BluePink XHost

Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

În cartea Biblică Geneza, în capitolele 37,39-50 ne este relatată o extraordinară relatare şi o emoţionantă dramă despre un bărbat pe nume Iosif care a fost vândut de fraţii săi ca sclav, despre păţaniile acestuia, despre coborârile şi urcările acestuia pe treptele vieţii sociale, despre ispitele, încercările şi biruinţele unui tânăr cu norme înalte cu o ţinută morală ireproşabilă, şi cu un final al vieţii spectaculos. Dar eu doresc să vă relatez acest material, pentru că doresc să arunc o lumină profetică asupra acelor personaje şi întâmplări. De aceea dacă nu aţi citit acest episod din Biblie vă îndemn să-l citiţi cât mai repede, iar dacă l-aţi citit vă provoc să-l citiţi din nou, dar nu ca pe o simplă povestire ci ca pe o dramă demnă de a fi consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu, ca pe o relatare care are prefigurări profetice profunde, prin care puteţi să înţelegeţi mai bine evenimentele ce ne stau în faţă, adică profeţiile despre poporul Israel, despre cei 144.000, despre cei doi martori din Apocalipsa 11, ba chiar mai mult, din această istorie putem vedea descrisă sentimentele lui Isus faţă de Israel care l-a răstignit, simţăminte faţă de însoţitorii Lui, adică cei 144.000 (clasa Beniamin), dar putem observa şi relaţia dintre Dumnezeu Tatăl şi Isus Cristos Fiul Lui.

• Iosif îl reprezintă pe Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu.
• Iacov tatăl lui Iosif şi a fraţilor lui îl reprezintă Iehova sau pe poporul Israel luat ca colectiv, de la caz la caz.
• Fraţii lui Iosif simbolizează rămăşiţa reprezentativă a lui Israel.
• Beniamin prefigurează pe cei 144.000 din Apocalipsa 7:1-8; 14:1-5.
• Faraon îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl.

Notă: În primul rând, trebuie să înţelegem că prefigurările profetice nu sunt paralele perfecte, adică nu tot ceea ce sa întâmplat în vechime ca dramă profetică are o împlinire exactă din toate punctele şi unghiurile, căci unele lucruri doar dintr-un anumit unghi se potrivesc. De pildă, vânzarea lui Iosif a fost făcută pe bani ca şi vânzarea Domnului Isus, dar Iosif a fost vândut pe 20 de arginţi (Geneza 37:28), iar Isus pe 30 de arginţi (Matei 26:14,15), totuşi avem multe de învăţat din aceste prefigurări. De asemenea vreau să precizez că această interpretare nu o consider infailibilă, ci o consider perfectibilă, astfel că dacă cineva mai are ceva de completat sau revizuit poate să mă contacteze.

Cu aproape 2000 de ani înainte de Cristos, Iacov nepotul lui Avraam a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin şi tatăl său Isac, el a avut două soţii pe Leea şi Rahela, Leea i-a născut pe Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, şi o fiică pe Dina. Iar sclava acesteia, Zilpa a născut pe Gad şi Aşer. Iar Rahela soţia pe care Iacov o iubea cel mai mult a născut după o perioadă de sterilitate pe Iosif fiul bătrîneţelor lui Iacov şi pe Beniamin care în timp ce se năştea ea a murit. Iar prin sclava sa Bilha a născut pe Dan şi Neftali (Geneza 35:22-26).

Visul era următorul: ,,Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.” Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi?” şi l-au urât şi mai mult din pricina visurilor lui. Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” Ei nu înţelegeau că aceste vise nu veneau din mândria lui Iosif ci erau inspirate de la Dumnezeu. Situaţia lui Iosif este foarte asemănătoare cu cea a Domnului Isus, căci după cum acesta nu a fost înţeles de fraţii săi şi de părinţii săi, tot aşa şi Domnul Isus nu a fost crezut de fraţii săi (Ioan 7:5), iar dacă vă aduceţi aminte episodul de la 12 ani al lui Isus, părinţii lui l-au căutat ne-înţelegând că acesta trebuie să fie în templu, ba mai mult Luca consemnează: ,,...ei n-au înţeles spusele lui” (Luca 2:39-50), tot aşa şi tatăl lui Iosif nu a înţeles preocupările spirituale ale acestuia şi inspiraţia prin vise pe care acesta o primea de la Dumnezeu.

