Despre numele lui Dumnezeu

 

Cuvânt înainte:

Sfânta Scriptură foloseşte în jur de 2700 de nume proprii, ele provin din limbile: aramaică, asiriană, caldeeană, ebraică, egipteană, greacă, latină, persană şi samariteană. În Biblie conform cu un dicţionar de nume proprii, găsim aproape 600 de denumiri legate de Dumnezeu, fiind denumiri sau apelative ce au ca prefix sau sufix cuvântul Iahveh şi „El” (tradus din ebraică înseamnă „Zeu”). 

În Biblie numele au foarte mare importanţă, şi fiecare nume are o semnificaţie aparte, multe din aceste nume conţin cuvântul „Dumnezeu” sau „Iahve”. Dumnezeu acordă importanţă numelor, El dă nume îngerilor (Luca 1:26), stelelor (Isaia 40:26). El a pus în om dorinţa de a pune nume, chiar la însărcinat pe primul bărbat să pună nume la animale (Geneza 2:19). Mai departe Adam i-a dat nume soţiei sale numind-o Eva (Geneza 3:20). Faptul că Dumnezeu consideră numele importante reiese şi din faptul că El a dat uneori instrucţiuni precise cu privire la numele ce urmau să-l poarte unii oameni (vezi Luca 1:13; 60-63). Dumnezeu chiar a schimbat numele unor persoane ca aceştia să aibă o identificare mai potrivită cu persoana lor şi cu planul lui Dumnezeu (Geneza 17:5,15). Chiar Domnul Isus a pus un alt nume lui Simeon numindu-l Petru (Matei 16:17,18; Marcu 3:16), iar fiilor lui Zebedei i-a pus numele „fiii tunetului” (Marcu 3:17).

Astfel în Biblie numele nu este ca şi în zile noastre doar o simplă denumire, care poate avea sau nu o anumită însemnătate. În Biblie numele au semnificaţii, şi ele sau dat în funcţie de personalitatea şi trăsăturile celui ce-l poartă, nu degeaba înţeleptul rege Solomon spune în Ecleziastul 6:10 „Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat...”. Astfel de pildă numele Esau (lit. păros) s-a dat pentru că a ieşit roşu de tot: ca o manta de păr; şi de aceea i-au pus numele Esau, iar Iacov (lit. Cel ce ţine de călcâi) pentru că îl ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov (Geneza 25:25,26). Dar ce putem spune despre numele lui Dumnezeu?

Dumnezeu se descoperă lui Moise ca având un nume (Exod 3:13-15), Psalmistul spune ca „orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt în veci de veci!” (Psalmi 145:21); Domnul Isus învaţă în rugăciunea Tatăl nostru, că noi trebuie să ne rugăm: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Iar în Proverbe 30:4 înţeleptul Agur, inspirat întreabă: „Cine s-a suit la ceruri, şi cine s-a pogorât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a Hotărât toate marginile pământului? Cum se numeşte El, şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?” Tocmai pentru a răspunde la această întrebare „Cum se numeşte El” şi la altele legate de numele divin după cum urmează am conceput acest material.

 

Ï   Care este numele lui Dumnezeu?

Ï   Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament

Ï   Numele lui Dumnezeu în Noul Testament

Ï   Extreme în ce priveşte numele divin

Ï   Cum putem onora numele lui Dumnezeu?

 

 

Care este numele lui Dumnezeu?

Dumnezeu se descoperă lui Moise ca având un nume (Exod 3:13-15). Acest nume sfânt se scria în ebraică sub forma a patru litere YHWH sau IHWH, la care se adăuga vocalele corespunzătoare, deoarece scrierea ebraică scria doar consoanele fără vocale. La ora actuală, nu se ştie în mod exact pronunţia numelui divin, aceasta ar putea fi în limba română: “Iahve” (YaHWeH), cum apare în Biblia Ortodoxă în Exod 34:6: „Şi Domnul, trecând pe dinaintea lui, a zis: „Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubitor da oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare şi de dreptate” sau pronunţia ar putea fi: “Iehova” (Yehowah), care este forma cea mai cunoscută şi răspândită şi care apare în mai multe traduceri ale Bibliei din multe limbi. Forma numelui „Iehova” apare şi în Biblii traduse în limba română ca de pildă în Sfânta Scriptură de la 1874 (SS 1874), în Biblia Cornilescu (BC) în Geneza 22:14; Exod 17:15  nota de subsol, iar forma prescurtată Iah, apare în Biblia Cornilescu Revizuită (BCR) chiar în text (Psalmul 122:4; 130:3; Isaia 12:2; 26:4), cât şi în expresia Halellu-Iah, care înseamnă lăudaţi-l pe Iah (Apocalipsa 19:1 n.s.).

Însă majoritatea erudiţilor optează pentru forma: “Iahve” (Yahweh), după cum reiese clar şi din următoarele enciclopedii:

·        Enciclopedia Americana: „Iehova o formă eronată a numelui Dumnezeului lui Israel.”

·        Enciclopedia Britanică: „Iehova, o redare eronată a numelui Dumnezeului lui Israel. Eroarea a apărut printre creştini în Evul Mediu, prin combinarea consoanelor YHWH cu vocalele din Adonai.”

·        New Catolic Enciclopedia: „Iehova, forma falsă a Numelui divin Iahve.”

·        The Jewish Enciclopedia: „Iehova este o pronunţie greşită a evreiescului YHWH, Numele lui Dumnezeu. Această pronunţie este imposibilă din punct de vedere gramatical. Forma Iehova este o imposibilitate filologică.”

·        Enciclopedia Iudaică: „Adevărata pronunţie a numelui YHWH nu s-a pierdut niciodată. Mai mulţi scriitori greci de la începutul bisericii creştine atestau faptul că numele acesta era pronunţat Iahve. Acest lucru este confirmat cel puţin pentru vocala primei silabe a Numelui, de forma prescurtată Yah, care este folosită uneori în poezie.”

Alte forme ale numelui sugerate de unii erudiţi ar fi:

Ï   „Yahoo” sau „Yahoo-wah”; „Iahova” sau „Iahoova” (Biblical Archaeology Review). 

Ï   Y^eHuaH sau YaHuaH (The Mysterious Name of Y.H.W.H p.74).

Ï   Yaho sau Yahou (Glosarul traduceri franceze a bibliei Segond p.9).

 

Alţii cercetători susţin că trebuie să folosim Iehova deoarece este forma intrată în uz şi cea mai folosită în traducerile din diferite limbi.

Eu personal cred pe baza informaţiilor pe care le deţin că pronunţia mai exactă ar fi fost Yahoweh, din următoarele motive: 1.Prima vocală este „a” de la forma prescurtată Yah care apare în expresia Halelu-yah în Apocalipsa 19:1, şi în textele din Psalmii. 2. A doua vocală cred că este „o” derivat din forma prescurtată Iao, care apare într-un manuscris de la Marea Moartă al cărţii Levetic, această formă prescurtată era folosită şi de unii creştini proeminenţi ca: Clement, Ieronim, Diodor şi Origene.  Există nume biblice compuse în care apare prescurtarea numelui pe lângă un alt cuvânt, de exemplu: Ilie, în ebraică: Eli-yah, sau Ionatan, în ebraică: Yo-nathan, unde găsim din nou vocalele „a” şi „o”. Indiferent însă ce variantă de pronunţie folosim[1], noi trebuie să acordăm numelui divin importanţa pe care o acordă Scripturile, nici mai mult nici mai puţin, şi să înţelegem că atunci când folosim sau rostim numele, noi ne adresăm  persoanei Supreme din Univers, Creatorului căreia trebuie să-i dăm reverenţă, respect şi închinare (Matei 4:10; Evrei 12:28,29).

