNEZEU ARE
DREPTATE ! OARE NU TOATE TESTELE AU FOST PENTRU ACEST SCOP ?
EVIDENT CĂ OAMENII BENEFICIAZĂ DE ACEASTĂ DEMONSTRAŢIE !
DOAR PRIN CREDINŢA ACEASTA, CĂ CHRISTOS A SUPORTAT TOATE
TESTELE, INCLUSIV MOARTEA, OMUL ESTE MÂNTUIT ! ADICĂ DUMNEZEU,
CU DREPTATE POATE SĂ ÎNTOARCĂ DIN NOU LA EL PE OAMENI !

Rom 3:4 Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii
să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: "Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele
Tale, şi să ieşi biruitor când vei fi judecat."

VOI CE I-AŢI RĂSPUNDE ?

Am scris un mesaj mai lung, dar intre timp mi-a cazut netul si n-a mers.
Cel mai bine ar fi daca am citi toata Epistola catre Romani, sau daca nu avem timp macar capitolul 2 si capitolul 7

Este adevarat ca Christos a murit ca sa ne de-a un mare exemplu de fidelitate si credinciosie, dar scopul acesta este strans legat de cel al jertfei de ispasire, pentru cei care cred. Aceste doua aspecte sunt cruciale.

Recomand si urmatorul studiu, legat de tema:

