Răspunde la subiect  [ 27 mesaje ] 
templul din Ierusalim
Autor Mesaj
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Ce părere aveţi vor reuşi evreii să rezidească templul din Ierusalim?
În Apocalipsa 11:1 îngerul îi dă lui Ioan o trestie literară să măsoare templul, ori un templu spiritual nu se poate măsura cu o trestie :)) Oricum din moment ce autorităţile religioase din Israel şi-au propus ca obiectiv rezidirea cât mai urgentă a templului, în viitorul apropiat templul va fi rezidit oricât sar opune musulmanii din Israel.
Iar dacă ar fi vorba de o cetate spirituală probabil cea din cer nu ar putea curtea să fie dată neamurilor so calce în picioare.
Imagine
Mai mult în Apocalipsa 11:9 nu se spune că tot pământul va vedea trupurile, celor doi martori, moarte ci ca să nu se poată interpreta figurativ se precizează că "oameni din orice popor, din orice seminţie, de orice limbă şi din orice neam vor vedea trupurile lor moarte", lucru care era imposibil în trecut în mod literar dar cu tehnologia de azi e un lucru banal ca prin CNN preluat de televiziunile locale de exemplu să urmărească toţi oamenii care au tv sau internet un eveniment important. Şi dacă am interpreta în mod spiritual, la versetul 10 ar trebui ca oamenii să îşi trimită "daruri unii altora" în mod spiritual =))
Imagine
Deci eu zic că templul va fi construit în mod literal şi va fi gata în maxim 20 de ani chiar dacă locul pe care va fi zidit va fi puţin diferit.

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Lun Mai 01, 2006 5:00 pm
YIM WWW
Membru Special
Membru Special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 8:58 am
Mesaje: 569
Răspuns cu citat
Mesaj 
E clar că templul va fi rezidit, există multe profeţii în acest sens.........şi nu se potrivesc în sens spiritual, oricât de mult se chinuiesc unii să le interpreteze astfel................


Lun Mai 01, 2006 5:15 pm
YIM WWW
Vizitator
Vizitator

Membru din: Joi Apr 03, 2008 11:06 pm
Mesaje: 10
Răspuns cu citat
Mesaj 
ceea ce nu inteleg cu privire la acest subiect este de ce trebuie sa mai existe un nou tempul daca ceremonialismul s-a incheiat odata cu moartea lui Yahsua... despre acest subiect imi doresc sa studiez cat de curand asa ca postati mai multe informatii pe forum :shock:
si cu perioada de 1000 de ani are legatura?

_________________
"Pâna nu vei face din El ?inta a tot ceea ce faci , vei duce lipsa de scop"


Lun Apr 21, 2008 11:23 pm
Membru Special
Membru Special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 8:58 am
Mesaje: 569
Răspuns cu citat
Mesaj 
Dragă raluca

Un prinţ va reclădi templul şi va zice că el este Mesia, că a reuşit să clădească templu, ba mai mult, va intra în templu şi va spune că el este Mesia, el este Dumnezeu:

2 Tesaloniceni 2:1  cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2  să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.
3  Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,
4  potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

Iar templul are legătură cu mileniu, deoarece în mileniu acolo se vor închina oamenii:

Zaharia 14:12  Dar iată că urgia cu care va lovi Domnul pe toate popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură.
13  În ziua aceea, Domnul va trimite o mare învălmăşeală în ei; unul va apuca mâna altuia şi vor ridica mâna unii asupra altora.
14  Iuda va lupta şi el în Ierusalim şi vor strânge bogăţiile tuturor neamurilor de primprejur, aurul, argintul şi haine foarte multe.
15  Aceeaşi urgie va lovi şi caii, catârii, cămilele, măgarii şi toate vitele care vor fi în taberele acelea.
16 Toţi cei ce vor mai rămâne din toate neamurile venite împotriva Ierusalimului, se vor sui în fiecare an să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor şi să prăznuiască sărbătoarea corturilor.
17  Dacă unele din familiile pământului nu vor voi să se suie la Ierusalim ca să se închine înaintea Împăratului, Domnul oştirilor, nu va cădea ploaie peste ele.
18  Dacă familia Egiptului nu se va sui, dacă nu va veni, nu va cădea ploaie nici peste ea; va fi lovită cu aceeaşi urgie cu care va lovi Domnul neamurile care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.
19  Aceasta va fi pedeapsa Egiptului şi pedeapsa tuturor neamurilor care nu se vor sui să prăznuiască sărbătoarea corturilor.
20  În ziua aceea, va sta scris până şi pe zurgălăii cailor: Sfinţi Domnului! Şi oalele din Casa Domnului vor fi ca potirele de jertfă înaintea altarului.
21  Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi cei ce vor aduce jertfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi Canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua aceea.