Astfel indiferent ce formă de pronunţie folosim, indiferent dacă folosim Iahve, sau Iehova sau alta, noi trebuie să ne ferim să luăm numele lui Dumnezeu în deşert după cum se spune şi în porunca a treia: „Să nu iei în deşert Numele Domnului („Iehova” SS1874), Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa ne-pedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.” (Exod 20:7).

Dar ce înseamnă YHWH (Iahve):

Acest nume (Iahve) este o formă a verbului ebraic ha-wah care înseamnă: „a deveni”. Iehova mai înseamnă: Eu sunt Cel ce sunt, Cel Veşnic (vezi Geneza 2:4 n.s.; Exod 3:14 n.s BCR), Cel ce trăieşte prin (pentru) sine, Cel ce face să devină, etc.

Uneori numele lui Dumnezeu apare în formă compusă, între Iehova şi un atribut al său, ca de exemplu: Iehova-Iire (Iehova va purta de grijă - Geneza 22:14 ); Iehova-Rafa (Iehova care vindecă – Exod 15:26); Iehova-Nisi (Iehova steagul meu – Exod 17:15); Iehova-Mecodischem (Iehova care vă sfinţesc – Levetic 20:7,8); Iehova-Şalom (Iehova pacea noastră – Judecători 6:23,24); Iehova-Sabaot (Iehova al Oştirilor – 1Samuel 17:45); Iehova-Ţidkhenu (Iehova dreptatea noastră – Ieremia 23:6); Iehova-Şama (Iehova este prezent – Ezechiel 48:23).

Are Dumnezeu un nume sau mai multe?

În general majoritatea bisericilor susţin că Dumnezeul Bibliei are mai multe nume, cum ar fi: Domn, Dumnezeu, Stăpân, Cel Atotputernic, Cel preaînalt, etc. La celălalt pol se situează Martorii lui Iehova care susţin că doar Iehova este numele lui Dumnezeu iar expresiile: Domn, Dumnezeu, Stăpân, Cel Atotputernic, Cel Preaînalt, sunt doar titluri nu nume. Care este realitatea? Are Dumnezeu un nume sau mai multe?

În primul rând, trebuie să înţelegem că cuvântul „nume” în Biblie are mai multe sensuri, el nu se referă strict la un nume propriu. De pildă, în Biblie cuvântul „nume” (în ebraică „shem” şi în greacă: „onoma”) poate avea următoarele sensuri [textele le-am luat din Versiunea Biblia Cornilescu]:

& Nume propriu de identificare a persoanei sau a localităţii, sau a unui lucru. Citiţi cu atenţie următoarele texte Biblice: Numeri 27:1 „Fetele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, şi ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa” vezi şi Ezra 8:13 În Biblie sunt în total în jur de 2700 de nume proprii).

& Cuvântul nume se referă la persoană nu la nume în sine. Citiţi cu atenţie următoarele texte Biblice: Deuteronom 28:58  „...dacă nu te vei teme de acest Nume slăvit şi înfricoşat, adică de Domnul, Dumnezeul tău” [teama de numele slăvit şi înfricoşat însemna teama de persoana lui Iehova Dumnezeu]; Apocalipsa 3:4 „Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă Sunt vrednici.” [numele vor umbla sau persoanele?] Apocalipsa 11:13 „În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ, şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acesta de pământ. Şi cei rămaşi, s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.”[Numele au murit sau persoanele?].

& Cuvântul nume se referă la o denumire, titlu, poreclă, apelativ. Citiţi cu atenţie următoarele texte Biblice: Zaharia 6:12  Şi să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul lui, şi va zidi Templul Domnului.” [Numele „Odrasla” este un nume descriptiv pentru Domnul Isus, el nu este un nume propriu, ca şi numele: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. (Isaia 9:6)]. Sau ca şi în cazul Vrăşmaşului lui Dumnezeu al cărui nume propriu este: Satan, Diavolul (Apocalipsa 12:9) dar care mai are nume descriptive ca de pildă: „Ispititorul” (Matei 4:3; 1Tesaloniceni 3:5); „Beelzebul” (Matei 12:24); „Belial” (2Corinteni 6:15); „Dumnezeul acestui veac” (2Corinteni 4:4); „domnul puterii văzduhului” (Efeseni 2:2); „Cel Rău” (Matei 5:37   Matei 6:13  Matei 13:19  Luca 11:4  Ioan 17:15  2Tesaloniceni 3:3  1Ioan 2:13  1Ioan 2:14  1Ioan 3:12  1Ioan 5:18  1Ioan 5:19.); etc. 

& Cuvântul nume se referă la re-numele, faima, autoritatea sau trăsăturile persoanei (citiţi cu atenţie următoarele texte Biblice: Geneza 6:4 „oameni cu [re]nume”; 11:4: „să ne facem un nume”; 12:2  „îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.”; Numeri 16:2  „din fruntaşii adunării,...care erau oameni cu nume.”; Deuteronom 22:14  „şi-i scoate nume rău” vezi şi 22:19; Rut 4:11 „fă-ţi un nume în Betleem!” 2 Samuel 7:23  „să-şi facă un Nume”; 2Samuel 8:13 „David şi-a făcut iarăşi un nume, bătând în Valea Sării optsprezece mii de Edomiţi.”; 1Cronici 17:8  „ţi-am făcut nume ca numele celor mari de pe pământ”; Proverbe 22:1 „Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare”; Proverbe 25:10  „şi să-ţi iasă nume rău care să nu se mai şteargă.”; Proverbe 27:21 „aceea este bunul nume pentru un om.”; Ecleziastul 7:1 „Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor” ; Isaia 63:12 „să-şi facă un Nume veşnic”; Isaia 63:14 „să-ţi faci un Nume plin de slavă!”; Filipeni 2:9  „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume”

Prin urmare având în vedere că expresia „nume” are mai multe sensuri, putem vorbi în acest context de mai multe nume a lui Dumnezeu nu doar de unul. Aş spune că putem vorbi de două tipuri de nume a lui Dumnezeu pe care le putem invoca:

I.                   Numele Său personal care este: YHWH (Iehova) şi care uneori este folosit şi ca nume compus: Iehova-Iire; Iehova-Rafa; Iehova-Nisi; Iehova-Şalom; Iehova-Sabaot; Iehova-Ţidkhenu; Iehova-Şama, etc.

II.                Nume atributive care descriu un atribut al Lui, pe care Biblia îl descrie ca fiind nume:

& Exod 3:14: „Cel ce se numeşte „Eu Sunt” m-a trimis la voi.”

& Geneza 16:13 „Ea a chemat Numele DOMNULUI (lui Iehova SS1874) care-i vorbise: „Tu eşti Dumnezeu care mă vede!” [n.s. evreieşte: „El-Roi] Căci a zis ea: „Cu adevărat, am văzut aici spatele Celui ce m-a văzut!” Aici chemarea numelui de Iehova a însemnat chemarea apelativului: „El-Roi” româneşte: „Dumnezeul care mă vede” Prin urmare un nume a lui Iehova este „El-Roi”.

& Exod 6:3: Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; (El-Shadday) dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca Iehova” Comparaţia dintre prima şi a doua parte a versetului nu face decât să arate că  El-Shadday are aceeaşi putere de identificare, aceea a numelui lui Dumnezeu.