Cum suntem salvaţi: Prin sângele lui Christos şi prin fapte bune sau, numai prin sângele lui Christos, pentru fapte bune?
"Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" Efeseni 2:9
1. Ce este harul? "Este darul lui Dumnezeu" Efeseni 2:8
Toţi oamenii mor şi ei nu se pot salva (mântui) singuri din starea de moarte. Au nevoie de o salvare eternă şi asta numai Dumnezeu o poate da. Harul înseamnă o bunăvoinţă ieşită din comun, a lui Dumnezeu, pe care de altfel omul nu ar merita-o; o graţiere a omului păcătos: Matei 18:21-35
2. Suntem salvaţi într-adevăr numai prin har?
"Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Christos: prin har suntem salvaţi." Efeseni 2:4,5
3. De ce nu putem fi salvaţi şi prin har, dar şi prin fapte?
Deoarece darul vieţii veşnice n-ar mai putea fi un dar, din partea lui Dumnezeu, ci ar fi ceva care se poate cumpăra prin fapte.
"Căci prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." Efeseni 2:8,9
"Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altfel, harul n-ar mai fi har." Romani 11:6
4. Ce alte motive mai stau la baza acordării harului salvării, gratuit şi nu prin fapte?
a) Valoarea salvării este prea mare: "răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că trebuie să renunţe la ea pentru totdeauna" Psalmul 49:8
b) Dacă ar fi prin fapte, n-ar fi echitabilă, căci unii ar face mai mult, alţii mai puţin şi astfel unii ar putea pretinde ceva mai mult faţă de ceilalţi, pe când prin har nu se crează nici o nedreptate: "nu-ţi fac nici o nedreptate" Matei 20:1-16
c) Cei care cred că s-ar putea salva numai pe temeiul faptelor şi nu a jertfei de ispăşire făcută de Christos, ar avea o pricină de laudă neîntemeiată, putând la un moment dat chiar să nege necesitatea acestei jertfe, şi să afirme, ba că: "Nu pentru păcatele noastre a murit Christos, ci numai ca să-şi arate fidelitatea Sa faţă de D-zeu", sau că "Pentru mine jertfa lui Christos este de neânţeles, căci eu am făcut totul pentru mântuirea mea, prin faptele mele bune". Plus că oamenii nu sunt roboţi şi nu fac fapte la fel, unul face mai mult altul mai puţin, şi aşa cei ce au făcut mai mult ar putea să se laude faţă de ceilalţi şi chiar ar putea pretinde ceva mai mult de la D-zeu. ÎNSĂ tocmai de aceea SCRIE CLAR: "Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." Efeseni 2:9.
d) Dacă salvarea s-ar putea obţine numai prin fapte "degeaba a murit Christos" Galateni 2:21. Faptele ar fi de ajuns. Moartea lui Christos ar fi inutilă.
5. De ce putem spune că tot meritul şi toată lauda şi gloria salvării noastre apartine lui Dumnezeu şi Fiului Său?
Deoarece Dumnezeu a ales să fim salvaţi. El ar fi putut să nu ne salveze, spunând că chinul Fiului Său, pentru aceşti oameni păcătoşi ca noi, este prea mare. Şi Fiul Său ar fi putut spune, că El nu doreşte să moară pentru astfel de păcătoşi ca noi.
"El (adică Dumnezeu), care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci l-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate?" Romani 8:32
"Christos, prin Duhul Cel veşnic, s-a adus pe sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu" Evrei 9:14
"Vin să fac voia Ta, Dumnezeule" Evrei 10:1-22
6. Pe ce bază (temei) se dă totuşi harul lui Dumnezeu?
"Prin har sunteţi salvaţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu." Efeseni 2:8
Salvarea prin har, prin credinţă nu elimină necesitatea faptelor bune, ci din contra, le motivează:"Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Christos Isus pentru fapte bune, pe care D-zeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele."
Totuşi baza salvării noastre nu sunt faptele noastre, ci jertfa de ispăşire făcută de Christos.
"Pe El (adică pe Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu) Dumnezeu l-a rânduit ispăşire, prin credinţa în sângele lui, ca să-şi arate dreptatea Lui" Romani 3:25
"Dar acum s-a arătat o dreptate a lui Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc legea şi prorocii - dreptate a lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Christos, către toţi şi peste toţi cei care cred; căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, fiind îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Christos Isus." Romani 3:21-24.
În consecinţă harul se dă gratuit, prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu. Baza, temelia salvării noastre este jertfa Fiului lui D-zeu, şi nu faptele noastre. Exemplificare: La o calamitate naturală guvernul Romaniei da gratuit zonelor calamitate alimente, apă şi alte ajutoare, singura condiţie pusa celor calamitaţi este să creadă că într-adevar se dau aceste ajutoare şi să se deplaseze spre centrele de prim ajutor. Guvernul nu cere bani sau fapte în schimbul acestor ajutoare. Aşa face şi Dumnezeu. Noi am fost calamitaţi cu urgia păcatului şi a morţii. Dumnezeu este cel ce dă ajutorul gratuit şi centrul de prim ajutor este Fiul Său, Isus Christos. Baza, temelia, fundamentul pe care să dă ajutorul este credinţa în jertfa lui răscumpărătoare, care ne salvează din păcat şi moarte.
7. De ce totuşi credinţa goală, fără fapte este "moartă" Iacov 2:14-17?
Deoarece odată ce prin credinţă ai fost îndreptăţit la salvare, credinţa implică să fi recunoscător, să asculţi şi să împlineşti voia lui Dumnezeu. "Dar fiţi împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri..." Iacov 1:22-25
8. De ce atunci nu putem spune că credincioşii se salvează prin fapte?
Dacă salvarea ar putea fi obţinuta numai prin fapte, şi cei ce nu cred în jertfa ispăşitoare a Fiului lui Dumnezeu ar putea să se salveze prin fapte. Însă...
"Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui." Evrei 11:6
"Cât despre ... necredincioşi ... partea lor este ... moartea a doua." Apocalipsa 21:8
9. Ce fapte cere Dumnezeu de la noi, după ce am primit jertfa lui Christos?
"Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Christos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele." Efeseni 2:10. Omul care crede că este îndreptăţit la salvare, trebuie să producă "roade bune" Matei 7:15-20. Aceste fapte bune sau roade bune sunt generate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ca răsplată pentru credinţa omului, de aceea sunt numite "roada Duhului" Galateni 5:22-24. Prin Duhul lui Dumnezeu roadele bune fac din credincios un om "nou" Coloseni 3:1-17.
10. Când începem să facem cu adevărat "fapte bune", după ce am fost îndreptăţiţi la salvare sau înainte de această îndreptăţire?
"Şi voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi." Efeseni 2:1-3
11. Ce se va întâmpla cu noi dacă nu ne reînnoim faptele făcute după "pofta firii păcătoase" Galateni 5:16-21, spre a fi fapte după voia lui Dumnezeu? Vezi Apocalipsa 21:8.
12. Ce atitudine trebuie să avem chiar faţă de faptele noastre bune pe care le facem după voia lui Dumnezeu?
"Dacă Avraam a fost îndreptăţit prin fapte are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu." Romani 4:2
"Tot aşa şi voi, când veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici: am făcut ce eram datori să facem." Luca 17:7-10