Mar Apr 22, 2008 5:53 am
YIM WWW
Vizitator
Vizitator

Membru din: Joi Apr 03, 2008 11:06 pm
Mesaje: 10
Răspuns cu citat
Mesaj 
Pace Alin!
Cred ca ai ales cele mai bune versete insa tot nu am inteles care este viziunea ta cu privire la acest subiect mi+ar placea sa imi descri mai clar cum vezi tu lucrurile in aceasta directie.
Mai am sa te intreb ceva; in discutia despre calendarul evreiesc ai spus ca sarbatorile evreilor nu trebuiesc sa le tinem noi neamurile. insa in versetele ce le+ai amintit mai sus scrie ca neamurile vor praznuii sarbatoarea corturilor
nu inteleg care este deci concluzia

_________________
"Pâna nu vei face din El ?inta a tot ceea ce faci , vei duce lipsa de scop"


Mar Apr 22, 2008 10:42 pm
Membru Special
Membru Special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 8:58 am
Mesaje: 569
Răspuns cu citat
Mesaj 
nu este vorba de neamurile din noul legământ, ci de cei ce se pocăiesc în ziua de mânie a lui Dumnezeu, şi cheamă atunci numele lui Dumnezeu vor fi mantuiţi şi vor rămâne pe pământ, şi evreii îi vor învăţa legea........şi vor ţine sărbătorile.........

Isaia 2:2  Fi-va în vremurile cele de pe urmă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile munţilor şi se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoarele vor curge într-acolo.
3 Multe popoare vor veni şi vor zice: "Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale". Căci din Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.
4  El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia şi nu vor mai învăţa războiul.


Noi creştinii din noul legământ ţinem poruncile noului legământ, consemnate în Noul Testament, ţinem legea lui Cristos..........


Mie Apr 23, 2008 7:15 am
YIM WWW
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Mesaj 
Problema este mult mai complicată decât se pare şi mult mai delicată.

Al treilea lucru cu care ar fi îndemnat un om credincios în ziua mântuirii ar fi să ţină legea mozaică, al doilea lucru ar fi să caute un cetăţean al Cetăţii Cereşti şi să îi ceară să mijlocească pentru el, şi primul lucru ar fi să se pocăiască şi să se boteze pentru Yeshua Mesiah pentru a deveni chiar el un cetăţean.

Acum dacă uşile cetăţii le-ar găsi închise şi toţi cetăţenii vor fi în Cetate, acest om va fi îndemnat să iasă din spurcăciunea lumii ţinând legea mozaică. Şi pentru că Dumnezeu îi iubeşte şi pe cei mai nenorociţi oameni va permite ca la sfârşitul perioadei de necaz să mai fie o rămăşită de evei mozaici care încă nu l-au primit pe Christos-ul Adevărat în mod faptic dar nici rătăcirea că ar fi Anticristul, iar când îl vor vedea pe Mesiah venind în slavă se vor pocăii împreună cu rămăşite din multe popoare.
Revenind la prima frază, acel credincios în Ziua de Sabat va apela la rămăşiţa evreilor mozaici care vor învăţa rămăşilete naţiunilor legea mozaică.