Mai târziu Iacov ia dat o misiune lui Iosif, iar prezentarea lui Iosif înaintea tatălui său la chemarea acestuia este foarte asemănătoare cu chemarea şi trimiterea Domnului Isus pe pământ, observaţi cuvintele lui Iosif din Geneza 37:13:  ,,Israel i-a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” <<Iată-mă, Sunt gata>> a răspuns el.” Şi observaţi cuvintele Domnului Isus consemnate în Evrei 10:7,,Iată-mă...vin să fac voia ta Dumnezeule!” Şi după cum Iacov la trimis pe Iosif la fraţii săi, tot aşa Tatăl ceresc la trimis pe Isus la oile casei lui Israel, şi cum a fost primit Iosif de aceştia, tot aşa l-au tratat şi evreii ca naţiune pe Isus, dar mai bine să lăsăm ca evenimentele să se deruleze în cursul lor.

Negustorii ismaeliţi sau madianiţi îi poate reprezenta pe soldaţii romani care l-au luat din mâna evreilor pe Isus, ca şi Iosif din mâna fraţilor săi, dar cei ce l-au vândut pe Isus adică conducătorii evrei au un mai mare păcat decât romanii, tot aşa şi fraţii lui Iosif (conducătorii familiilor lor) sunt mai vinovaţi decât negustorii ismaeliţi. Ca urmare acestui act mârşav, tatăl lui Iosif sa întristat foarte mult şi a plâns, cu siguranţă că şi Tatăl ceresc sa întristat foarte mult când a văzut că poporul de legământ al Său Israelul a ucis pe unicul Său Fiu născut din El, reacţia Lui a fost: un întuneric de câteva ore, un cutremur de o mare intensitate şi chiar perdeaua din sfânta sfintelor sa sfâşiat în două, în mod asemănător dar la un calibru mai mic a procedat şi Iacov care si-a sfâşiat hainele şi a jelit pe fiul Său (Geneza 37:34,35; Matei 27:45-54).

Mai târziu Iosif ajuns în Egipt a fost vândut lui Potifar un demnitar al lui Faraon, iar Iosif dând dovadă de credincioşie şi hărnicie a făcut ca totul să prospere, astfel Iosif a fost pus mai mare peste casa lui Potifar, şi astfel casa lui Potifar a fost binecuvântată de Iehova Dumnezeu. Acest episod se potriveşte într-o oarecare măsură cu creşterea de care a avut parte Isus după botezul său când a primit în administrare de la portarul casei lui Israel, adică de la Ioan Botezătorul oile casei lui Israel printre care cei mai importanţi au fost ucenicii lui Ioan care l-au urmat pe Isus (Ioan 1:35-40; 10:1-4). Însă după cum din cauza normelor înalte şi a loialităţii faţă de casa Stăpânului său, Iosif a fost ispitit de soţia lui Potifar care la ademenit pe Iosif ca acesta să aibă relaţii sexuale cu ea, dar el a rămas integru şi apoi a fost pedepsit pe nedrept, tot aşa soţia Stăpânului, adică Israelul care era soţia lui Iehova (Ieremia 3), la ispitit pe Isus şi la omorât pe nedrept, sau cum spune Scriptura în Ioan 15:25 „...M-au urât fără temei”.

Astfel Iosif a fost aruncat în închisoare pe baza mărturiei mincinoase a soţiei lui Potifar, tot aşa Isus a fost aruncat în închisoarea morţii pe baza mărturiei false şi a instigaţiilor soţiei lui Dumnezeu adică a poporului Israel. Însă după cum Satan nu a avut nimic în Isus, nu a avut nici un păcat de care să se agaţe şi să-l ţină pentru totdeauna în prizonieratul morţii (Ioan 14:30), tot aşa nici Iosif nu a stat pentru totdeauna în închisoare, ci a venit vremea eliberării şi înălţării lui care a fost făcută de Faraon care la pus Stăpân peste toată ţara Egiptului (Geneza 41:40-44). Astfel după 13 ani în cazul lui Iosif de la visele pe care le-a avut cu privire că va fi conducător, o dată cu numirea sa în funcţia de prim ministru a Egiptului aceste vise puteau deveni realitate adică ca fraţii săi şi Tatăl său să se închine înaintea lui.