Atentie mare deci, ca moartea lui Christos nu este numai un exemplu de credinciosie si atat... Ea este o necesitate vitala, este o jertfa indispensabila, ce a fost prefigurata de jertfele din Vechiul Testament, de ex. mielul pascal.

Un alt studiu, care poate fi de folos, scris pentru a ajuta discipolii lui CT Russell, numiti milenisti sau Studentii Bibliei:

Pentru cei sinceri din casa credinciosilor milenisti

"Este CU NEPUTINTA ca Dumnezeu sa minta" Evrei 6:18
Textul acesta il arata pe Marele Creator "neputincios" in fata minciunii. Cu toate ca El este Atotputernicul Dumnezeu, ii este cu "neputinta" un lucru: sa minta. Vedem, dragii mei, ca desi Dumnezeu este Atotputernic, El nu poate "orice".
Este interesant de stiut, ca anumiti crestini din primele secole ale erei crestine, pornind de la ideea ca Dumnezeu este Atotputernic, au ajuns la urmatoarea concluzie, ce li s-a parut foarte logica: Deoarece Dumnezeu este atotputernic si este Iubire, El va salva pe toti pacatosii de la pierzarea vesnica. Lor li s-a parut ciudat ca un Dumnezeu care este atotputernic si Iubire, sa nu doreasca ca creaturile sale decazute sa fie iertate si salvate. Unii din cei care propovaduiau aceasta invatatura a fost Clement si Origene din Alexandria.
"Sfântul Clement din Alexandria (născut Titus Flavius Clemens c.150 - 211/216), a fost primul membru de seamă al Bisericii din Alexandria, şi unul din cei mai distinşi învăţători. El s-a născut aproximativ la mijlocul secolului al II-lea, şi a murit între 211 şi 216. El a unit tradiţiile filosofe greceşti cu doctrina creştină şi i-a dat valoare gnosticismului (...) El a folosit termenul de "gnostic" pentru creştini, care au atins învăţăturile profunde ale Logos-ului . [1] El a dezvoltat un creştinism platonic. [2] El a prezentat scopul vieţii creştine ca apoteoză (dumne-zeificare), identificat atât ca platonism de asimilat în Dumnezeu şi în imitaţia biblică al lui Dumnezeu. [1]"
Clement este luat drept unul din Părinţii timpurii ai Biserici.
Ca Origen, el a provenit din Şcoala Catehetică Alexandrină a de-asemenea a fost bine versat în literatura păgână. [2] Origen la succedat pe Clement ca şef al şcolii. [2] Alexandria a avut o mare comunitate creştină la începutul creştinismului, care s-a remarcat pentru burse de studiu şi de înaltă calitate a copiilor Scripturii.
http://en.wikipedia.org/wiki/Clement_of_Alexandria
"Origene a fost un părinte alexandrin născut în 185 din tată creştin martir. Manifestă multe asemănări cu filosofii neoplatonici, cu Plotin chiar, existând argumente care pot duce la concluzia că Origene şi Plotin au fost elevi ai aceluiaşi maestru (Ammonius Saccas). Alături de Clement din Alexandria, al cărui elev a fost mai întâi, Origene reprezintă perioada de maximă înflorire a Alexandriei intelectuale. Origene a fost un spirit ascuţit şi pătimaş, scriind enorm, trăindu-şi credinţa intens şi îndrăznind până la autoflagelare."
http://ro.wikipedia.org/wiki/Origene
Asadar, un singur cuvant interpretat scos din contextul intregii Biblii poate fi foarte periculos si poate duce la moartea noastra spirituala si in cele din urma la moartea noastra fizica, in moartea a doua, acea moarte groaznica, unde sunt dusi "toti mincinosii" si unde "partea lor este in iazul de foc si pucioasa, adica moartea a doua" Apocalipsa 21:8. sa nu uitam deci, ca "litera omoara" 2Corinteni 3:6.
Cu atat mai mult fratilor, sa nu lasam ca sa fim omorati de literele unui cuvant, ci cu mare grija sa privim dincolo de cuvant, la contextul in care acest cuvant a fost scris, ca sa putem deveni vii, dupa cum se spune ca "Duhul da viata" 2Corinteni 3:6. Sa punem, prin urmare, intelepciunea noastra limitata la o parte si sa cerem prin Duhul Sfant iluminarea si calauzirea care se da de sus, din ceruri, de la Tatal ceresc, prin intermediul Fiului Sau, Domnul nostru Isus Christos. Sa nu ne lasam furati de intelepciunea noastra, ca Clement si Origene. Sa dam "firescul" nostru la o parte.
Toata aceasta introducere, am facut-o cu scopul de a arata slabiciunea teoriilor care cladesc pe un singur cuvant sau uneori chiar litere, sau ortografie gresita, ca in cazul din Luca 23:43, neglijand contextul intreg al Scripturii.
