Arhiva forumului

Chiar de-am sa cer

Chiar stelele din ceruri de le-as cere
sa mi le prind pe toate-n parul meu
sa stralucesc ca fagurii de miere
cand ne-om privi in fata,Dumnezeu

Chiar luna oglindindu-se in struguri
de aur ori de sange rubiniu
si florile imbobocite-n muguri
si cantecul de viata mai tarziu

chiar de Ti-as cere inca-o vesnicie
si Te-as ruga sa ma imbraci cu ea
Tu mi le-ai da pe toate mie
si m-ai lasa sa vin in casa Ta

E-atat de multa si-i atat de mare
minunea Ta de dragoste si har
ca de va sta sa ma inece-o mare
mi-ai fi de straja,Doamne,la hotar

Atat de mult am cunoscut din Tine
si-atata Te-am iubit in dorul meu
ca de-am sa cer chiar luna pentru mine
ai sa mi-o pui in palme,Dumnezeu...

sanja-adriana

Nu-s ingerii
(de Sanja -Adriana)
Si-atunci de ce aceste toamne
si-aceste lacrimi multe,multe
nu-s ingerii in ceruri ,Doamne
si nu esti Tu sa le asculte?...

Te chem din margini de padure
ca mi se vestejesc copacii
si vine-un fulger sa mi-i fure
si cum sa-i mai ajut ,saracii

I-aprinde lacrima cereasca
si plang cu ei mai la o parte
nu stie nimeni sa-i iubeasca
si sa-i iubesc sunt prea departe

Se-ascunde-o pasare-n cenusa
mai canta-un pic si-apoi se duce
eu stau ascunsa dupa usa
cu mainile la piept si-n cruce

Si-atunci de ce aceste toamne
si-aceste multe lacrimi multe
nu-s ingerii in ceruri,Doamne
si nu esti,Tu sa le asculte?...

Cantarea Cantarilor

E-atat de frumos
Dumnezeul acesta
si-atat de frumos
imi vorbeste:

la-nceput
a facut
cerurile si pamantul,
noaptea, zilele si vantul
si, la fel de bine,
m-a facut pe mine
pentru tine!

Viaţa de creştin

Să poţi răbda în încercări
Să-ţi poţi iubi duşmanul
Înseamnă să pluteşti spre zări
Şi să-ţi lărgeşti limanul

Să-ţi dai din bani cu împrumut
Şi să nu ceri dobândă
Înseamnă că te-ai abătut
De la o grea osândă

Să nu cârteşti când lipsuri ai
Să învingi nemulţumirea
Înseamnă să pluteşti spre rai
Şi să-ţi vezi răsplătirea

Să-i crezi pe cei ce sunt săraci
Şi să le schimbi veşmântul,
Înseamnă Domnului să-I placi
Şi să-împlineşti Cuvântul!

Aceasta-i viaţa de creştin,
Trăită în iubire.
Iar cel ce o are pe deplin
E demn de mântuire.

Zece crestini mititei
>Zece crestini mititei se-mparteau in doua,
>Unul nu tinea cu ei, si-au ramas doar noua!
>Noua crestini s-au gandit ca e timpul copt
>Sa-ngrijeasca de saraci, si-au ramas doar opt.
>Opt crestini au observat anumite fapte,
>S-au pornit pe criticat, si-au ramas doar sapte.
>Sapte crestini erau "buni" insa unul trase
>Niste halbe la masea, si-au ramas doar sase.
>Sase credinciosi "de rang", nu de la opinci,
>Unul a fost ofensat, si-au ramas doar cinci.
>Cinci crestini "evlaviosi" se distrau la teatru,
>Unul nu s-a mai intors, si-au ramas doar patru.
>Patru sfinti filozofau zilnic intre ei,
>Unul a vorbit prea mult, si-au ramas doar trei.
>Trei crestini se tot gandeau care-i mai de soi
>Sa-l aleaga predicator, si-au ramas doar doi.
>Doi crestini... iar cel mai mic cam iubea tutunul,
>A plecat nepocait, si-a ramas doar unul.
>... Un crestin, doar un crestin..., unul ca si noi,
>A vorbit despre Isus, si-atunci au fost doi.
>Doi crestini cand s-au rugat, Domnul le-a dat roua.
>Harul lui a fost bogat, si-au ajuns la noua.
>Noua crestini s-au unit pentru marturie,
>Si-au crescut, s-au inmultit, si-s acum o mie...
>Intelege, frate, azi, ca nu-ti spun povesti,
>Ca din soiul astora poate si tu esti.
>Ori esti martor, martor viu, si iubesti lucrarea,
>Ori esti cu echipa rea..., cea cu demolarea.

PSALMUL 66 !!!!

...........................................................................................................