& Exod 34:14:  „Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.” Aici Iehova este numit: „Gelos”

& Isaia 54:5: „căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul (Iehova SS 1874) este Numele Lui, şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El se numeşte Dumnezeul întregului pământ” Aici Iehova este numit:  „Dumnezeul întregului pământ”

& Amos 5:27: „şi vă voi duce în robie dincolo de Damasc, zice Domnul (Iehova SS 1874), al cărui Nume este Dumnezeul oştirilor!” Aici Iehova este numit: „Dumnezeul oştirilor!” 

& Luca 20:37: „Dar că morţii înviază, a arătat însuşi Moise, în locul unde este vorba despre „Rug” când numeşte pe Domnul (Iehova NW): „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Aici Iehova este numit: „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.”

Ca să înţelegem mai bine putem lua exemplul Fiului lui Dumnezeu care are numele: Isus Cristos[2] după cum se spune la Luca 2:21 „Când a venit ziua a opta, în care trebuia tăiat împrejur pruncul, I-au pus numele ISUS, nume, care fusese spus de înger înainte ca să fi fost El zămislit în pântece.” Însă Biblia mai spune despre El că mai are şi alte nume: „Emanuel”, care înseamnă, Dumnezeu este cu noi (Isaia 7:14; Matei 1:23), „Cuvântul lui Dumnezeu” sau „Cuvântul” (Ioan 1:1; Apocalipsa 19:13), Astfel care este numele adevărat al Fiului lui Dumnezeu? Isus sau „Cuvântul lui Dumnezeu” sau  „Emanuel” sunt acestea nume proprii sau descriptive? Mai degrabă descriptive ca şi „Minunat Sfătuitor, Dumnezeu puternic, Părintele veşniciei, Prinţ al păcii” (Isaia 9:6), sunt nume descriptive, titluri, căci textul spune: „îl vor numi...” (Isaia 9:6). De asemenea, Domnul Isus este invocat şi prin apelativele: „Doamne” (Ioan 13:6,9); şi  „Învăţătorule”(Matei 8:19; 12:38).

Deci după cum Domnul Isus Cristos are un singur nume (Apocalipsa 3:12; 14:1); dar totuşi are mai multe nume descriptive, tot aşa şi Dumnezeu Tatăl, are un nume (Apocalipsa 3:12; 14:1); dar mai multe nume descriptive pe care le putem folosi în închinarea noastră.

Un alt exemplu este numele „Baal-Zebub” care era dumnezeul Ecronului, astfel expresia „Dumnezeul Ecronului” poate fi un nume descriptiv al lui „Baal-Zebub” (2 Regi 1:2).

Prin urmare putem să spunem despre Dumnezeu că are în sens larg mai multe nume, pe lângă cel de YHWH (Iehova), ele sunt: „Eu sunt”; „Dumnezeu care mă vede; „Gelos” „Dumnezeul întregului pământ” „Dumnezeul oştirilor!”; „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” la care mai putem adăuga de exemplu:

Ø     „Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului.” Geneza 14:19,22  

Ø     „Dumnezeul Cel Prea Înalt” Geneza 14:20  

Ø     „Dumnezeul Cel atotputernic” Geneza 17:1; 35:11; Exod 6:3    

Ø     „Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului” Geneza 24:3,7  

Ø     „Dumnezeul din Betel” Geneza 31:13

Ø     „El-Betel” (Dumnezeul Betelului) Geneza 35:7  

Ø     „Dumnezeul lui Avraam şi al lui Nahor” Geneza 31:53  

Ø     „El-Elohe-Israel” (Domnul este Dumnezeul lui Israel). Geneza 33:20 

Ø     „Dumnezeul părinţilor voştri” Exod 3:16; 4:5  

Ø     „Dumnezeul Evreilor” Exod 3:18; 5:1  

Ø     „Dumnezeul lui Israel” Exod 5:1  

Ø     „Dumnezeul duhurilor oricărui trup” Numeri 16:22; 27:16  

Ø     „Dumnezeul cel mare şi înfricoşat” Deuteronom 7:21  

Ø     „Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor” Deuteronom 10:17  

Ø     „Dumnezeul cel veşnic” Deuteronom 33:27  

Ø     „Dumnezeul cel viu” Iosua 3:10; Psalmi 42:2; Fapte 14:15; 1 Timotei 4:10; Evrei 3:12           

Ø     „Dumnezeul oştirilor” 1 Samuel 1:11; 2 Samuel 5:10 1 Regi 19:14; Psalmi 80:7,14,19         

Ø     „Dumnezeul lui Ilie” 2 Regi 2:14   

Ø     „Dumnezeul mântuirii” 1 Cronici 16:35 Psalmi 18:46 ; 25:5  ; 27:9    

Ø     „Dumnezeul părintelui nostru Israel” 1 Cronici 29:10  

Ø     „Dumnezeul cerurilor” Ezra 1:2; 7:23;  Neemia 2:20; Psalmi 136:26; Daniel 2:19         

Ø     „Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat” Neemia 1:5  

Ø     „Dumnezeul neprihănirii mele” Psalmi 4:1  

Ø     „Dumnezeul slavei” Psalmi 29:3; Fapte 7:2     

Ø     „Dumnezeul, care mă ocroteşte” Psalmi 43:2  

Ø     „Dumnezeul lui Iacov” Psalmi 46:7,11  

Ø     „Dumnezeul izbăvirilor” Psalmi 68:20  

Ø     „Dumnezeul, care faci minuni” Psalmi 77:14  

Ø     „Dumnezeul Prea Înalt” Psalmi 78:56  

Ø     „Dumnezeul răzbunărilor” Psalmi 94:1  

Ø     „Dumnezeul laudei mele” Psalmi 109:1  

Ø     „Dumnezeul dumnezeilor” Psalmi 136:2  

Ø     „Dumnezeul cel Sfânt” Isaia 5:16  

Ø     „Dumnezeul cel puternic” Isaia 10:21  

Ø     „Dumnezeul adevărului” Isaia 65:16  

Ø     „Dumnezeul oricărui har” 1 Petru 5:10  

Ø     „Dumnezeul părinţilor mei” Daniel 2:23  

Ø     „Dumnezeul cel mare” Daniel 2:45  

Ø     „Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor” Daniel 2:47    

Ø     „Dumnezeul cel Prea Înalt” Daniel 4:2; 5:18  

Ø     „Dumnezeul lui Daniel” Daniel 6:26  

Ø     „Dumnezeul mântuirii mele” Habacuc 3:18  

Ø     „Dumnezeul dreptăţii” Maleahi 2:17

Ø     „Tată Doamne al cerului şi al pământului” Matei 11:25

Ø     „Neprihănitule Tată” Ioan 17:25

Ø     „Stăpâne” Fapte 4:24

Ø     „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri” Fapte 3:13;   

Ø     „Dumnezeul părinţilor noştri” Fapte 22:14  

Ø     „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii” Romani 15:5  

Ø     „Dumnezeul nădejdii” Romani 15:13  

Ø     „Dumnezeul păcii” Romani 15:33; 16:20; Filipeni 4:9; 1 Tesaloniceni 5:23; Evrei 13:20    

Ø     „Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri” 2 Corinteni 1:3  

Ø     „Dumnezeul dragostei şi al păcii” 2 Corinteni 13:11  

Ø     „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei” Efeseni 1:17    

Ø     „Tatăl luminilor” Iacov 1:17.

Ø     „Dumnezeul oricărui har” 1 Petru 5:10  

Ø     „Dumnezeul cerului” Apocalipsa 16:11  

Ø     „Dumnezeul duhurilor proorocilor” Apocalipsa 22:6  

Cu siguranţă că mai sunt şi alte nume descriptive sau apelative a lui Dumnezeu, însă ar fi bine să folosim cât mai multe în închinarea noastră, astfel imaginea noastră despre Dumnezeu sar îmbogăţii, iar rugăciunile noastre ar fi mai variate şi i-ar aduce o glorie deplină Dumnezeului nostru.