S-a ridicat pretentia de catre unii ca Iuda tradatorul va fi iertat, caci el s-a pocait, ori ca poate se va pocai la inviere. Ei vad "pocainta" lui Iuda tradatorul, in faptul ca el s-a dus si a dat banii inapoi marilor preoti - Matei 27:3-5. Daca cainta sa ar fi fost sincera, nu s-ar fi dat Satanei, ca sa se spanzure. El spera ca Isus nu v-a fi condamnat la moarte, ci la ceva "acceptabil", dar cand a vazut ca El a fost condamnat la moarte, "orgoliul uman" a strigat din el si nu o adevarata pocainta. A strigat catre oameni, nu catre Dumnezeu. Daca Iuda tradatorul va fi iertat si salvat atunci Domnul Isus n-ar fi zis: "Negresit, Fiul Omului se duce dupa cum este scris despre El, dar vai de omul acela prin care este vandut Fiul Omului! Mai bine ar fi fost pentru el sa nu se fi nascut!" Matei 26:24.
Si acum dragii mei, voi care poate credeti ca tradatorul "mai are o sansa", veti trece oare testul ascultarii de Christos sau veti rastalmaci cuvintele Lui pentru paguba voastra si in folosul iluzoriu al unei inchipuiri doctrinare frumos mestesugite, care vrea sa placa in ochii lumii? Veti pune parerea voastra mai presus de parerea Lui?
Sa nu uitati ca este scris: "Dumnezeu nu poate sa minta". Prin urmare nici Fiul lui Dumnezeu nu poata sa minta, fiindca El face intocmai ce il vede pe Tatal lui facand. El a mai spus: "Daca ramaneti in cuvantul meu, santeti in adevar ucenicii Mei, veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi" Ioan 8:32. Acum, voi care va ziceti "crestini", daca doriti sa va considerati pazitori ai cuvintelor lui Christos, trebuie sa ramaneti la cuvintele Domnului vostru care a zis: "Vai de omul acela". Dar daca spuneti ca nu este nici un "vai" pentru omul acela, pentru ca el s-a pocait si va fi salvat, sau ca se va putea pocai in viitor in mileniu, atunci voi ori nu voiti sa ascultati glasul Domnului vostru, ori nu cunoasteti Scriptura. Cu parerea voastra, voi, da voi, va ridicati mai presus de parerea lui Christos, care a fost facut de Tatal Sau, Judecatorul celor morti si al celor vii, dupa cum este scris: "Tatal nici nu mai judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului".
Dar sa raspundem intrebarii: De ce nu poate fi salvat Iuda tradatorul?
Sa nu uitam ca in Vechiul Testament s-a scris: "Blestemat este oricine atarna (spanzura) de lemn". Ori, Iuda tocmai asta a luat asupra sa (acest blestem) cand s-a spanzurat. Mai mult chiar, el cunostea Vechiul Testament, fiind evreu, mai mult chiar, el a vazut toate minunile si semnele pe care le-a facut Christos si chiar si el a primit puterea Duhului Sfant ca sa vindece si sa scoata demoni. Cu toate acestea, pentru un castig urat, a fost in stare sa se lepede de toate acestea. Ca arata toate acestea? Ca desii el a fost martor la lucrarea Duhului Sfant, a respins cu necredinta aceasta lucrare si a acceptat mai degraba ca indoiala sa puna stapanire pe el, pana ce indoiala la corupt sa fure din banii obstii (din punga comuna) si sa-l vanda pe Christos. Tocmai acest lucru este catalogat ca fiind "hula impotriva Duhului Sfant", care nu se iarta nici in veacul acesta, nici in cel viitor - Matei 12:30-37.
In primul rand teologia lui Origene, care il prezinta pe Dumnezeu care iarta orice pacat si teologia lui Russell, care spune ca sangele lui Christos aduce ispasire pentru orice om care a existat vreodata, orice mare pacat ar fi facut, dandu-i o noua ocazie, sau o ocazie de impacare pe care nu ar fi avut-o, ambele aceste teorii "schioapata". Si voi demonstra de ce.
Daca Dumnezeu ar proceda dupa teologia lui Origene, ca sa aduca toate creaturile la ascultare, supunere si salvare - numai prin iertare continua, nu sar putea ajunge niciodata la asa ceva, fiindca o creatura care ar avea un viciu, ar tot putea urma viciul sau, stiind ca oricat de mult ar pacatui, el mai are timp suficient pentru asi satisface viciul, pentru ca Dumnezeu il asteapta. In lipsa unei legislatii ferme care sa condamne si sa pedepseasca cu exemplaritate pacatul, lumea ar deveni haotica si anarhica si tocmai asta doreste Satan sa faca, sa o poata stapani cu cruzime. Este imposibil de atins dezideratul Origene in cazul creaturilor. Numai in cazul in care Dumnezeu ar inlocui statutul oamenilor si al ingerilor cu statut de masina perfecta (robot) care nu stie ce face si de ce face si de ce este bine ceea ce face. Numai in cazul acesta sar putea atinge dezideratul lui Origene. dar oare Dumnezeu doreste o lume plina de roboti fara sentimente? Nu! Caci omul este mai mult decat o masina perfecta (robot), el este "chipul si asemanarea lui Dumnezeu". Noi suntem mai mult decat masini perfecte, suntem din neam din Dumnezeu, "vlastarii Lui suntem" - Fapte 17:28,29. Asadar armonia nu se poate sustine in Univers numai prin "iertarea perpetua a iubirii", ci trebuie si putere si intelepciune si dreptate.