Acum după ce am văzut aceste paralele între Iosif şi Domnul Isus, să continuăm cu derularea evenimentelor. Astfel Iosif după ce a ajuns Domn al ţării Egiptului şi prim ministru a primit de soţie pe Asnat fiica lui Poti-Fera preotul lui On un Zeu, aceste lucruri sau petrecut la vârsta de 30 de ani (Geneza 41:45,46), adică după aproximativ 13 ani de la vânzarea sa ca sclav de către fraţii săi (Geneza 37:2). Este interesant că chiar şi aceste detalii sunt paralele cu Isus şi cu mireasa lui, căci după cum Iosif a luat o soţie dintre neamuri (egipteancă), tot aşa şi mireasa lui Cristos este dintre neamuri, şi după cum soţia lui Iosif venea dintr-o familie idolatră ce se închina la zeul On, tot aşa cei ce au primit credinţa creştină au provenit din familii idolatre, căci înainte de al cunoaşte pe Dumnezeul adevărat şi pe Fiul Său ei sau închinat la Dumnezei falşi (1Tesaloniceni 1:9; 1Corinteni 12:2). De asemenea după cum Iosif sa căsătorit la 30 de ani şi a început să domnească, în mod asemănător tot la 30 şi Domnul Isus s-a botezat şi a primit autoritate fiind uns ca Rege şi Mesia, şi tot atunci a început să-şi strângă mireasa sa (Luca 3:21-23; Ioan 1:29-39).

În continuare relatarea Biblică ne spune că Iosif a avut doi fii (Geneza 41:50-52), născuţi bineînţeles de soţia lui dintre neamuri, egipteanca Asnat, o situaţie analogă va avea loc în viitor când Isus Cristos va ridica cei doi martori sau profeţii ce vor profeţii şi predica cu autoritate (Apocalipsa 11), aceştia se vor naşte sau vor proveni din mireasa lui Cristos.

După ce Iosif a devenit prim ministru, şi-a pus în aplicare strategia cu privire la strângerea bucatelor în anii de belşug şi a făcut provizii în cetăţii pentru că urmau anii de foamete (Geneza 41:48,49,56), în mod similar Domnul Isus a strâns în primul secol o recoltă bogată de ucenici şi a inspirat cărţile Noului legământ (Testament), căci ştia că vor urma anii de secetă spirituală adică de apostazie (Matei 13:24-30; Fapte 20:29,30; 2Petru 2:1,2) şi astfel în perioada de foamete toţi cei ce au mers direct la Domul Isus şi nu la oameni sau la organizaţii şi secte omeneşti au putut să-şi păstreze viaţa în timpul foametei, căci Domnul Isus care este calea şi adevărul, le-a furnizat hrana necesară ca să-şi păstreze viaţa spirituală, căci El a spus în Ioan 6:37: ,,...pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară”. Cu siguranţă, în casa Tatălui este belşug de pâine (Luca 15:17), căci Dumnezeu Tatăl la pus să stăpânească peste casa Sa, însă să nu confundăm casa Tatălui, cu vreo denominaţiune, asociaţie religioasă, etc. Căci casa tatălui unde este belşug de pâine prin Mai Marele Iosif Isus Cristos nu este o organizaţie sau o asociaţie religioasă făcută de oameni ci este adunare celor întâi născuţi, a celor scrişi în cartea vieţii, şi din care fac parte doar cei născuţi din Dumnezeu (Evrei 12:22,23).