Deasemenea ca se spună că una din cele zece porunci a fost desfinţată este o erezie dar este corect a zice că Ziua de Sabat are un înţeles spiritual pentru cetăţenii cetăţii cereşti deoarece zilele de sabat ale săptămânii au prefigurat Mileniul Sabatic. Dumnezeu a făcut cerurile şi Pământul în şase zile şi a şaptea s-a odihnit, apoi au mai trecut 6 zile în care se cuprinde toată istoria omenirii şi iată că va fi din nou zi de Sabat.

Întrebarea este dacă acum Vineri seara, în ceasul din urmă, ne pregătim noi pentru Sabat?

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Dum Apr 27, 2008 7:52 am
YIM WWW
Vizitator
Vizitator

Membru din: Joi Apr 03, 2008 11:06 pm
Mesaje: 10
Răspuns cu citat
Mesaj 
deci OryNider, sabatul inca trebui sarbatorit? si impreuna cu celelalte 7 sarbatori?

_________________
"Pâna nu vei face din El ?inta a tot ceea ce faci , vei duce lipsa de scop"


Joi Mai 08, 2008 6:18 pm
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Mesaj 
Deci repet, dacă un evreu mesianic are siguanţa mântuirii şi crede că este un cetăţean în Ierusalimul Ceresc trebuie să îl sărbătoarească pe Mire în fiecare zi şi cum nici îngerilor nu lise cere să ţină Sabatul Sătămânal şi celelate şapte sărbători nu i se va cere nici lui. Ei vor sărbătorii defapt cu toţii Mineniul Sabatic în Cetatea Sfântă. Acesta este adevăratul Sabat pe care îl prefigura cel din rânduiala lui Moise şi care trebuie ţinut. ;)

Având în vedere că în Ziua Mântuirii (adică azi) nimeni nu poate să meargă la Tatăl decât prin Fiul, evreii ortodocşi care nu îl acceptă azi pe Christos decât în ceasul din urmă când "orice ochi îl va vedea" pot să rezidească Templul din Ierusalim şi să aducă iar jertfe, pot să ţină Sabatul Săptămânal, Lunar şi Anual şi celelate sărbători după legământul mozaic iar Christos când va veni şi îi va găsi făcând aşa le va da răsplate celor care vor crede în momentul acela în El, dar răsplata lor va fi după legământul care l-au ţinut ei. Asta însemnă că ei vor fi lăsaţi ca învăţători pe Pământ şi vor învăţa pe rămăşiţa naţiunilor legea dar nu vor putea locui în Cetatea Sfântă.

Acei evrei care nu îl acceptă pe Mesia acum şi vor muri în perioada acesta din bătrâneţe sau diferite motive nu vor avea nici o şansă să fie mântuiţi deoarece l-au respins pe Mântuitor, la fel ca cei care nu sunt neam evreesc şi nu se botează.

Anumite exigenţe din perioada legământului mozaic au fost mărite deoarece evreii de atunci nu erau spirituali şi nu înţelegeu de ce li se cere să se ferească de anumite lucruri şi pentru care defapt nu trebuia să se ajungă în situaţia să se de-a porunci. În cazul creştinilor acestea mai sunt valabile şi ei le respectă din cauza cu totul alte porunci din scripturile creştine care acoperă fiecare în parte mai multe porunci din biblia ebraică.
Există în biblia ebraică însă anumite aspecte care nu ţin de angajamentul poporului Israel din anumite perioade de timp şi pe care creştinii le ignoră şi nu le ţin dar din cauza că ei au crezut în Christos care a venit să elimine prin jertfa Sa greşelile, nu li se consideră greşeală.

Acum, cei care sunt cetăţeni într-un regat au drepturi şi libertate mai mare decât cei care sunt doar în trecere pe acolo, astfel creştinii sunt liberi să ţină în tăcere orice sărbătoare şi să îşi ia angajamentul cu privire la o sfinţenie mai mare, decât li se cere tuturor, în faţa lui Dumnezeu dacă doresc.

