Arhiva forumului

Călugăria a luat naştere într-o dimineaţă de duminică a anului 270 sau 271, într-un sat egiptean. Pasajul din Evanghelie care a fost citit la slujbă în acea zi, cuprindea următoarele cuvinte: „Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Isus, du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă”(Matei 19:21). În mijlocul acelei adunări se afla un tânăr, pe nume Anton, care la auzirea acestor cuvinte, a început trăirea unei vieţi, nu neapărat în sărăcie, ci de singurătate totală.

Acest pas al lui Anton, într-un deşert nelocuit, în acea perioadă, a fost observat foarte puţin atât de către cei din satul lui, cât şi de cei din afara satului. Dar în momentul în care Anton a murit la vârsta de 106 ani, Atanasie din Alexandria, prietenul şi biograful său (d.373), ne relatează că numele lui Anton ajunsese cunoscut „în împrejurimi.” „Deşertul”, relatează Atanasie, „devenise un oraş”, mii de oameni obişnuind să vină la Anton în mod regulat, pentru a-i asculta învăţăturile.

Din acel moment, călugăria a devenit o caracteristică importantă a ortodoxiei răsăritene, nimeni nu poate înţelege ortodoxia fără a-i înţelege tradiţia monahală.

Centrul călugăriei estice s-a mutat din Egipt în Asia Mică la sfârşitul anilor 300, în Palestina în jurul anului 400, în Sinai în jurul anului 500, şi la Muntele Atos în Grecia în anii 900, acolo unde cele trei forme de călugărie încă mai există:
- Viaţa pustnică, înfiinţată în Egiptul de Jos, unde Anton (d. 356) este urmat drept model. Aici călugării trăiau o viaţă de rugăciune izolată şi austeră.
- Cenobitia, sau forma de viaţă în comun, apărută în Egiptul de Sus, unde Pahomius (d. 346) a înfiinţat o comunitate de călugări care se rugau şi munceau împreună.
- Calea de mijloc, înfiinţată de către Ammon (în jur de 350) în Nitria şi Scetis, la vest de gura Nilului. Aici un grup unit de mici aşezăminte de câte doi pâna la şase călugări erau conduşi de un prezbiter, sau „abba.”

În alte secte creştine mai există şi alte forme prin care membrii se izoleză de lume dar cu tot cu familie.

de remarcat faptul că există o diferenţă destul de mare între călugăr şi sihastru: călugării trăiesc în comun la o mănăstire de profil (adică numai pentru bărbaţi sau numai pentru femei), pe când sihaştrii trăiesc complet singuri, prin peşteri etc.

Ceea ce e de evitat, e excesul, care poate conduce la erezii. Cred cä s'ar cädea sä vorbim mai cu seamä de sf Benedict de Nursia, care evitä tot excesul cälugärilor egipteni.

În Oltenia se aflä o grämadä de pseudo-sihastri. Träiesc izolat, iar duminica îi afli dând de mâncare la gäini. «Tataie, de ce nu mergi la liturghie?» Räspuns: «Rugäciunile în pustie sunt mai bine primite decât participarea la liturghie.» Alors là, asta miroase a erezie pelagianä.

În zilele noastre trageù clopotele lui Ioan Cassian, care a plecat din Dobrogea pânä la Marsilia, si a pus pe picioare un monahism înfloritor. Dar uitäm cä tipul era pelagian. Dupä el, nevointele cälugärilor sunt aur si argint, dar crucea lui Christos e uitatä.

Si, din päcate, în tärile din est (Ro, CSI, Bg), cam pe la toate mänästirile ai pelaginei cât de multi. Ajunge sä luäm la întîmplare o carte a lui Cleopa, sau a lui Gheorghe Bäbut, si däm de un pelagianism înräit. Urît!

a fi călugăr este mai degrabă un mod de viaţă decât o expresie a credinţei

Mä bucur mult de faptul cä monahismul a fost recuperat în câteva din Bisericile Reformei, îndeosebi în Bis Anglicanä si Bis Suedezä. E un mod de vieatä, iar unii sunt chemati pt asta. Problema apare atunci când persoanele în cauzä nu stiu träi vieata monahalä.

A fi cu adevarat un calugar inseamna un lucru mare si daca sfintenia lor e de o potriva cu dorinta de a fi calugar atunci rasplata lor e pe masura!
Nu putem ca sa criticam pe nimeni si sa ne gindim la faptul si la cei ce se pretind si spun ca sint crestini!Daca acea persoana a ajuns sa fie crestina e binecuvintata din toate punctele de vedere dar daca se autoinshala ea se strapunge cu tot felul de ginduri si pacate!
Partea dificila este pentru calugarii care nu ajung sa inteleaga INCHINAREA ADEVARATA si ajung sa se inchine Lui DUMNEZEU SI ISUS HRISTOS PRINTR-O FORMA NECORESPUNZATOARE SI INTRODUC SI INCHINAREA LA SFINTA MARIA SAU LA ALTE PERSONALITATI!

cum comentăm vis-a-vis de practica călugăriei versetul Ioan 17:15
Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.

cum vom mai fi lumini în lume, dacă ne izolăm ?
Domnul Isus a spus despre adevăraţii lui continuatori că sunt "sarea pământului" .Punem sare pe marginea farfuriei, sau peste tot pe mâncare ...?