Această foamete care a fost nu numai în Egipt ci pe întreg pământul (Geneza 41:56), este o prefigurare profetică pentru foametea spirituală ce este la ora actuală şi care este profeţită şi de profetul Amos în Amos 8:11,12:  „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.” Această profeţie are mai multe împliniri, prima împlinire se referă la perioada când Dumnezeu a trimis pe Nebucadneţar să nimicească Ierusalimul şi să ducă în captivitate naţiunea Israel care sa împietrit în idolatrie, atunci Iehova sa învelit în nori şi numai auzea rugăciunile şi numai trimitea nici un cuvânt sau vreun mesaj prin profeţi (Plângerile lui Ieremia 2:9; 3:44). O altă împlinire a textului din Amos 8:11,12, este în perioada apostaziei când infidela creştinătate, adică creştinii doar cu numele care se socotesc ca fiind Israel spiritual şi nu sunt, suferă de foame şi de sete, căci, tradiţiile, dogmele, obiceiurile, nu le satisfăceau sufletul oamenilor, căci doar Cuvântul viu, doar Cristos poate să satisfacă pe deplin foamea şi setea spirituală din om (Ioan 6:35).

Dar această profeţie se împlineşte şi la sfârşitul zilelor când mulţi vor alerga cum spune Daniel ,,încoace şi încolo” şi cunoştinţa va creşte, dar că aceştia o vor găsi într-un loc sau în vreo sectă, ci pentru că ,,Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire” aceştia sunt sub comanda Mai Marelui Iosif, ei sunt supraveghetorii peste depozitele cu hrană adică sunt ,,robul credincios şi înţelept” din Matei 24:45-47, după cum şi Iosif a avut supraveghetori peste hambarele cu grâu ale lui Faraon (Geneza 41:33-35). Dar este interesant că nu supraveghetorii, adică ,,robul credincios şi înţelept” fabrică hrana, nu ei o produc, ba mai mult, nu ei sunt stăpâni peste ea ci Mai Marele Iosif, astfel aceştia nu au dreptul să fie stăpâni peste credinţa altora (2Corinteni 1:24), nici să impună la alţii anumite interpretări, ci ei pot da la alţii doar ce Isus le dă şi îi învaţă, iar dacă dau altceva, sau nu ascultă de ordinele Domnului bătându-şi tovarăşii încercând să facă ei pe stăpânii, vor fi cu siguranţă pedepsiţi (Matei 24:48-51). Faptul că există mai multe hambare asta arată că nu numai în adunarea noastră există hrană ci şi alţi o au dacă sunt supuşi Domnului şi în unitate cu Mai Marele Iosif.

Prin urmare, fraţii lui Iosif vin la prim ministrul Egiptului fără să cunoască cine este pentru a primi hrană, însă Iosif se face că nu-i cunoaşte şi se poartă cu asprime faţă de ei (Geneza 42:7-20), scopul acestei asprimi este pentru a vedea dacă fraţii lui sau schimbat şi le pare rău de fapta comisă adică de vânzarea mârşavă ca pe un sclav a fratelui lor. Însă fraţii se pocăiesc, şi observaţi atitudinea lor acuma: ,,Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.” Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acela?” Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.” Dragi cititori ai acestui material vă invit să citiţi încă o dată cuvintele lor dar de data aceasta să vă gândiţi că acestea sunt cuvintele din viitor ale Israelului carnal care se va căii de păcatul lor de a-l ucide pe Mesia. Ce schimbare în gândirea lor, în inima lor, de la ura înverşunată cu care au rostit cuvintele: ,,Răstigneşte-l” (Marcu 15:13), ei acum spun: ,,am fost vinovaţi faţă de fratele nostru” dar observaţi reacţia lui Iosif şi prin extensie a lui Isus la cuvintele lor ,,Iosif a plecat la o parte de la ei, ca să plângă” Da, Isus nici nu aşteaptă ca Israelul să-i ceară iertare personal şi deja plânge şi este gata să-i ierte când va vedea în ei atitudine de căinţă sinceră. Apoi după ce fraţii lui Iosif primesc alimentele mult dorite ei pleacă la familiile lor fără să ştie că Iosif a poruncit ca la gura sacilor cu grâu să le fie returnaţi banii cu care l-au plătit (Geneza 42:25), aceasta indică că hrana şi Cuvântul vieţii nu se dă pe plată, pe bani (compară şi cu Isaia 55:1-3). Astfel Israelul este hrănit de neamuri de Egipt şi se umileşte în faţa lor, tot aşa Israelul carnal va trebui să se umilească şi să primească învăţătură de la creştinii dintre naţiuni sub conducerea Mai Marelui Iosif, tocmai ca să se împlinească încă o dată şi la sfârşitul zilelor profeţia din Apocalipsa 3:9: ,,Iată că îţi dau din cei ce Sunt în sinagoga Satanei, care zic că Sunt Iudei şi nu Sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină să se închine la picioarele tale, şi să ştie că te-am iubit.” Astfel creştinii au belşug de pâine sub administraţia lui Isus şi le merge bine, tocmai ca să-i stârnească la gelozie pe evrei (compară cu Romani 11:11,14). Astfel evrei vor trebui să se umilească şi să vină în genunchi la Mai Marele Iosif Isus Cristos şi vor primi hrană prin rânduiala Lui, adică prin adunarea creştinilor compusă din oamenii tuturor naţiunilor.