În plus, trebuie să înţelegem că în multe texte ce fac referire la glorificarea, cinstirea, onorarea, încrederea, teama faţă de „numele lui Dumnezeu”, ele se referă de fapt la cinstirea persoanei lui Dumnezeu (Deuteronom 28:58; Maleahi 4:2; Psalmi 20:1,7; 33:21; 44:8; 61:5; 66:4; 86:11; 96:2; 100:4; 103:1; 116:4; 145:2). Bineînţeles că nu putem despărţii numele de persoană, astfel cine onorează persoana cu siguranţă nu va dispreţui sau batjocori numele lui Dumnezeu. În mod similar, numele se poate referi la re-numele (faima) sau recunoaşterea persoanei, lucrării, virtuţilor lui Dumnezeu. Astfel expresia „Şi vor şti că Eu Sunt Iehova.” Este o expresie ce apare în multe pasaje Biblice, după cum urmează: Ezechiel 6:10,14; 7:27; 24:27; 25:11,17; 28:26; 29:9,16,21; 30:8,19,25,26; 33:29; 34:27; 36:38; 38:23; 39:28.  Această expresie dacă am citit cu atenţie textele în care apare, nu se vrea să spună că atunci oamenii vor afla că Iehova este numele lui Dumnezeu, nu, această expresie are sensul că oamenii îşi vor da seama din ceea ce se întâmplă: cine este Iehova, ce fel de persoană este, că El este drept, că se ţine de cuvânt, că este justiţiar, dar şi că este bun, iubitor, sfânt. Îşi vor da seama că El a acţionat, că El este Creatorul, Suveranul absolut care face dreptate.

 

Numele lui Dumnezeu în Vechiul Testament

În Vechiul Testament numele de YHWH (Iahve) apare de 6823 de ori, net superior numelor descriptive ca Elohim (Dumnezeu) de 2570 de ori sau Adonai (Stăpân sau Domn) de aproximativ 300 de ori. Există însă o controversă legată de acest nume, şi anume: când a făcut cunoscut Dumnezeu numele Său oamenilor prima dată?

Unii teologii susţin că numele de YaHWeH a fost făcut cunoscut doar prin Moise şi nu înainte, ei argumentează cu Exod 6:3 unde se precizează: „Eu M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; (El-Shadday) dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca DOMNUL (Iehova SS 1874)”. Astfel aceştia susţin că Dumnezeu sa revelat pe sine ca Iehova prima dată doar lui Moise. Alţi cercetători indică spre faptul că acest nume era folosit şi invocat înainte de Moise, chiar de primii oameni: de Eva (Geneza 4:1), de Avraam (Geneza 12:8; 13:4; 21:33); şi de alţii (Geneza 4:26; 26:25; 28:13; 31:11,13). Unii explică această contradicţie spunând că apariţia numelui de Iahve în Geneza este o eroare a scribilor, şi că acest nume nu a fost revelat decât începând de la Moise. Însă având în vedere că tot Moise a scris Geneza, şi că scribii au fost extrem de minuţioşi în copierea Scripturilor o astfel de explicaţie nu are nici o bază credibilă. Cercetătorii care susţin că acest nume era folosit şi invocat înainte de Moise, chiar de primii oameni, explică că Dumnezeu în Exod 6:3 a vrut de fapt să spună că Avraam, Isac şi Iacov nu au cunoscut de fapt semnificaţia numelui, nu numele în sine. Dar şi această explicaţie nu are sens dacă ne gândim că numele de Yahweh este o formă a verbului ebraic ha-wah care înseamnă: „a deveni” să nu fi cunoscut, ei propria lor limbă? Atunci care este explicaţia corectă a afirmaţiei din Exod 6:3?

În primul rând, trebuie să înţelegem că Dumnezeu în relaţia Lui cu oamenii a folosit diverse nume şi a acţionat în virtutea lor şi a semnificaţiei lor. De exemplu, Dumnezeu când a încheiat legământul cu Avraam, El a făcut acest legământ descriindu-se pe Sine prin expresia  El-Shadday şi nu Yahweh, deci El a venit la Avraam şi a încheiat legământul în virtutea numelui de El-Shadday şi nu Yahweh, chiar dacă Avraam a folosit numele de Yahweh, numele sub care Dumnezeu sa arătat cu ocazia încheierii legământului cu Avraam a fost El-Shadday, El aşa s-a prezentat: „Eu sunt [El-Shadday] Dumnezeul cel Atotputernic”(Geneza 17:1; vezi şi 28:3; 35:11). Ca să înţelegem mai bine aş oferi o ilustrare.

Un părinte acţionează în casa lui, în familia lui în virtutea numelui de „Tată”, dar la servicii în virtutea numelui de „director”, în relaţia cu soţia în virtutea numelui de „soţ”, iar dacă este creştin cu fraţii acţionează în virtutea numelui de „frate”. Copii ştiu că tata este director, dar nu a fost cunoscut de ei sub acest nume în relaţia cu ei, copii nu-l chemă cu apelativul „director”, ci „Tată”.

Tot aşa Dumnezeu având mai multe nume, sa prezentat şi a acţionat ca [El-Shadday] Dumnezeul cel Atotputernic, cu Avraam şi patriarhi, însă cu Moise şi naţiunea Israel roabă în Egipt El îşi foloseşte un alt nume şi uzând de acest nume: Iahve, El face legământ cu naţiunea Israel. Dacă citim contextul din Exod 6:3 observăm de ce spune Dumnezeu că „n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca DOMNUL (Iehova SS 1874)” În v.4 continuă spunând: „De asemenea Mi-am încheiat legământul Meu cu ei (Avraam, Isac şi Iacov) ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.” Deci Dumnezeu spune că Avraam, Isac şi Iacov nu au cunoscut numele de Iehova în contextul legământului cu ei, căci nu avea cum să-l cunoască astfel căci legământul Dumnezeu l-a încheiat sub numele de El-Shadday şi nu sub numele de Iahve. Pe când cu Israel prin Moise încheie un alt legământ dar de data aceasta nu între El-Shadday şi Avraam şi urmaşii Lui, ci între Iahve şi urmaşii Lui Avraam (Israelul) [vezi: Exod 6:6-8; 24:8]. După aceste evenimente la aproximativ 1500 de ani Dumnezeu face un alt legământ, prin Fiul Său Isus Cristos, numit „legământul cel nou” unde Dumnezeu are un alt nume de legământ şi anume „Ava” adică „Tată”, dar lucrul acesta îl vom vedea pe larg în capitolul următor.