Lasandu-l pe Origene, sa ne intoarcem privirile spre teologia lui Russell. Daca teologia ciudata a lui Origene o putem numi "sansele salvarii", teologia lui Russell o putem numi "marea sansa a salvarii". El vine sa justifice in mod eronat, ca din cauza mediului majoritatea oamenilor "nu poat mai mult" si ca pentru cei mai multi nu acum este ocazia de impacare cu Dumnezeu, ci intr-un timp mai indepartat, pe care l-a fixat D-zeu in mileniu.
Se vede clar, ca atat teologiile care sustin intr-un fel sau altul ideea uni "purgator", in care cu un pic de "har" dat de oameni (rugaciune, bani, ceremonii) sau Dumnezeu (un nou timp de impacare) isi au originea in teologia lui Origene, care la randul sau a preluat ideea "desavarsirii treptate a sufletelor" din filozofia religioasa a Indiei.
In teologia lui Russell, deasemenea se oglindeste aceasta idee de "purgator mai luminat". Purgatoriul, fie el origenic, catolic, sau russellit, este un "Curatitor" de pacatele care au mai ramas. La catolici, omul care se afla in curatitor, se purifica prin chinul focului si cu un pic de ajutor dinafara (cei apropiati care se roaga si aduc ofrande pentru el), catolicul poate fi scapat. La Russell "Purgatorul" sau "Curatitorul" este chiar mia de ani, in care pacatosul este pus in conditii de viata, confort si sanatate deplina, ca nimic sa nu-l poata impiedica sau distrage de a asculta de Dumnezeu. Putem vorbi deci la teologia lui ca de un "Purgator fara chin". In mia de ani vazuti de Russell, cei nemantuiti acum, care din cauza mizeriei de acum nu au avut sansa de a-l cunoaste pe Dumnezeu, vor putea fi mantuiti prin conditii de viata, confort si studiu biblic, avand o sanatate mintala si fizica perfect. Aceasta idee este sustinuta de diferitele curente mileniste, printre care Studentii Bibliei sau Sacred Name Movement (Miscarea Numelui sfant) si ramurile lor. O astfel de ramura este si Martorii Lui Iehova care sustin ideea miei de ani, ca purgator "curatitor" prin conditiile foarte bune de viata, confortul si studiul Biblic. Totusi exista o diferenta intre Russell si Martorii Lui Iehova. Russell credea ca sangele lui Isus Christos elibereaza orice om de pacat, inclusiv pe Adam, si celor nemantuiti acum, le da o ocazie de mantuire in mileniu. Deci russell vedea doua clase: mantuiti si nematuiti cu speranta de mantuire in viitor.
Pasajul din Matei 12:32, Russell il interpreta ca acesti oameni - desi pacatele lor vor fi absolvite (iertate) - totusi ei atat de impietriti vor ramane in pacat, ca nu se vor putea mantui, nici chiar prin imparatia de mie de ani, unde vor fi conditii excelente de viata, confort si studiu Biblic.
Martorii Lui Iehova sustin trei categorii de oameni prin teologia lor: mantuitii (144000), nemantuitii de acum, dar cu posibilitatea de mantuire in mia de ani (marea multime), si cei pierduti, adica cei pe care Dumnezeu i-a distrus deja, sau care au pacatuit impotriva Duhului Sfant, a treia categorie nici nu vor invia, afirma ei. Prin urmare, ideea lui Russell, ca mileniul va fi un fel de "purgator - curatitor" cu conditii excelente de viata, confort si studiu Biblic este sustinut si de catre Martorii Lui Iehova, mileniu in care atat cei care sunt acum martori activi, dar cu statut de nemantuiti, impreuna cu multi alti oameni care nu au auzit niciodata de Biblie sau de Martorii Lui Iehova, sau au auzit dar nu au avut timp necesar, conditie necesara sau altceva de genul acesta, ei vor putea fi curatiti de pacat in mia de ani, prin conditii minunate de viata, confort si studiu Biblic, si daca vor asculta si nu se vor revolta impreuna cu Satan, dupa finalul miei de ani, atunci si ei vor fi mantuiti.