După ce Simeon a fost lăsat chezaş că ceilalţi fraţi îl vor aduce pe Beniamin, fraţii lui Iosif au plecat acasă la Tatăl lor Iacov. Simeon care a fost lăsat în Egipt îi poate reprezenta pe unii din Israel din timpurile noastre care sunt evrei mesianici, adică care l-au acceptat pe Isus ca Mesia, acei evrei sunt în casa lui Dumnezeu şi sunt hrăniţi acolo, ca şi Simeon care a rămas sub aripa lui Iosif, ei sunt primii care beneficiază de îngrijirea lui plină de bunătate iubitoare.

După un timp alimentele din casa lui Iacov se termină, şi el îşi trimite fiii din nou în Egipt după hrană, dar copii lui îi spun că ei nu pot merge în Egipt fără fratele lor Beniamin, căci altfel ar trece drept mincinoşi şi spioni. Totuşi Iacov cedează cu greu pentru că îl iubeşte mult pe Beniamin, însă Iuda se pune chezaş pentru el, pune în joc viaţa lui. Ce schimbare de mentalitate şi atitudine! Dacă în primul secol iudeii strigau: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” În viitor pentru al apăra pe Beniamin (cei 144.000) ei vor spune ca şi Iuda în trecut: ,,Răspund eu pentru el; ai să-l ceri înapoi din mâna mea. Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine şi dacă nu-l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.” Astfel ei îşi punea viaţa lor în joc cu puţin timp de venirea a doua a lui Isus, ca să salveze pe Beniamin adică pe ce 144.000 clasa specială de fraţi ai lui Isus selectată din toate seminţiile lui Israel (Apocalipsa 7:1-8). Da, ei nu pot veni la Iosif fără Beniamin (Geneza 43:5), tot aşa Israelul nu poate veni la Isus fără cei 144.000 care sunt cel dintâi rod şi însoţitorii mirelui (Apocalipsa 14:1-5), căci după cum Iosif şi Beniamin sau născut din aceiaşi mamă (Rahela), tot aşa Isus şi cei 144.000 au aceiaşi mamă şi anume Ierusalimul ceresc (Galateni 4:26; Evrei 12:22,23), fiind unşii cu acelaşi duh de veselie (Psalmul 45:7) ca Stăpânul lor, căci ei sunt însoţitorii mirelui la nunta din cer.

Pe lângă aceasta Iacov îi trimite prim ministrului Egiptului şi daruri constând din: balsam, miere, mirodenii, mir, fisticuri şi migdale (Geneza 43:11). Copii lui Iacov (Israel) ajung în Egipt, iar prim ministru (Iosif) îi invită la masa de prânz, ei cu toate că le era frică de prim ministru de data aceasta au acceptat şi datorită administratorului peste casa lui Iosif (Geneza 43:16-24). Ei (evreii) nu au acţionat ca şi în primul secol când au refuzat invitaţia de a merge la masa fiului de rege (împărat) şi din cauza aceasta camera ospăţului de nuntă a fost umplută cu oamenii naţiunilor (Matei 22:1-10; Luca 14:16-24). Administratorul peste casa lui Iosif în primul secol au fost apostolii (Luca 12:41-44), iar în viitor vor fi cei ce fac parte din clasa ,,administratorul credincios şi înţelept” adică supraveghetorii din adunarea lui Cristos care dau hrană la timpul potrivit şi coordonează sub conducerea Păstorului celui Mare lucrarea de evanghelizare şi de zidire a trupului lui Cristos.