Acesta Apostolul Pavel numea "încredinţare" şi a dat exemplul cu nimeni să nu ne judece cu privire la sărbători (adică că le ţinem sau nu le ţinem) şi să mâncăm orice cu condiţia ca ceea ce mâncăm să nu aducă poticnirea şi căderea altor credincioşi caz în care a considerat că facem rău dacă mâncăm.

Deci dacă avem cunoştinţă că cineva se abţine de la o mâncare facem rău dacă mâncăm mâncarea aceea de faţă cu el sau mirose a mâncarea aceea când îl invităm la noi. Însă dacă cineva are o încredinţare nu are voie să o impună şi celorlaţi şi nu are voie să îi condamne pe cei care i se pare că nu se ridică la nivelul lui.

De exemplu dacă cineva are încredinţarea că se va vindeca în mod miraculos de câte ori e bolnav nu are voie să predice în adunări împotriva celor care iau medicaţie, dar dacă are credinţă aşa mare poate să se roage pentru ei să fie vindecaţi înainte să aibă nevoie de medicaţie ...

La fel dacă ştim să cineva ţine zi de jertfă (post), este între el şi Dumnezeu şi nu trebuie să îl impiedicăm sau încurcăm cu ceva ci trebuie să îi respectăm decizia.

Nici în perioada vechiului legământ nu toate sărbătorile erau ţinute de tot poporul deşi erau sărbători naţionale, ca de exemplu fetele lui Israel se duceau să prăznuiască pe fiica lui Iefta, Galaaditul, patru zile pe an deoarece ele se identificau cu fiica lui Iefta.

Deci dacă tu îţi iai angajamentul ca Sâmbăta să posteşti şi/ori să nu lucrezi nimic este bine dar nu ai voie să obligi sau să condamni pe alţii care nu fac la fel. Eventual îi poţi încuraja să facă aşa dacă vor vedea că ai primit binecuvântări mai deosebite prin angajamentul tău.

În Ziua Mântuirii trebuie ca Spiritul Sfânt să îl convingă personal pe fiecare în parte ce angajamente să îşi ia deoarece fiecare este unic şi fiecare este important, apoi fiecare în parte să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu, prin aceasta Noul Legământ este mai superior decât vechiul legământ în care li s-a poruncit oamenilor de la început ce să facă şi ce să nu facă.

Cine este botezat şi are o relaţie cu Dumnezeu înţelege lucrurile acestea, angajamanetele celor din vechiul legământ pot fi folosite ca exemple dar nu se poate îndreptăţi cineva care îşi ia angajamântul să le ţină în sensul ca să fie mântuit prin ele deoarece în prezent există doar o singură cale care duce la mântuire, pentru toţi oamenii ...

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Vin Mai 09, 2008 7:15 am
YIM WWW
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
Jewish Hate Caught on tape


Mie Mai 28, 2008 11:07 pm
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
Anti-Zionist Jewish Protestors


Joi Mai 29, 2008 3:58 pm
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Mesaj 
Dar să ştii că statul Israel nu îi recunoaşte pe zionişti, nici măcar nu îi consideră evrei.

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Dum Iun 01, 2008 6:44 pm
YIM WWW
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
OryNider scrie:
Dar să ştii că statul Israel nu îi recunoaşte pe zionişti, nici măcar nu îi consideră evrei.


Ba chiar majoritatea sustin Sionismul, majoritatea partidelor din Israel sustin miscarea Sionista

citez dintrun articol desre Sionism de pe Wikipedia

Statul Israel a fost construit de sionişti şi majoritatea partidelor evreieşti din Israel sunt sioniste.

sursa
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sionism

Ba chiar unii lideri religioasi cum ar fi Charles Taze Russell au sustinut si promovat Sionismul