Cei de la Sacred Name si Armstrongistii, cred la fel de eronat ca si Russelistii, numai ca ei pun a doua sansa de impacare oferit oamenilor nemantuiti, dupa Mileniu, pe cand Russellistii o pun in Mileniu. Oricum, ambele sunt gresite, conform cu Matei 7:13,14, Luca 13:1-5, Romani cap 2 etc.
Cei mai multi din acestia cad ca nu inteleg cum va fi "lumea care va veni" si cine va intra in ea si cum?

E bine dar după ce suntem mântuiţi trebuie să facem fapte bune căci pomul după rodă se cunoaşte. Dacă nu aduce roade (fapte) este tăiat şi băgat pe foc. acesta este o pedeapsă veşnică pentru pom, el ne mai putând fi refecut din cenuşă nici ' odată.

Iubirea frăţească este cel mai mare rod care deschide uşa la alte roade, dacă ne oprim aici atinci e mort deoarece mulţi în zilele noastre practică iubirea din interes ca să aibă cât mai mulţi membri în adunări sau în familii confundă iubirea cu dragostea sau mai rău cu pasiunea.

Noi suntem regi şi preoţi îmoreună cu Christos în Mileniu. Ştiţi ce a păţit marele preot Iosua când a intrat în Tebenacum cu hainele murdare? El a fost botezat cu întreg poporul la despărţirea apelor de către Moise. Acest botez a rămas valabil din generaţie în generaţie până în zilele lui Ioan Botezătorul şi totuş Ilie a postit 40 de zile.

Dacă ştim că un lucru ne întineză şi persistăm deoarece este har pedeapsa este moartea fizică. Noi nu suntem Elohimi sau Dumnezei să decidem că vrem să murim din lumea asta rea cât mai repede şi astfel să mâncăm sânge, mortăciuni, hrană contrafăcută în scop comercial, s.a., sau să mergem la război contra islamului şi păgânilor, să facem cruciade cu arme umane.

Harul scuteşte pe oi dacă se bagă în mocirlă să nu îşi piardă viaţa, ci să aibă posibilitatea de a se curăţi. Preoţii după moartea lui Solomon nu au înţeles procesul de curăţire şi de aceea poporul a fost dus captiv.

Mai târziu după ce s-a instaurat sistemul rabinic, din cauza luptelor cu păgânii din Babilon (sataniştii de atunci), ei au practicat curăţirea în mod exagerat forţând populaţia din Iudeea şi Ierusalim să asculte de aceste reguli pe care le-au creat ei ca adăugare la cele zece porunci şi lege pentru a nu mai lăsa deloc posibilitatea ca poporul să aducă jertfe d-zeilor păgâni.

Prin acest sistem s-a creat împrejurările favorabile ca Meşia (Unsul, sau Christosul) să se nască.

Acest sistem a fost dezapărobat în momentul când sinhedrinul iudeu a hotărât să îl dea pe Meşia pe mâna guvernatorului roman şi sentinţa a fost pusă în aplicare în anul 70 când a fost distrus Templul.

Sistemul cu legea care exista dinainte de cel rabinic însă nu a fost abolit pentru iudeai şi israeliţi el fiind abolit în anul 106-107 când mişcarea de rezistenţă masada a pierdut în faţa romanilor, când totată ţara a fost pustiită literar şi nu s-au mai creat împrejurările favorabile pentru rezidirea literară Lui, până în zilele noastre.

Cam atunci a scris şi Apostolul Ioan, evanghelia şi nu a mai avut posibilitatea să invoce genealogiile, astfel începe cu purcederea Cuvântului din Tatăl, ea fiind o recenzie la evangheliile din primul secol sun subpravegherea ultimului din cei doiprăzece care era şi cel mai iubit de Domnul.

După aceste evenimente s-a făcut o separare între creştini şi evrei care a ţinut până în zilele noastre când au apărut mişcările mesianice. Nu ştiu dacă ei vor fi luaţi înainte de armaghedon sau vor rămâne pe Pământ în zilel cele mai grele de necaz, caz în care ei sunt rămăşiţa din Revelaţia (cartea Apocalipsa). E prea devreme ca să unrmărim probleme aceasta.

Moise când a călcat pe Pământ Sfânt a trebuit să îşi scotă sandalele din picioare, la fel cei care trăiesc în Israel nu o să aibă pace până nu au totată populaţia o formă de curăţire, cea mai puternică fiind prin sângele Mielului înjungiat, Meşia.

Dacă am elimina procesul de curăţire deoarece trăim în har, am putea să nu mai ne spălăm doar odată pe an şi să umblăm tot cu aceleşi haine. Ştiu fraţi penticostali care cred că e urâciune să te speli pe dinţi cu periuţa.
Dacă acceptăm că avem nevoie de curăţire (sfiinţire) şi în trup ceea ce nu se poate face peste noapte sau peste zi, atunci nu trebuie să judecăm pe cei care mâncă doar verdeţuri ca Daniel sau făină cu untdelemn (vegetal) la Ilie şi Elisei (1 Împăraţi 17:16), cum a spus Apostolul neamurilor:

Romani 14:2 Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri.
3 Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă; şi cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.
4 Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească ca să stea.
5 Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui.
6 Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.
7 În adevăr, nici unul din noi nu trăieşte pentru sine şi nici unul din noi nu moare pentru sine.
8 Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.
9 Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii.
10 Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.
11 Fiindcă este scris: „Pe viaţa Mea Mă jur, zice DOMNUL, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” (Isaia 45:23,24)
12 Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.
13 Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
14 Eu ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.

REPET,

Întrebarea suna în felul următor :

ÎN EDEN :

OMUL A AVUT O PROBLEMĂ, sau
DUMNEZEU A AVUT O PROBLEMĂ ?