Dar să revenim la fraţii lui Iosif, ei acceptă de data aceasta invitaţia merg la masa pregătită de Iosif, îi dau darul acestuia, îi acordă respect închinându-se în faţa lui ca şi de prima dată când au venit după hrană (Geneza 42:6; 43:26,28). Tot aşa Mai Marele Iosif, Domnul şi Salvatorul nostru Isus Cristos este demn şi vrednic de închinarea şi onoarea noastră, adică atât a evreilor cât şi a celor dintre naţiuni, şi acest lucru este bine subliniat de pasajul profetic din Apocalipsa 5:12,13: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Şi pe toate făpturile, care Sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” Înţelegem însă că închinarea i-o acordăm în calitate de Domn, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu (compară cu Matei 14:33), nu în calitate de Dumnezeu Atotputernic şi de Stăpân Absolut care este doar Tatăl (1Cronici 29:11; 1Timotei 6:14-16).

Fraţii lui Iosif după ce se închină lui Iosif, el îi întreabă de Tatăl lor dacă este sănătos şi dacă mai trăieşte, arătând astfel iubirea ce o purta faţă de Tatăl lui, aici este prefigurată iubirea ce o are Isus faţă de Israel din naţiunea din care se trage (Romani 9:5), faţă de un popor în care mulţi şi-au pierdut speranţă ca vreodată să mai se întâlnească cu Mesia, că profeţiile biblice se vor împlini, dar cu toate acestea Isus nu i-a uitat, el încă îi mai iubeşte aşa necredincioşi şi răniţi în suflet cum sunt, ei sunt cum a fost Iacov, plin de întristare. Să nu uităm însă că Isus a spus când a fost răstignit: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34), iar apostolilor le-a poruncit ca în primul rând să predice în Ierusalim şi în Iudeea (Fapte 1:8).

Apoi Iosif la văzut pe Beniamin, şi înduioşat de această revedere, se retrage grăbit căci îi ardea inima în el pentru fratele său şi astfel a intrat în cameră şi a plâns căci dorul faţă de fratele său era mare, dar încă nu a venit timpul să-şi descopere adevărata identitate şi abia se putea abţine să nu se dea de gol în faţa fraţilor săi. Astfel după ce sa spălat pe faţă Iosif ia aşezat la masă şi ia îndemnat să mănânce, acolo mai mâncau şi unii egiptenii care mâncau cu El, însă aceştia mâncau separat, căci considerau că a mânca pâine cu evreii era o urâciune (Geneza 43:32), această situaţie arată bine imposibilitatea unirii Israelului spiritual format din oamenii naţiunilor şi reprezentaţi de egiptenii, cu Israelul carnal reprezentat de fraţii lui Iosif.

• Prima încercare pe care deja am menţionat-o a fost atunci când Iosif la început le-a vorbit aspru considerându-i spioni (Geneza 42:9-14).
• A doua încercare a fost când la legat pe Simeon şi la reţinut până vor veni din nou (Geneza 42:24).
• A treia încercare a fost când le-a pus banii înapoi în sacii cu alimentele cumpărate (Geneza 42:28).
• Acum Iosif ia încercat din nou invitându-i la masa sa ca să vadă cum se comportă (Geneza 43.16-23), ba mai mult, el porunceşte ca Beniamin să aibă o porţie de mâncare de cinci ori mai mare faţă de ceilalţi fraţi (Geneza 43:34), ca să vadă dacă fraţii săi sau vindecat de invidie, căci el ştie că ei faţă de el au fost plini de invidie căci avea mai multă favoare în ochii Tatălui lor Iacov.
• Dar văzând că fraţii săi pare-se că sau vindecat de boala invidiei îi mai supune la un ultim test, şi anume îi porunceşte administratorul casei sale să pună din nou banii la gura sacilor şi să pună cupa sa de argint în sacul lui Beniamin. Astfel fraţii lui Iosif pleacă cu toţi împreună, însă nu ajung prea departe când administratorul casei lui Iosif îi ajunge din urmă şi le spune: ,,pentru ce aţi răsplătit rău pentru bine?” furând cupa Stăpânului meu cu care el ghiceşte (bineînţeles că Iosif nu practica ghicitoria însă a vrut să adauge şi o valoare spirituală acelei cupe).