DE IUBIRE

Când mă despart de Domnul doar o clipă
Sunt sfâşiată de un dor nebun,
Căci viaţa mea cu El e fericită
Atâta timp cât merg cu El pe drum

Şi chiar de-alunec pasul pe cărare,
Şi îmi scrântesc genunchiul de un "eu"
El mă ridică-n braţe ca pe-o oaie,
Da-mi dă puterea colţilor de leu

Şi mă frământ în mine ca şi focul
Ce-n mistuire arde tot ce-i jar;
Şi las să ardă flacăra iubirii
Tot ce-i pământ, spre-a fi mărgăritar

Iubirea mea-i născută din durere,
Căci când suspin, eu spinul înfloresc;
Căci suferinţa-n Domnu-i temelie
Şi-un legământ în Tatăl meu ceresc

SUNT OMUL LACRIMII



Sunt omul lacrimii şi-al ceţii

În mâna mea adun inele

Şi plâng cu ochiul dimineţii

Mestecenii căzuţi din stele.



Sunt om de lacrimi şi de ploaie

Strâng paşii tuturor în mine

Strâng crengile care se-ndoaie

Şi strâng seminţele străine.



Îmi port pe umeri luna nouă

Şi înc-o lună de secure

Şi stau cu lunile-amândouă

Pe culmi de dealuri şi-n pădure.






Va fi un arbor să mai crească

Va mai rămâne-n cer o pată

Va fi o floare să-nflorească

Şi va mai fi un plâns de fată.



Atâta e ce se mai poate

Purtându-şi liniştea stelară

În paşii mei se-adună toate

Cuvintele ce-au plâns afară.



Sunt omul lacrimii şi-al ceţii

Cu mâna mea adun furtuna

Şi plâng în ochiul dimineţii

Mestecenii căzuţi şi luna.

"Isus a raspuns si i-a zis:
Daca ma iubeste cineva, va pazi cuvantul meu
si Tatal meu il va iubi.
Noi vom veni la el
si ne vom face locuinta impreuna cu el." Ioan 14:23

Strainul

E noapte rece... Vantul bate, cu suieratul lui prealung
Si din ecouri departate, atatea ganduri ma ajung.
Ce bine e sa fi acasa, sa stiu ca am destul castig
Sa nu ma chinuie nici foamea, nici sa nu rabd pe drum de frig.

Ce bun a fost cu mine Domnul! Si nu stiu cum sa-i multumesc
Cum l-as primi sa stiu ca vine, sa-mi fie oaspete ceresc!
Si-n jocul straniu de lumina, al flacarilor din cuptor
Pe gene-mi cade-o toropeala, ca zvonul unui "Somn usor!"...

Deodata o bataie-n poarta ... Tresar ... E cineva pe drum!
Ma uita la ora. E tarzie. Numai talharii umbla-acum.
Rasuna iarasi o bataie ... Si inca alte doua ... Trei ...
Ii strig atunci: - "Cine-i acolo? E cam tarziu acum, ce vrei?"

Si glasul de afara spune: - "Vin dintr-un colt indepartat...
Umblat-am cale lunga astazi ... sunt ostenit si s-a-noptat.
N-ai vrea caldura dinauntru sa-mparti cu mine pana-n zi?
Ti-as multumi cum stiu mai bine, si-n rugaciuni te-as pomeni!

Primeste-ma doar pana maine, caci am 'nainte un drum lung.
N-ai vrea din coltul tau de paine, sa-mi dai ca foamea s-o alung?"
Ma strecurai langa fereastra, sa-l vad prin geamul aburit
Era urat si plin de zdrente, parea murdar si obosit ...

- "Nu cer decat un colt de paine, uscat sa fie, sa mi-l dai,
Sa dorm pe jos, pe-o rogojina, dar mila rogu-te, sa ai!"
Ganditu-m-am o clipa lunga, si i-am strigat apoi rastit:
"Straine, pleaca mai departe! Aici nu-i han de gazduit!"

"De ce nu te-ai gandit 'nainte unde-ai sa dormi, ce-ai sa mananci?
E prea tarziu sa-mi bati la poarta, e prea tarziu sa mi te plangi!"

Si-am auzit cum pasii-afara, incet, incet s-au departat ...
Pana ce-n liniste doar vantul, a mai ramas stapan pe sat.
Si multumit, in patul moale, am adormit apoi curand,
Dar am avut in noaptea neagra, un vis ce nu-l mai uit nicicand ...

Parca din norul de lumina, Domnul Isus se cobora ...
Si-n casa mea venea sa-mi spuna, ce nimeni altul nu stia.
Credeam ca-mi va vorbi de bine, va lauda tot ce-am muncit,
Dar s-a apropiat de mine si trist, cu lacrimi mi-a vorbit:

- "Prietene, am vrut azi noapte, sa inoptez in casa ta!
Am vrut, din painea ta, la cina, sa iau un colt ca partea mea.
Si mi-ai raspuns, ca pentru mine, tu n-ai nici paini si nici pat.
Si mai lasat in frig afara, sa plec flamand si intristat ...

Casuta ta, nu era mica, sa-ncap sa dorm si eu in ea.
De ce n-ai vrut sa ai la masa, un ostenit in casa ta?"
Si m-a privit cu ochii umezi pana ce norul l-a luat ...
Si-am inteles ca el fusese, pribeagul ce l-am alungat.

Trezit din somn de-nfiorare, m-am repezit afara-n frig
Si-am inceput in gura mare, strainul inapoi sa-l strig!

Dar vai! De mult plecase omul in intunericul pustiu ...
Doar vantul imi striga in zare:
E prea tarziu! ... E prea tarziu! ...

Frumos!