Un alt lucru pe care să cunoaştem este că acest nume a servit la diferenţierea de ceilalţi Dumnezei falşi, şi acest lucru este bine scos în evidenţă în relatarea din 1Împăraţi 18:21-39, din care spicuim conform cu SS 1874 R: “Până când veţi şchiopăta ? Dacă Iehova este Dumnezeu, urmaţi-l pe Dânsul; iar dacă Baal urmaţi pe acesta…Şi să chemaţi numele Zeilor voştri, şi eu voi chema numele lui Iehova şi va fi ca Zeul care va răspunde cu foc, acela să fie Dumnezeu.” A-ţi observat cum numele a diferenţiat pe Dumnezeul lui Ilie de Baal? Având în vedere că existau mulţi dumnezei falşi, şi fiecare avea numele lor propriu ca: Baal, Astarteea, Dagon, etc. era normal ca şi Dumnezeul lui Israel să aibă un nume personal care să-l identifice şi să-l diferenţieze de aceşti dumnezei. Însă este interesant că în Noul Legământ, predicatorii ca Pavel şi alţii, când ajungeau în contact cu cultura păgână, cu zeii greci sau romani, ca „Diana” (Artemis); „Zeus”; „dumnezeu necunoscut” [Fapte 17:23; 19:27,35] sau alţii, ei, l-au descris pe Dumnezeul lor nu sub denumirea de Iahve ci sub identitatea de: Creator sau „Domnul cerului” (Fapte 17:24). Oare de ce apostolul Pavel nu a vorbit despre Iahve  pe Areopag în Atena ci îl descrie păgânilor şi îl identifică pe Dumnezeul lui cu numele descriptiv de „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului...” Fapte 17:24. De ce Pavel nu spune că Dumnezeul pe care îl vesteşte el este Iahve? Unii ar putea răspunde la această întrebare spunând că pentru a nu face confuzie cu Dumnezeul evreilor. Însă să ne gândim puţin, oare nu era Dumnezeul lui Pavel acelaşi cu Dumnezeul evreilor? Alţii ar putea spune că nu era necesar din primă dă dezvăluie numele de Iahve ca păgânii să nu batjocorească acest nume sfânt, însă este curios că şi în epistole atât el cât şi ceilalţi autori le scriu creştinilor despre Dumnezeu folosind mai degrabă alte nume descriptive decât Iahve, de pildă: „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii” (Romani 15:5); „Dumnezeul nădejdii” (Romani 15:13);  „Dumnezeul păcii” (Romani 15:33; 16:20; Filipeni 4:9; 1 Tesaloniceni 5:23) „Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1:3);  „Dumnezeul dragostei şi al păcii” (2 Corinteni 13:11)  „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei” (Efeseni 1:17);  „Dumnezeul oricărui har” (1 Petru 5:10). Curios nu? Se ridică mai multe întrebări despre numele de Iahve vis a vis de Noul testament, aceste întrebări ar putea fii: apare numele de Iahve în NT? Şi-a schimbat Dumnezeu numele? Care ar trebui să fie atitudinea creştinilor faţă de numele de Iehova? La aceste întrebări şi la altele vom încerca să răspundem pe parcursul următorului capitol.

 

Numele lui Dumnezeu în Noul Testament

Apare numele de Iahve în Noul Testament?

În timp ce în Vechiul Testament numele divin apărea pe aproape fiecare pagină în medie de 7 ori, în Noul Testament el nu apare în manuscrisele Bibliei de loc, decât sub formă prescurtată de „hallelouia” care este o transliterare a ebraicului „haleluyah” (Apocalipsa 19:1,3,4,6), care înseamnă: „Lăudaţi-l pe Yah”

Unii merg pe varianta că numele a fost înlocuit de unii copişti care au copiat cărţile Noului Testament, argumentele lor sunt că şi unele manuscrise ale Vechiului Testament au fost modificate, de pildă, există manuscrise ale versiunii Septuaginta în care apare numele sub forma tetagramei şi manuscrise în care nu apare.

De asemenea, aceştia susţin că cel puţin citatele din Vechiul Testament ar trebui să conţină tetagrama (adică YHWH). Astfel unii au introdus în versiunea lor a Noului Testament numele Iehova, unii au căzut în extreme, ca de pildă Martorii lui Iehova care în versiunea lor: „Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi” care există în limba română doar partea Scripturilor greceşti creştine (Noul Testament, au introdus „Iehova” în 237 de locuri, din păcate ar fi justificat din punct de vedere al citatelor Vechiului Testament să se introducă, mai precis după opinia mea doar în 140 de locuri şi nu în 237, ceea ce conduce la denaturarea Scripturii. Alţii sunt de altă părere, ei consideră că numele divin nu are ce căuta în N.T.[3] pentru că el nu apare în nici un manuscris al Noului Testament din mii de manuscrise existente. De asemenea, ei se întreabă: Cine a putut modifica sute de manuscrise înlocuind YHWH cu cuvântul grecesc „kurios” (Domnul)? Cine sar fi ocupat cu aşa ceva?

Apoi e posibil ca primii creştini să fi citat textele nu din manuscrisele ebraice, ci din Septuaginta traducerea în greacă a V.T. efectuată cu aproximativ 200 de ani înainte de Cristos. Iar dacă aceştia au citat citatele din Vechiul Testament din versiunea de Septuaginta care a înlocuit YHWH cu Domnul, atunci putem înţelege de ce acesta nu apare nici măcar în citatele din V.T. care apar în Noul Testament.

Cei ce susţin introducerea numelui de Iehova în Noul Testament mai aduc ca argument faptul că Evanghelia după Matei a fost scrisă iniţial în ebraică după cum ne spune Ieronim în sec IV în lucrarea sa: „Despre bărbaţi iluştri” cap. III. El spune: „Matei care se mai numeşte şi Levi şi care din vameş a devenit apostol, a compus primul o Evanghelie despre Cristos în Iudeea, în limba ebraică şi cu caractere ebraice, în folosul celor circumcişi care au crezut” prin urmare, spun aceştia numele Iahve ar trebui să apară în cel puţin în 11 citate directe din textul ebraic al V.T.[4] pe care le citează Matei în evanghelia sa în ebraică, sau poate chiar în toate cele 18 versete citate parafrazate existente în evanghelia după Matei. Având în vedere că la ora actuală există doar copii în greacă a Evangheliei scrise de Matei, este posibil ca aceştia să aibă dreptate. Dar problema este alta, şi anume, problema nu este dacă a apărut în Scrierile originale tetagrama în citatele VT, ci problema este au folosit primii creştini, în vorbirea lor zilnică, în închinarea lor, în rugăciunile lor acest nume ca şi cei din VT? [vezi Geneza 24:31; Rut 2:4,20; Psalmul 118:26; 129:8].

Au folosit primii creştinii numele de Iehova?

Primii creştini în vorbirea lor foloseau mai mult expresiile: Tată, Dumnezeu, sau numele Isus Cristos era mult mai frecvent pe buzele lor decât Iehova. Pentru a argumenta clar acest lucru voi apela la textul grecesc al lui Westcott şi Hort (1881), în această variantă a textului grecesc a Noului Testament conform cu concordanţa din “Bible Works”, cuvântul „Theos” (ZEU) = Dumnezeu şi formele sale, apare de 1047 de ori, iar cuvântul „Tată” şi formele sale apare de 114 ori, iar numele Fiului lui Dumnezeu „Isus” apare de 913 ori, iar „Cristos” de 530 de ori. Deci chiar dacă acceptăm că numele divin ar apărea în cele peste 100 de citate din V.T. vedem că numele de „Dumnezeu” apare de 10 ori mai mult ca Iehova.

Dar au folosit ei numele de Iehova? Greu de dat un răspuns, având în vedere că în manuscrisele Noului Testament, acest nume nu apare, şi chiar în cărţile aşa numiţilor „părinţi apostolici” problema numelui divin nu este prea dezbătută.  De asemenea, trebuie să înţelegem că nu numele în sine este atât de important cât persoana lui Dumnezeu, căci primii creştini nu au predicat nici la evrei nici la oamenii naţiunilor „numele de YHWH” nu am văzut nicăieri ca Pavel sau Petru să-i fi învăţat pe oameni de importanţa numelui aşa cum învaţă de pildă martorii lui Iehova[5].

Dar indiferent dacă numele apare sau nu apare în N.T. aceasta nu schimbă datele problemei, pt. că problema este următoarea: Şi-a schimbat Dumnezeu numele? Este greşit să folosim numele în Noul legământ?