Este bine să se răspundă la întrebarea pusă !
Alte aspecte se pot discuta cu altă ocazie !

Eu nu l-am întrebat nici pe Origene şi nici pe
Clement din Alexandria despre acest subiect !
Eu vă-ntreb pe voi ! Mă interesează părerea
voastră ! Pe a lor o pot citi la nevoie !

Dumnezeu a avut o problemă în mometul când omul (adam) a decis să asculte de altcineva decât de Elohim, iar astfel procesul creaţiei s-a poticnit la om. Acest proces va continua când Dumnezeu va face toate lucrurile noi. (vezi Apocalipsa 21)

Aşa mai merge ! Da ! Dumnezeu a avut o problemă !
Pentru că se vede că El o şi rezolvă !

Bun, dar acum urmează logic :

Cum anume a luat Isus păcatele noastre asupra lui ?
Am putea spune cam ce s-a întâmplat, fizic ?
Am putea descrie în ce fel ?
Deocamdată n-am întâlnit un răspuns corect Biblic !
Evident, este posibil să nu fi citit suficient !

Dragă Constantin,

tu po?i crede afirma?ii ale Bibliei pe care nu le po?i în?elege pe deplin?

Sau crezi doar lucrurile pe care le poţi băga în cutiuţa minţii tale, le poţi pipăi, controla, observa empiric?

De pildă,

Biblia spune că Dumnezeu este DUH...........poţi să-mi explici ce însemnă DUH...........?


Sau nu înţelegem pe deplin dar acceptăm.........afirmaţia Bibliei aşa cum este scris?

Elohim este DUH în sensul că Tatăl şi Fiul care pot sta cu noi la masă şi să mănânce sunt uniţi prin Sfântul DUH care este omi-prezent în toată zidirea şi care este fundamentul sau esenţa întregii zidirii.

Sfântul Duh este tot duh în orice loc din zidire, pe când Tatăl, Fiul, sau o altă fiinţă din Sfânta au un chipul asemănător omului care a fost creat după chipul Lor la început.

Tatăl este izvorul Sfântului Duh în interiorul zidirii, El ţine toate lucrurile cu puterea Cuvântului Său.

Domnul Isus a luat păcatele noastre asupra Sa la moartea de la Golgota, nu doar o singură gereraţie ci tot răul care îl poate face teoretic sau practic întrega omenire până într-un veac îndepărtat când nu mai va fi posibil acest lucru din diferite motive şi va trebuie să vină personal să pună punct acestui sistem de lucruri în care "omul stăpâneşte peste alt om să îl facă nenorocit" (adică atâta timp cât va mai fi posibil a se naşte oameni de pe pământ care să poată fi mântuiţi).

Sistemul preoţesc care era înainte de cel rabinic, şi mai târziu în paralel cu acesta, se baza pe curăţirea omenilor prin răsfângerea păcalelor care se manifestau ca blesteme puse în practică de duhuri rele sau necurate în funcţie de gravitatea păcatului, asupra amimalelor.

Astfel dacă greşea o persoană înainte de jertfa anuală, pentru a fi eliberată trebuia ca preotul să aducă ca jertfă un porumbel sau animal din gospodărie care să moară în locul omului vinovat. Cu cât păcatul era mai mare cu atât animalul trebuia să fie mai sănătos şi mai valoros.

La jetfa anuală se folosea un ţap ispăşitor în fiecare cetate asupra căruia se alungau toate păcatele oamenilor şi era trimis în păustie, iar mai târziu jetfele de la paşte la Templu.

Domnul Isus a vrut să pună capăt acestui sistem şi astfel s-a dat pe sine însuşi ca jetfă acum fiind Mare Preot în Sfâta în Locaşul Sfânt din Cer unde mijloceşte la tron cu sângele care la vărsat pe pământ, pentru cei care chemă Numele Său şi cred că El este Meşia (Unsul promis sau Fiul lui Dumnezeu).

Pentru a beneficia de acestă jetfă trebuie să bem sfângele Său şi să mâncăm Trupul Său ceea ce se face prin împărtăşanie sau "Cina Domnului" ori de câte ori pomenim moartea şi învierea Sa.