Exact. De aceea eu nu pot vedea cälugäria bunä, decât în misiune. O mänästire închisä, e un lucru anti-crestin, pt cä Biserica e caleacrestina, adunarea, si nu individualismul buddhist. Si fiecare crestin e chemat a propovädui si a face bine.

Când citim în pateric si lemonariu, vedem cälugärii cari locuiau aparte (nu în orase, ci în colibe din päduri), dar veneau la oras la piatä, si erau si vizitati de unii, de altii...

Sau ss Vasile cel Mare, Ioan Gurä-de-Aur, Grigore cel Mare... toti au fost cälugäri, dar si episcopi în acelasi timp.

În schimb nu's de acord cu trântorii de pustnici, ce se izoleazä complet, si cari pe deasupra mai si cer mâncare de la altii...

dar de instituţia preoţiei ce părere ai , dragă Waelsch ?

eu afirm următoarele:

de fapt, creştinii sunt regi şi preoţi alături de Isus, toţi, nu numai o parte.

1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

Exercitarea preoţiei o vom face când vom ajunge în Cer.

Apocalipsa 5:10 Ai făcut din ei o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăţi pe pământ!”

1 Corinteni 4:8 O, iată-vă sătui! Iată-vă ajunşi bogaţi! Iată-vă împărăţind fără noi! Şi măcar de aţi împărăţi cu adevărat ca să putem împărăţi şi noi împreună cu voi!

Gresit. Mai întâiu traducerea textului de la 1 Petru 2:9:
«Basileion hierateuma», «ierie împäräteascä» ori «sacerdotiu regesc». Asta n'are de-a face cu preotia, care e «presbyterion».


Nu. Sacerdotiul sau ieria, o exersäm aici.

1 Timotei 2:1 si urm.: «Vä îndemn darä, înainte de toate, sä faceti rugäciuni, cereri, mijlociri, multämiri pentru toti oamenii, pentru împärati si pentru toti cei ce sunt înältati în dregätorii, ca vieatä linistitä si färä de gâlceavä sä petrecem, întru toatä curätia si cinstea. Aceasta se cuvine, si bine primit este înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.»

Iar la împlinirea sfintelor taine, toti "concelebreazä", preotul sau episcopul fiind presedintele adunärii, simbol al lui Iisus Christos neväzut.

Fapte 14:23: «Hirotonindu-le preoti [xheirotonêsantes de autois presbyterous] în fiecare Bisericä, dupä ce s'au rugat si au postit, i-au încredintat în mâna Domnului, în care crezuserä.»

Iar la împlinirea sfintelor taine, toti "concelebreazä", preotul sau episcopul fiind presedintele adunärii, simbol al lui Iisus Christos neväzut.



Matei 18:20 face lumină în această privinţă, Isus este în mijlocul celor care se roagă, nu are nevoie de simboluri. "Isus Cristos nevăzut"? - Isus se arată celor care cred, este promisiunea Lui, poţi citi signatura mea.

Dumnezeu e al rînduielii, nu al neorînduielii. Da, Iisus e în mijlocul celor cari se roagä. La euharistie e altceva. Ca la orice Paste evreiesc - cäci acolo-si are originea euharistia - existä un presedinte al adunärii. Deja cuvîntul "pästor" folosit în scrierile lui Pavel, aratä cä existä indivizi ce-l simbolizeazä pe unicul pästor Iisus Christos. Epistolele pastorale, precum si Faptele vorbesc de preoti ("presbyteroi") si episcopi. Adunarea lui Dumnezeu nu e haoticä. Da, probabil anarhistä (în sensul cä nimeni din adunare nu e seful si tiranul celorlalti), dar nici într'un caz haoticä.

Iustin si Tertullian, precum si Clement ne aratä aceastä continuitate. Adunarea ce celebreazä euharistia are întotdeauna un presedinte. Iar acesta nu e aleatoriu, ci e episcopul, sau în lipsa lui, preotul.

Îl vedem pe Pavel, care-si "prelungeste cuvîntarea pânä dupä miezul notii". Nu e un talk-show, nici un bufet suedez, cäci "dacä femeile nu pricep ceva, sä întrebe acasä pe bärbatii lor", si "femeia sä tacä în Bisericä"; adicä nimeni nu-l întrerupe pe presedintele adunärii, cel ce conduce celebrarea.