La întrebarea : numai folosind numele Iehova vom fi ascultaţi? Răspunsul este categoric NU, avem exemple şi din V.T. si din N.T. de oameni care l-au invocat pe Dumnezeu prin alte nume (titluri-apelative) şi au fost ascultaţi de Dumnezeu (Numeri 16:23; Ioan 17:1, etc.).

Putem să decidem să nu folosim numele „Iehova” în închinare: răspuns DA (căci în N.T. se pare că nu apare).

Putem să decidem să folosim numele în închinare, răspuns: DA (deoarece apare în V.T. care este tot parte din Scripturile inspirate).

Astfel în concluzie, la întrebarea: Este greşit să folosim numele în Noul legământ? Răspunsul ar putea fi următorul: creştinii sunt sub o lege a libertăţii, astfel e libertate în ce priveşte folosirea sau ne folosirea numelui de Iahve (Iehova). Avem libertatea să-l folosim sau să nu-l folosim, folosind dintre cele câteva sute de nume atributive (titluri) însă să nu facem din decizia noastră o lege pentru alţii.

Pe lângă toate acestea trebuie să înţelegem, că dacă în legământul lui Dumnezeu cu Avraam, numele folosit de Dumnezeu pentru a se identifica, şi în virtutea căruia a făcut legământul cu Avraam a fost „El-Şadai” [Dumnezeul Cel Atotputernic]; în cazul legământului cu Israelul prin Moise, numele folosit pentru acest legământ a fost: YHWH (Iehova) sau „Eu sunt Iehova”, aceasta este formula des folosită în relaţia cu Israelul de la Moise încoace. Însă o dată cu venirea lui Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu, şi introducerea Noului Legământ, numele lui Dumnezeu folosit cel mai des, dar şi cel mai descriptiv în ce priveşte relaţia creştinilor cu Dumnezeu este „Aba” adică în limba română: „Tată” sau „Tăticule”. De ce spun că numele de „Tată” este numele folosit de Dumnezeu în mod pregnant în Noul legământ, argumentele sunt următoarele:

Ø     Domnul Isus Cristos, exemplul nostru perfect sa rugat la Dumnezeu, folosind totdeauna apelativul „Tată” ” (Matei 6:6,9; 11:25-27; 26:39; Marcu 14:36,39; Luca 10:21; 11:2-4; 18:11-14; 22:42; 23:34; Ioan 11:41,42; 12:27,28). El nu sa rugat niciodată cu El-Şadai sau cu Iehova, curios nu? Iar Isus constituie exemplul nostru perfect.

Ø     Spiritul Sfânt îl îndeamnă pe credincios să se roage la Dumnezeu strigând „Tată” nu Iehova, sau El-Şadai sau alt nume, observaţi ce se spune în Romani 8:15: „Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” Şi la Galateni 4:6 din nou se susţine aceiaşi idee:  „Şi pentru că Sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!” De ce Spiritul Sfânt nu ne îndeamnă să strigăm El-Şadai sau Iehova, sau Adonai, etc.? Deoarece credinciosul a intrat într-o relaţie mai intimă decât aceea dintre un Stăpân şi un slujitor, cea mai minunată relaţie pe care alte religii ca de pildă mahomedanii nu o cunosc, relaţia de Tată-Fiu, cel mai minunat lucru, avem dreptul, ba chiar suntem îndemnaţi de Spiritul lui Dumnezeu să ne rugăm la Dumnezeu cu apelativul: „Tată”, ce favoare extraordinară!

Acum există unii care susţin că numele Iehova s-a schimbat cu Isus sau cu DOMNUL, sau că pur şi simplu numele de Iehova a fost unul temporar, şi că pe Dumnezeu nu-l mai chemă la ora actuală aşa. Este clar că Martorii lui Iehova exagerează, însă alţii au căzut în cealaltă extremă, spunând că numele s-a schimbat (modificat) ceea ce Biblia nu spune, sau ca numele a fost numai pt. un timp ceea ce contrazice Biblia care spune că numele este pt. eternitate. Dumnezeu i-a precizat lui Moise: „Aşa vei zice fiilor lui Israel: Iehova Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Abraam, Dumnezeul lui Isac, Dumnezeul lui Iacob m-a trimis la voi; acesta este numele Meu în etern, şi aceasta este amintirea mea pentru toate generaţiile.” Este clar deci că numele Iehova este etern, neschimbător şi pentru toate generaţiile este un nume care poate fi invocat, dar nu singurul nume.

În ce priveşte înlocuirea numelui „Iehova” cu „Isus”, mulţi nu înţeleg că numele Tatălui şi al Fiului nu este acelaşi după cum putem citi în Apocalipsa 14:1: ,,Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său (al Fiului) şi Numele Tatălui Său.” Deci numele fiului nu este identic cu numele Tatălui (vezi şi Proverbe 30:4; Apocalipsa 3:12). Căci numele Tatălui este Yahweh (Iehova – Isaia 63:16; Geneza 2:4 n.s. BCR[6]), înlocuit în Traducerile Bibliei cu ,,Domnul”, iar numele Fiului este Isus Cristos (Luca 1:31).

Tocmai de aceea pentru a înţelege aceste extreme şi pentru a avea un punct de vedere echilibrat, am conceput prin harul lui Dumnezeu şi capitolul următor pentru a scoate în evidenţă astfel de extreme greşite.

 

Extreme în ce priveşte numele divin

Pe lângă punctele de vedere extremiste pe care le-am prezentat în capitolul anterior precum că Dumnezeu şi-a schimbat (modificat) numele sau că numele de Iahve a fost doar ceva temporar, există şi alte extreme.

Este adevărat că Dumnezeu operează în Noul Legământ sub numele de Tată, sau în virtutea acestui nume descriptiv, însă nu înseamnă că nu şi-a păstrat şi numele de Iahve, sau că nu putem să-l invocăm şi prin alte nume descriptive, căci apostolii şi primii creştini au folosit pe lângă apelativul: „Tată”, şi cel de: „Dumnezeu”, „Doamn”, „Stăpân”, etc. (Fapte 4:24; Romani 1:8,9; 1Corinteni 1:4; 2Corinteni 1:3; 8:16; Efeseni 2:18; 3:14; Filipeni 1:3; Coloseni 1:3; 1Tesaloniceni 1:2; 2Tesaloniceni 1:3; 2Timotei 1:3; Filimon 4; 1Petru 1:3).

Din păcate Martorii lui Iehova, promovează ideea că dacă nu rosteşti numele Iehova într-o rugăciune, acea rugăciune nu este ascultată. Astfel în cartea „Să aducem argumente din Scripturi” p.151 martorii lui Iehova aduc ca argumente următoarele raţionamente pentru a susţine importanţa cunoaşterii şi folosirii numelui Iehova: „Poate cineva să întreţină o relaţie intimă cu o persoană căreia nici măcar nu-i cunoaşte numele? Pentru cei care nu cunosc numele Său, Dumnezeu este adeseori numai o forţă impersonală şi nu o persoană reală pe care să o cunoască şi să o iubească şi căreia să-i poată vorbi din inimă prin intermediul rugăciunii. Dacă se roagă, rugăciunile lor sunt nişte simple ritualuri, nişte repetări formale ale unor expresii învăţate pe de rost. Adevăraţii creştini au primit de la Isus Cristos misiunea să foreze discipoli...Cum ar putea fi identificat adevăratul Dumnezeu pentru a-i deosebi de dumnezeii falşi ai naţiunilor? Numai prin folosirea numelui său personal, aşa cum face Biblia însăşi – Matei 28:19; 1Corinteni 8:5,6.”

Din dovezile prezentate în acest material ne dăm seama că afirmaţiile lor sunt false, deoarece există rugăciuni şi în Vechiul Testament, fără a rosti acest nume (Numeri 12:13; 16:22), iar în Noul Testament majoritatea rugăciunilor nu conţin numele divin, de fapt Isus nu a invocat niciodată numele Iehova în rugăciune în relatările pe care le avem în Biblie şi el a învăţat să ne rugăm cu ,,Tată” (Matei 6:6,9; 11:25-27; 26:39; Marcu 14:36,39; Luca 10:21; 11:2-4; 18:11-14; 22:42; 23:34; Ioan 11:41,42; 12:27,28). De asemenea, dacă întrebi un martor al lui Iehova, cine este adevăratul Dumnezeu, va spune: „Iehova”, nu vreau să spun că este un răspuns greşit, însă apostolul Pavel spune că Dumnezeul adevărat este: „Tatăl” (1Corinteni 8:6; Efeseni 4:6), ceea ce indică accentul pe care-l punea apostolul neamurilor pe numele divin în contrast cu martorii. În plus, apostolul Ioan în scrisorile sale nu foloseşte de loc numele, curios nu, că apostolul cel prea iubit de Isus în scrisorile pe care le trimite să nu folosească Iehova şi nici un citat în care să apară Iehova? Tocmai că nu cunoaşterea numelui este atât de importantă, nu a cunoaşte lucruri despre Dumnezeu este atât de esenţial ca al cunoaşte pe Dumnezeu, a trăi cu El, a avea experienţe şi o relaţie intimă cu Tatăl ceresc, domeniu în care mulţi martori sunt deficitari. Căci am cunoscut oameni cu o mult mai bună relaţie cu Dumnezeu care stau ore în şir în fiecare zi, fără a folosi numele de Iehova. Astfel trebuie să avem grijă ca nu cumva să ajungă simbolul mai de căutat decât ce simbolizează, din păcate cam acolo s-a ajuns în rândurile martorilor, cu numele Iehova, ei au mentalitatea că numele este totul şi că altfel nu putem să îl chemăm pe Dumnezeu în rugăciune. Ei aruncă praf în ochi când spun că „Pentru cei care nu cunosc numele Său, Dumnezeu este adeseori numai o forţă impersonală şi nu o persoană reală”, de lungul istorie au existat milioane de oameni care nu au cunoscut numele Iehova şi au avut o relaţie cu Dumnezeu poate mult mai bună decât a multor martori, de fapt şi ei până în 1931 nu prea au folosit numele Iehova în închinare, atunci înseamnă că şi ei sau închinat unei forţe impersonale???!!!

Bineînţeles că există şi cealaltă extremă care susţine cu tărie că acest nume nu trebuie folosit, deoarece este prea sfânt pentru a fi folosit, dar o astfel de concepţie contrazice Biblia care încurajează la folosirea lui, ba chiar în Israel acest nume se folosea chiar în conversaţiile zilnice (Rut 2:4). Alţi spun că nu putem să-l folosim căci nu ştim pronunţia exactă, dar curios că tot aceştia folosesc numele Fiului lui Dumnezeu de Isus, şi care nu este traducerea cea mai exactă din greacă, ci Iesus, în plus în limba ebraică, aşa cum îl chemau părinţii lui Iosif şi Maria pe Fiul lor, nu cunoaştem forma exactă, care ar putea fi: Iosua, Iehosua, Ieşua, etc. Dar faptul că nu ştim pronunţia exactă nu ne împiedică să-l folosim aşa cum îl ştim, nu-I aşa ? Atunci de ce se împiedică unii de folosirea numelui lui Dumnezeu, ba încă au mers până acolo încât l-au înlocuit în Vechiul Testament în traducerea Biblică cu Domnul? Astfel se creează confuzie între persoana Tatălui şi a Fiului, şi se dă apă la moară martorilor şi altor secte. Dacă Spiritul Sfânt, a inspirat pe Moise sau pe David, şi pe alţii să scrie YHWH (Iahve) de ce noi să înlocuim cu un alt cuvânt? Dacă Dumnezeu a zis aşa, aşa trebuie să rămână.  Motivele pt. Care în V.T. unii traducătorii au înlocuit numele divin cu Domnul, este pentru că ei spun că numele este prea sfânt ca să fie cunoscut, alţii au urmat modelul Septuagintei. Din păcate aceste motive nu sunt reale după cum am văzut, ele creează confuzie: ca de exemplu, în Psalmul 110:1 unde în Biblia Cornilescu sună aşa: „Domnul a zis Domnului meu…” Pentru unii acest text pare confuz, dar în traducerea Sfânta Scriptură de la 1874 (SS 1874), nu este deloc confuz, deoarece aici se spune: „Zis-a Iehova Domnului meu…”, aici Iehova vorbeşte cu Domnul lui David, Isus Cristos (Matei 22:41-45). Un alt text asemănător este Psalmul 8:1,9 (BCR): “DOAMNE (Iehova SS 1874) Domnul nostru…” . Aceste înlocuiri, ne dăm seama că sunt contrare voii lui Dumnezeu (Apocalipsa 22:18,19), şi promovează confuzia şi falsitatea.

Un alt motiv este că acele Biblii nu ar mai fi bine vândute, acesta a fost motivul pe care l-a ridicat Dumitru Cornilescu, la întrebarea, de ce a înlocuit „Iehova” cu „Domnul”? Sau unii spun că „Iehova” înseamnă „Domnul” şi astfel nu-i o problemă înlocuirea lui „Iehova” cu „Domnul”, însă după cum am văzut „Iehova” nu înseamnă: „Domnul”, ci Iehova înseamnă: „a deveni”, mai înseamnă: Eu sunt Cel ce sunt, Cel Veşnic (vezi Geneza 2:4 n.s.; Exod 3:14 n.s BCR), Cel ce trăieşte prin (pentru) sine, Cel ce face să devină, etc. Este de ştiut că există un alt cuvânt pentru „Domnul” în ebraică şi anume „Adonai”.

Ar fi de înţeles înlocuirea cu Domnul, dacă traducătorii ar traduce V.T. din acele variante din Septuaginta în care tetagrama a fost înlocuită cu Domnul, însă dacă traducem din textul ebraic, atunci trebuie să fim cinstiţi şi să introducem numele de Iahve ori de câte ori apare, nici mai mult, nici mai puţin.

Din păcate martorii sunt în cealaltă extremă, ei au introdus şi în V.T. numele de Iehova în plus faţă de manuscrisele ebraice, astfel numele Iahve apare de 6823 de ori, dar în traducerea lor NW (Traducerea lumii Noi) apare de 6973 de ori, adică cu 150 de ori în plus, faţă de manuscrisele ebraice. Dar nu numai că au introdus numele divin în V.T. în plus, dar l-au introdus şi în N.T. de 237 ori.

Manuscrisele Noului Testament din limba greacă nu apare numele divin YHWH, ca şi în Vechiul Testament, însă chiar dacă acceptăm că numele divin a existat în manuscrisele originale ale Scripturile greceşti creştine (Noul Testament), în citatele din Vechiul Testament, Traducerea Lumii Noi a introdus în Scripturile greceşti creştine în 237 de locuri numele „Iehova” (vezi Apendicele la p.412 lb. Română), însă verificând toate aceste locuri unde apare „Iehova”, numai în peste o sută de texte numele “YHWH” (Iehova), ar fi justificat din punct de vedere al citatelor Vechiului Testament să se introducă, mai precis după opinia mea doar în 140 de locuri şi nu în 237, ceea ce conduce la denaturarea Scripturii. Căci în unele locuri termenul “Domnul” se referă la Isus Cristos, însă Traducerea Lumii Noi l-a înlocuit cu Iehova, dându-I un alt sens textului şi făcându-se vinovaţi de denaturarea Cuvântului lui Dumnezeu. Să dau câteva exemple:

·        Fapte 1:24; 7:60 unde în textul grecesc apare: „κυριε” („Doamne”), şi este posibil să se refere la Cristos şi nu l-a Iehova, tot la fel şi Marcu 5:19; Fapte 2:47; 8:25; 10:33; 11:21; 13:11,12,44; 14:23; 15:35,36; 16:14,15; 18:21,25; 19:20; Romani 12:11; 1Corinteni 4:4; 11:32; 16:7,10; Efeseni 2:21; 5:8,9; 6:4; Coloseni 3:13, 16,22,23,24; 1Tesaloniceni 1:8; 5:2; 2Tesaloniceni 2:2; 3:1; 2Timotei 4:14, în toate aceste pasaje introducerea numelui “Iehova” este un mare risc deoarece nu sunt citate din Vechiul Testament, şi se pot referi la persoana lui Isus.

·        Romani 10:13, unde Traducerea martorilor traduce astfel: “Fiindcă ,,oricine va invoca numele lui Iehova va fi salvat.” Iar aceste text este un text favorit şi folosit des de către martori, însă traducerea corectă este: “Fiindcă ,,oricine va invoca numele Domnului” (gr.”Κυριου”) va fi salvat.” Dar poate te întrebi, bine dar textul din Romani 10:13 nu este un citat din Ioel 2:32 unde apare Iehova? Apostolul Pavel nu spune ,,după cum este scris” sau ,,după cum spune profetul Ioel”, căci Pavel i-a doar acel principiu din Ioel 2:32 şi îl aplică la Isus Cristos, căci contextul din Romani 10:13 se referă la Cristos (v.9-15), acelaşi lucru îl face Petru în 1Petru 2.3 care prelucrează Psalmul 34:8 unde apare tetagrama dar el îl aplică la Cristos, lucru observat şi de conducerea Societăţii care a tradus în 1Petru 2:3 nu cu Iehova, ci cu “Domnul”. Însă în Romani 10:13 ei nu au observat acest lucru, că Pavel vorbea despre Israelul care nu-l acceptă pe Isus (10:1-3), şi că ei au nevoie să li se predice despre Isus să creadă în el ca Domn al tuturor şi să cheme numele lui spre salvarea lor (Romani 10:9-14). Astfel acest text mult folosit de martori este un fals de traducere şi interpretare. Însă eu cred că Ioel 2:32 mai este citat în Fapte 2:21 de apostolul Petru, iar în acest text, contextul ne permite să introducem numele lui Dumnezeu – Iahve.

Alte texte în care din greacă traducerea este „Domnul” şi în care martorii în traducerea lor au inserat “Iehova”, dar care nu are suport nici în context, nici ca citat al Vechiului testament sunt următoarele: Romani 14:8,9; 2Corinteni 3:15-18; Coloseni 3:23,24, etc. unde în contextul acestor texte nu se referă la Tatăl ci la Fiul lui Dumnezeu Isus, astfel nu-şi are locul in aceste pasaje introducerea expresiei „Iehova”.

În concluzie: noi trebuie să ne raportăm la Cuvântul lui Dumnezeu şi nu la părerile oamenilor, astfel trebuie să folosim şi preţuim numele divin, aşa cum ne învaţă Dumnezeu, noi trebuie să acordăm numelui divin importanţa pe care o acordă Scripturile, nici mai mult nici mai puţin, şi să avem grijă să nu cădem în extreme.

Acum după ce am văzut numele lui Dumnezeu în V.T. şi în N.T. şi am studiat diferite extreme existente, este important pentru noi ca să ştim cum să onorăm numele lui Dumnezeu? La această întrebare ne vom concentra atenţia în ultimul capitol.

 

Cum putem onora numele lui Dumnezeu?

După cum am mai spus, a onora numele lui Dumnezeu înseamnă în primul rând a onora persoana lui Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că în multe texte ce fac referire la glorificarea, cinstirea, onorarea, încrederea, teama faţă de „numele lui Dumnezeu”, ele se referă de fapt la cinstirea persoanei lui Dumnezeu (Deuteronom 28:58; Maleahi 4:2; Psalmi 20:1,7; 33:21; 44:8; 61:5; 66:4; 86:11; 96:2; 100:4; 103:1; 116:4; 145:2). Bineînţeles că nu putem despărţii numele de persoană, astfel cine onorează persoana cu siguranţă nu va dispreţui sau batjocori numele lui Dumnezeu. Am înţeles că Dumnezeu are mai multe nume care toate reflectă personalitatea, caracterul şi virtuţile lui Dumnezeu. Am înţeles că în funcţie de situaţie, de persoanele cu care relaţioneză, de legământul în vigoare, Dumnezeu îşi foloseşte numele, sau se identifică printr-un nume potrivit cu situaţia şi persoana cu care relaţionează. Prin urmare, creştinii trebuie să sfinţească numele (Matei 6:9; Isaia 8:13; 29;23), să-l cinstească (Maleahi 1:11; 3:16), să-l slăvească (Apocalipsa 15:4), să-l laude şi binecuvânteze (Psalmii 99:3;145:1,2), astfel creştinii ar trebui să cunoască numele personal al lui Dumnezeu de Iahve, astfel este mai mare ruşinea pentru un copil să aibă un Tată şi să nu-I cunoască numele, nu-i aşa ? Dar să nu-l limităm pe Dumnezeu la acest nume, ci să cunoaştem cât mai multe nume descriptive şi să le folosim în închinare, astfel vom onora numele lui Dumnezeu.

Vom onora numele lui Dumnezeu dacă vom asculta de poruncile lui Dumnezeu (Deuteronom 10:20; 12:11; Isaia 50:10; 56:6; Ţefania 3:9; Maleahi 1:6,11), şi dacă nu vom lua în deşert numele divin (Exod 20:7; Deuteronom 5:11), aceasta înseamnă că nu vom folosi numele de Iahve, dar şi numele descriptive în mod uşuratic, în glume, în vorbe de batjocură, etc. (Levetic 24:16; Numeri 15:30). De asemenea, a nu lua numele în deşert, înseamnă să ne ţinem promisiunile (Ieremia 34:15,16); să nu jurăm strâmb, sau să nu minţim (Psalmi 139:20; Levetic 19:12); să trăim o viaţă sfântă în toate domeniile (Levetic 21:5-7);  să nu avem practici idolatre (Levetic 18:21; Ezechiel 20:39); să nu furăm, sau să facem lucruri prin care să arătăm că trăim o viaţă fără Dumnezeu (Proverbe 30:9). De fapt, având în vedere că numele lui Dumnezeu este chemat peste noi (comp. Deuteronom 28:10 cu Fapte 15:14-17), atunci prin tot ceea ce gândim, vorbim sau facem putem onora sau dezonora numele divin.

 

În final întreabă-te:

 

v    Cunoşti tu care este numele cu care Dumnezeu a încheiat legământ cu Avraam, dar cu Israel?

v    Care este numele folosit de Dumnezeu ca să se identifice în Noul legământ?

v    Este greşit să folosim numele de Iahve în închinarea noastră?

v    Care sunt extremele în ce priveşte numele divin?

v    Cum poţi onora numele lui Dumnezeu?

 

Autor: Işfa Alin.