Engleza

Russell was one of the earliest of Christian preachers to promote what was later termed Christian Zionism. Expanding upon an idea suggested by Nelson Barbour, he taught as early as 1879 that God's favor had been restored to Jews as the result of a prophetic "double" which had ended in 1878 (favor from Jacob to Jesus, then disfavor from Jesus to 1878). In 1910 he conducted a meeting at New York's famous Hippodrome Theater, with thousands of Jews attending. Jews and Christians alike were shocked by his teaching that Jews should not convert to Christianity. Russell believed that the land of Palestine belonged exclusively to the Jewish race, that God was now calling them back to their land, and that they would be the center of earthly leadership under God's Kingdom. Early in Russell's ministry he speculated that the Jews would possibly flock to Palestine and form their own nation by the year 1910. Shortly before his death, he utilized the Jewish press to stress that 1914 prophetically marked the time when Gentile nations no longer had earthly authority with the result that all Jews were from that time onward permitted and guided by God to begin their flock to Palestine and boldly reclaim the land for themselves.
Sursa
http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_Taze_Russell


Deci asta era scopul real al explicatiei cu anul 1914, an in care dupa parearea lui Russel timpurile natiunilor sa-u incheiat in asa fel incat
natiunile nu mai aveau nici un drept, autoritate pe pamant avand ca rezultat intoarcerea Evreilor in Palestina si ca ei sa pretina acel teritoriu
ca fiind a lor.
Sa fi finantat unii magnati evrei astfel de miscari conduse de unele culte "crestine" cu acest scop ?


De atunci ei sa-u luptat sa castige Palestina prin forta, unul dintre scopuri este reconstruirea templului din Ierusalim
dar si acesta tot prin forta, putere militara, viclenie, strategie politica si economica si nu prin Spiritul Lui Iehova
asa cum se spune in
Zaharia 4:6
Atunci el a luat din nou cuvîntul, şi mi -a zis: ,,Acesta este cuvîntul Domnului către Zorobabel, şi sună astfel: ...Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, -zice Domnul oştirilor! -


Dum Iun 01, 2008 11:20 pm
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Mesaj 
Şi Russel şi masonii acum vor ca templul din Iesualim să fie rezidit şi dacă populaţia era musulmană acest lucru nu ar fi fost posibil. Rămâne de văzut dacă ei vor să se împlinească profeţiile în epoca lor sau dacă au alte scopuri pentru care vor templul rezidit.

Eu ştiu că evreii care s-au întors în Israel sunt sionişti în unele privinţe dar parlamentul statului Israel nu îi reconoaşte ca fiind adevăraţi evrei pe sionoştii care apar în clipurile postate de tine ca fiind evrei mă refer la cei tradiţionalişti care nu îşi tund perciunii de loc, nici măcar nu se aranjează.

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Lun Iun 02, 2008 10:59 pm
YIM WWW
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
Citat:
Eu ştiu că evreii care s-au întors în Israel sunt sionişti în unele privinţe dar parlamentul statului Israel nu îi reconoaşte ca fiind adevăraţi evrei pe sionoştii care apar în clipurile postate de tine ca fiind evrei mă refer la cei tradiţionalişti care nu îşi tund perciunii de loc, nici măcar nu se aranjează.


Sunt Sionisti Ory ! Si sunt Sionisti aproape daca nu in toate privintele si tocmai ca Statul i recunoaste tocmai pe acei Evrei care sprijina Statul
Israelian, un stat format de Sionisti cu majoritatea partidelor politice Sioniste.
Traditionalistii, Evreii Ortodocsi sunt impotriva politicii Sioniste a statului Istrael, ei sunt de parere ca doar pe cale spirituala
îndeplinind voinţa lui Dumnezeu le va fi inapoiata Tara Fagaduintei si nu prin utilizarea fortei, strategii politice sau economice care toate
sunt eforturile oamenilor cu rezultate rele si dezastruoase pentru omenire.

http://bataiosu.wordpress.com/2008/05/0 ... holocaust/

Sionistii sunt acei evrei despre care se spune in
Mica 3:9,10
,,Ascultaţi dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scîrbă de dreptate, şi cari suciţi tot ce este drept;
Voi cari zidiţi Sionul cu sînge, şi Ierusalimul cu nelegiuire!