Această ultimă încercare i-a smerit la maximum pe fraţii lui Iosif şi a scos la iveală că într-adevăr ei se schimbaseră, mai ales când cupa de argint a fost găsită la Beniamin, la fiul favorit al lui Iacov pentru care Iuda sa pus chezaş cu viaţa lui că îl va duce înapoi. Observaţi reacţia lor după ce paharul de argint a fost găsit în sacul lui Beniamin: ,,Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate. Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui... Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?” Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.” Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.” Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon....Tu ai spus robilor tăi: „Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.”

Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.”...Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui, el are să moară, când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în locuinţa morţilor bătrâneţe-le robului tău, tatăl nostru. Căci robul tău s-a pus chezaş pentru copil şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.” Îngăduie, deci, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi. Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!” (Geneza 44:13-34).

Ce schimbare radicală de atitudine, se consideră robi, se aruncă în faţa prim ministrului, se umilesc numai ca să scape pe Beniamin, ei care cu câţi-va ani în urmă au vrut să-l omoare pe Iosif fratele lor cu sânge rece, acum au lepădat egoismul şi mândria şi sunt gata să rămână ei în locul lui Beniamin.

Tot aşa Israelul şi în special conducătorii religioşi au spus ceva asemănător cu fraţii lui Iosif când au vrut să-l omoare şi ceva contrar a cuvintelor de mai sus: ,,oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?... Din ziua aceea, au Hotărât să-L omoare.” Ioan 11:50,53. Dacă Israelul ca şi fraţii lui Iosif au fost gata să-l omoare pe Isus ca să nu-şi piardă poziţia, tot ei vor plânge fapta comisă şi se vor schimba ca şi fraţii lui Iosif care acum erau gata să moară ei în locul lui Beniamin numai ca acestuia să nu i se întâmple nimic. Acest lucru este profeţit în Zaharia 12:10 unde putem observa o profeţie despre căinţa lui Israel: ,,Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.” Auziţi ce schimbare are loc în sentimentele lui Israel faţă de Isus Cristos: ,,Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.”

După această ultimă încercare Iosif nu se mai poate stăpâni şi după ce a ordonat să iasă toţi afară în afară de fraţii săi, a început să plângă şi să le spună că el este Iosif. Fraţii săi sunt blocaţi şi tulburaţi, însă Iosif îi încurajează arătând prin aceasta în mod profetic sentimentele lui Isus faţa de Israel şi faptul că le-a acordat o iertare deplină şi nu are dorinţe de răzbunare cu toate că viaţa lor era în mâna lui. Citiţi vă rog în propriile voastre Biblii această reîntâlnire mişcătoare şi vă puteţi închipui iubirea Domnului Isus faţă de Israel. (citiţi Geneza 45:4-11,15; 46:29).

Astfel toată familia lor în număr de 70 de suflete se mută în ţinutul Gosen unde tot Israelul a avut parte de un teren fertil şi au fost binecuvântaţi mai presus ca mulţi Egipteni, toate acestea pre-umbresc poziţia şi binecuvântările de care va avea parte Israelul pe noul pământ mai presus de celelalte naţiuni (Geneza 47:6-12,27).

Astfel evreii vor avea statut binecuvântat de oameni liberi şi vor avea cele mai bune ţinuturi pe noul pământ, în timp ce naţiunile vor avea statul de robi ai evreilor, şi vor fi învăţaţi de aceştia ca să-i aducă glorie lui Dumnezeu şi lui Isus Domnul domnilor şi Regele regilor (Isaia 2:2-4; cap.60; Zaharia 8:21-23).

1. Pe cine reprezintă Iosif în această dramă, dar Faraon, dar fraţii lui Iosif?
2. Ce prefigurare profetică este persoana lui Beniamin, dar Tatăl lor Iacov?
3. La ce încercări ia supus Iosif pe fraţii săi şi de ce?
4. Când se împlineşte profeţia cu anii de foamete, dar cea cu anii de belşug?
5. Pe cine reprezintă egiptenii care sau vândut cu totul la Faraon, dar soţia lui Iosif şi cei doi fii ai săi?