Lun Iun 02, 2008 11:32 pm
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
PROTOCOALELE SIONULUI
http://www.biblebelievers.org.au/przion ... 20CONTENTS


Vin Iun 06, 2008 11:46 am
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
Protocols of the elders of Zion
http://video.google.com/videosearch?q=P ... tesearch=#


Vin Iun 06, 2008 1:51 pm
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
JewWatch
http://www.jewwatch.com/


Vin Iun 06, 2008 2:24 pm
Membru Argint
Membru Argint
Avatar utilizator

Membru din: Mar Ian 09, 2007 11:00 pm
Mesaje: 149
Localitate: România
Răspuns cu citat
Mesaj 
traducere in limba Romana
Protocoalele Sionului
http://www.geocities.com/viata.spiritua ... onului.htm


Vin Iun 06, 2008 3:17 pm
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Mesaj 

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Dum Oct 05, 2008 3:13 pm
YIM WWW
Membru Special
Membru Special

Membru din: Joi Apr 13, 2006 10:09 pm
Mesaje: 503
Anul naşterii: 11 Noi 1969
Răspuns cu citat
Mesaj 
Ce arata docul?
Nu-mi mai merge nici youtube.


Dum Oct 05, 2008 8:58 pm
WWW
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Mesaj 
Arată ruilele şi fundaţia unei străzi antice din zona unde era primul templu şi în imagine se vede şi moscheia musulmană destul de aproape.

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Lun Oct 06, 2008 4:31 pm
YIM WWW
Membru Special
Membru Special

Membru din: Joi Apr 13, 2006 10:09 pm
Mesaje: 503
Anul naşterii: 11 Noi 1969
Răspuns cu citat
Mesaj 
Ms


Lun Oct 06, 2008 11:28 pm
WWW
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Restabilirea lui Israel (citat din Biblia Cornilescu - Ezechiel cap. 36)

1  Tu, fiul omului, proroceşte asupra munţilor lui Israel şi spune: „Munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvântul Domnului!
2  Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că vrăjmaşul a zis despre voi: „Ha! Ha! Aceste înălţimi veşnice au ajuns moştenirea noastră!”
3  proroceşte şi zi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, pentru că din toate părţile au voit să vă pustiască şi să vă înghită, ca să ajungeţi moştenirea altor neamuri şi pentru că aţi fost de batjocura şi de ocara popoarelor,
4  de aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvântul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, râurilor şi văilor, dărâmăturilor pustii şi cetăţilor părăsite, care au ajuns de prada şi de râsul celorlalte neamuri din jur;
5  „aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Da, în focul geloziei Mele, vorbesc împotriva celorlalte neamuri şi împotriva întregului Edom, care şi-au însuşit ţara Mea şi s-au bucurat din toată inima lor şi cu tot dispreţul sufletului lor, ca să-i jefuiască roadele.
6  De aceea, proroceşte despre ţara lui Israel şi spune munţilor şi dealurilor, râurilor şi văilor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, vorbesc în gelozia şi urgia Mea, pentru că suferiţi ocară din partea neamurilor!”
7  De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Îmi ridic mâna şi jur, că neamurile care vă înconjoară, îşi vor purta ele însele ocara!
8  Iar voi, munţi ai lui Israel, veţi da crengi şi vă veţi purta roadele pentru poporul Meu Israel, căci lucrurile acestea sunt aproape să se întâmple.
9  Iată că voi fi binevoitor, Mă voi întoarce spre voi şi veţi fi lucraţi şi semănaţi.
10  Voi pune să locuiască pe voi oameni în mare număr, toată casa lui Israel, pe toţi! Cetăţile vor fi locuite şi se vor zidi iarăşi dărâmăturile.
11  Voi înmulţi pe oamenii şi vitele, care vor creşte şi se vor înmulţi: voi face să fiţi locuiţi ca şi mai înainte şi vă voi face mai mult bine decât odinioară; şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
12  Voi face să umble pe voi oameni şi anume poporul Meu Israel; ei te vor stăpâni; şi tu vei fi moştenirea lor şi nu-i vei mai nimici.”
13  Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pentru că ţi se zice: „Tu, ţară, ai mâncat oameni, ţi-ai nimicit chiar şi neamul tău”
14  din pricina aceasta, de acum încolo nu vei mai mânca oameni şi nu-ţi vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.
15  De acum, nu te voi mai face să auzi batjocurile neamurilor şi nu vei mai purta ocara popoarelor; nu-ţi vei mai nimici neamul, zice Domnul Dumnezeu.”
16  Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
17  „Fiul omului, cei din casa lui Israel, când locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei.
18  Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sângelui pe care-l vărsaseră în ţară şi din pricina idolilor cu care o spurcaseră.
19  I-am risipit printre neamuri şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.
20  Când au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pângăreau Numele Meu cel Sfânt, aşa încât se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.”
21  Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui Sfânt, pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese.”
22  „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui Sfânt pe care l-aţi pângărit printre neamurile la care aţi mers.
23  De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfinţit în voi sub ochii lor.
24  Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră.
25  Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.
26  Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră şi vă voi da o inimă de carne.
27  Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.
28  Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.
29  Vă voi izbăvi de toate necurăţiile voastre. Voi chema grâul, şi-l voi înmulţi; nu voi mai trimite foametea peste voi.
30  Voi înmulţi rodul pomilor şi venitul câmpului, ca să nu mai purtaţi ocara foametei printre neamuri.
31  Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea şi de faptele voastre, care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre.
32  Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!”
33  Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „În ziua când vă voi curăţi de toate nelegiuirile voastre, voi face ca cetăţile voastre să fie locuite şi dărâmăturile vor fi zidite din nou;
34  ţara pustiită va fi lucrată iarăşi, de unde până aici era pustie în ochii tuturor trecătorilor.
35  Şi se va spune atunci: „Ţara aceasta pustiită a ajuns ca o grădină a Edenului; şi cetăţile acestea dărâmate, care erau pustii şi surpate, sunt întărite şi locuite!”
36  Şi neamurile, care vor mai rămâne în jurul vostru, vor şti că Eu, Domnul, am zidit din nou ce era surpat şi am sădit ce era pustiit. Eu, Domnul, am vorbit şi voi şi face.”
37  Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată în ce privinţă Mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel şi iată ce voi face pentru ei: voi înmulţi pe oameni ca pe o turmă de oi.
38  Cetăţile dărâmate se vor umple cu turme de oameni, ca turmele închinate Domnului, cu turme care sunt aduse la Ierusalim în timpul sărbătorilor celor mari. Şi vor şti că Eu sunt Domnul.”

Notă: Unde apare Domnul Dumnezeu se poate citi "IHVH Adonai".




_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Vin Oct 10, 2008 8:37 am
YIM WWW
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Urâciunea care pustieşte aşezată în Locul Sfânt:



Sursa: http://www.lastdaysmystery.info/

În vioclip de aud sute de păgâni care se roagă în Locul Sfânt unde ar trebui să fie Sfânta Sfintelor.

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Dum Oct 12, 2008 12:32 pm
YIM WWW
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat

_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Lun Oct 13, 2008 8:22 pm
YIM WWW
Membru cu statut special
Membru cu statut special
Avatar utilizator

Membru din: Mie Apr 05, 2006 9:45 am
Mesaje: 906
Localitate: Arad, Romania
Anul naşterii: 31 Aug 1976
Răspuns cu citat
Primul Templu:


_________________
Dar, dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai bine pentru el să i se lege de gât o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare. (Marcu 9:42)


Mie Ian 07, 2009 12:21 am
YIM WWW
Afişează mesajele din ultimele:  Sortează după  
Răspunde la subiect   [ 27 mesaje ] 

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori


Nu puteţi scrie subiecte noi în acest forum
Nu puteţi răspunde subiectelor din acest forum
Nu puteţi modifica mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi şterge mesajele dumneavoastră în acest forum
Nu puteţi publica fişiere ataşate în acest forum

Căutare după:
Mergi la: