BluePink XHost

Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

     Oamenii în general au auzit despre învierea morţilor, însă din păcate marea majoritatea oamenilor nu înţeleg clar ce este învierea, chiar mulţi care spun că sunt creştini nu fac diferenţiere între diferitele tipuri de înviere prezentate de Biblie. Însă Biblia arată importanţa acestei doctrine când precizează în Evrei 6:1,2:

• Ce este învierea şi câte tipuri de înviere există?
• Exemplele consemnate în Biblie de oameni înviaţi?
• Învierea lui Isus Cristos
• Învierile profeţite din viitor
• Răpirea sau luarea la cer

Pentru a înţelege ce este învierea în primul rând, să vedem pe scurt ce este moartea?

Biblia prezintă moartea ca fiind opusul vieţii, nu ca fiind o uşă spre altă viaţă, ci fiind capătul vieţii, după cum se arată în Iov 7:7,10; 10:8,9,18-22 aceiaşi idee este subliniată şi în Ecleziast 9:5,6:”Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi NU ŞTIU NIMIC…şi dragostea lor, şi ura lor, şi invidia lor, de mult au şi pierit…”. Deci cei decedaţi nu mai sunt conştienţi de nimic, căci ei nu mai există (Psalmul 146:4), indiferent dacă sunt buni sau răi (Iov 24:19-24). Astfel nu degeaba compară Domnul Isus moartea cu un somn (Ioan 11:11-14; vezi şi Iov 17:11-16). În concluzie Sfânta Biblie nu susţine învăţătura conform căreia există viaţă după moarte, ci ea învaţă că moartea duce la inexistenţă, iar morţii fie buni fie răi merg în Locuinţa Morţilor, după cum se spune în Ecleziast 9:10:”Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Căci în Locuinţa Morţilor, în care mergi, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune”. Deci omul la moarte merge în Locuinţa Morţilor, nici în iad, nici în rai, iar Locuinţa Morţilor este mormântul tuturor oamenilor (Isaia 14:15; termenul ebraic: sheol este echivalentul termenului grecesc hades, deoarece Fapte 2:27 citează din Psalmul 16:10).

Iar despre SUFLET, Cuvântul lui Dumnezeu arată că omul este un suflet, nu că are un suflet, astfel în Biblie cuvântul suflet se referă în general la om sau animal ca întreg. Astfel în Geneza 2:7 citim definiţia biblică a sufletului: "Şi DOMNUL Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul a devenit un suflet viu." astfel omul este un suflet viu din combinaţia: ţărână + suflare de viaţă = suflet, deci la moartea omului, când suflarea de viaţă se întoarce la Dumnezeu (Ecleziast 12:7), nu rămâne decât ţărâna, căci: suflet fără suflarea de viaţă = ţărână.

Iar Duhul sau suflarea de viaţă este o forţă impersonală a lui Dumnezeu, care nu i-a nimic din personalitatea noastră (Iov 34:12-15). De exemplu duhul lui Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morţii lui (Luca 23:46), dar El a rămas în mormânt ne-existând trei zile până la înviere, când duhul de viaţă la readus în existenţă (Ioan 20:17; Fapte 1:3; 1 Corinteni 15:4). În consecinţă sufletul este muritor, după cum reiese din zeci de texte biblice, poate pentru unii care merg de zeci de ani la Biserică aceste explicaţii ar fi şocante, căci acolo se învaţă ceva cu totul diferit, dar aceasta este realitatea pe care o prezintă Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. De pildă că sufletul moare odată cu omul reiese clar din următoarele pasaje: Exod 12:15,19 "…acel suflet va fi nimicit." (Vezi şi Numeri 9:13; Iosua 2:13; Ezechiel 18:4,20) Acelaşi lucru este susţinut şi de Noul Testament de exemplu în Fapte 3:23 NT.93; BC.31 se precizează: "orice suflet care nu va asculta de profetul acela va fi nimicit din popor", sau Iacov 5:20 care vorbeşte de salvarea unui suflet de la moarte, dar cum poate fi salvat sufletul de la moarte dacă acesta este nemuritor? Apoi se mai ridică întrebarea: ce rost mai are învierea pentru cineva ce există? Căci învierea are rost doar pentru cineva care nu trăieşte pentru a fi adus din nou în existenţă.

De fapt, conform Bibliei, învierea înseamnă revenirea la viaţă şi se produce atunci când un om primeşte viaţă după ce a fost mort. Cuvintele care apar în Biblie pentru înviere sunt următoarele: ,,techiyatah hammethim” în Vechiul Testament care a fost scris în ebraică foloseşte această expresia: care înseamnă: ,,readucerea la viaţă a morţilor”. În Noul Testament apare expresia: ,,anastasis” care înseamnă literalmente: ,,acţiunea de a se ridica din nou”. Învierea presupune readucerea la viaţă a persoanei cu toate caracteristicile de mai înainte de moarte, adică cu temperamentul, personalitatea, cunoştinţa, amintirile, ce le-a avut în clipa decesului. Biblia ne vorbeşte în mai multe texte despre înviere, şi chiar dacă oamenii credinţei din vechime nu aveau atât de clar această perspectivă în minte cum o avem noi astăzi, totuşi încă din perioada lui Iov care a trăit probabil înainte de Moise, această speranţă a învierii era frământarea unor oameni ca Iov (vezi Iov 14:13-15), fără ca ea însă să fie un concept sigur şi clar. Apoi în timpul lui Moise, Dumnezeu se dezvăluie ca fiind Dumnezeul celor vii care lăsa să se întrevadă posibilitatea învierii (Exod 3:6; Luca 20:37,38). El se prezintă ca fiind Cel ce dă viaţa (Deuteronom 32:39). Însă prima posibilă exprimare a învierii, sunt cuvintele Anei care spune în 1Samuel 2:6 ,,Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.” Mai târziu chiar David scrie unii Psalmii, El face unele posibile referiri la învierea morţilor (Psalmul 16:9-11; 71:20-24). Însă din unele scrieri ale lui David şi ale lui Solomon reiese parcă că ei nu erau siguri de înviere, descriind moartea ca fiind veşnică şi din care nu mai este scăpare (Psalmul 49:16-20; Ecleziast 9:6). Începând însă cu scrierile profeţiilor promisiunea învierii devenea tot mai sigură şi mai clară (vezi Isaia 26:19; Ieremia 31:15-17; Ezechiel 37:1-10; Daniel 12:2,13; Osea 13:14), mai ales că aceştia au şi făcut învieri iar această credinţă în înviere sa răspândit în popor (2împăraţi 5:7).

Învierea în corp de carne: este aceea înviere în care persoana decedată revine la viaţă tot în corp de carne, despre această înviere vorbeşte Biblia în Isaia 26:19 unde se spune: ,,Să învie, deci, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.” (vezi şi Ioan 5:28,29). Este clar însă că cel ce învie sau revine la viaţă la învierea generală nu va învia în corpul cu care a murit şi care sa descompus, dar nici într-un corp asemănător, ci în corpul lui, pentru a înţelege mai bine să ne gândim la faptul că o fiinţă umană îşi schimbă toate celulele corpului în aproximativ 7 ani, deci omul de acum 7 ani din punct de vedere fizic nu mai există, totuşi datorită regenerării celulelor, el nu şi-a încetat existenţa, tot la fel corpul cu care omul a murit nu mai există, însă Dumnezeu pe baza codului genetic şi a altor lucruri păstrate în memoria Lui, îi ridică din nou corpul ce la avut la moarte. În unele situaţii însă, învierea sa produs după câteva ore sau zile de la decesul persoanei (Luca 7:11-17; 8:40-56; 1Împăraţi 17:17-24; 2Împăraţi 4:32-37; 13:20,21; Ioan 11:43,44; Fapte 9:36-42; 20:7-12), prin urmare probabil nu a fost necesară construirea din nou a corpului celui ce a murit, ci doar revenirea suflării de viaţă în corpul neînsufleţit (vezi Luca 8:55). Poate în trecut era mai greu de înţeles şi crezut acest lucru, însă în epoca actuală având în vedere descoperirile ştiinţifice şi experimentele cu clonări efectuate de oamenii de ştiinţă care se aseamănă pe undeva cu învierea, această promisiune este mult mai credibilă, astfel învierea celor morţi nu mai este un basm (chiar dacă este peste puterile omului) ci un lucru posibil în mâna Dumnezeului Atotputernic care îl poate realiza.

De această înviere în carne au avut parte unele personaje Biblice din trecut (1Împăraţi 17:17-24; Ioan 11:43,44), însă aceştia după ce au înviat, după un timp au murit din nou, dar în viitor la judecata ce va avea loc după mia de ani, unii vor învia în carne pentru viaţă, şi aceştia vor trăi etern pe pământ (Daniel 12:2; Ioan 5:28,29; Ap. 20:11-14). Un alt tip de înviere este:

Învierea în corp spiritual: este aceea înviere în care persoana decedată revine la viaţă nu într-un corp de carne, ci într-un corp spiritual, despre aceast tip de înviere vorbeşte Pavel în 1Corinteni 15:35-54 când spune în v.44: ,,Este semănat trup firesc (,,corp fizic” NW), şi înviază trup duhovnicesc (,,corp spiritual” NW)…” De această înviere au parte creştinii, adică cei morţi în Cristos (1Tesaloniceni 4:16), deoarece ei merg la cer şi au nevoie de alt fel de corpuri pentru a trăi în cer cu Dumnezeu, căci carnea şi sângele nu pot intra în cer unde locuiesc îngerii, Isus Cristos şi Dumnezeu care sunt spirite (1Corinteni 15:50; Ioan 4:24; Evrei 1:7). Un alt fel de înviere este:

1. Prima înviere descrisă de Biblie este cea din 1Împăraţi 17:17-24 unde profetul Ilie cu puterea lui Dumnezeu aduce la viaţă pe fiul văduvei din Sarepta.
2. A doua înviere are loc în timpul succesorului lui Ilie, Elisei, care a înviat pe fiul Sunamitei (2Împăraţi 4:32-37).
3. Mai târziu după moartea lui Elisei, un om a fost îngropat în mormântul lui Elisei, la atingerea oaselor acestuia, mortul a înviat (2Împăraţi 13:20,21).
4. Următoarele învieri nu au loc decât în timpul serviciului de predicare a lui Isus, care prima dată a înviat pe fiul unei văduve din oraşul Nain (Luca 7:11-17) dovedind astfel că este Fiul lui Dumnezeu.
5. A doua înviere relatată de Evanghelii este cea a fiicei lui Iair (Luca 8:40-56).
6. Apoi cu puţin timp înainte de moartea Sa la înviat pe Lazăr prietenul Său care era mort de patru zile, şi cu aceea ocazie se identifică pe sine prin cuvintele: ,,Isus i-a zis: „Eu Sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11:11-44).
7. Următoarele învieri au loc o dată cu moartea Domnului Isus, căci când El a murit un mare cutremur de pământ a avut loc şi unii sfinţi au înviat după cum se arată în Matei 27:51-54.
8. Chiar şi apostolii Domnului Isus au făcut învieri prin autoritatea ce au primit-o de la Domnul vieţii (Matei 10:8), astfel Petru o readuce la viaţă pe Dorca (Tabita) în oraşul Iope (Fapte 9:36-42).
9. Iar mai târziu apostolul Pavel îi redă viaţa lui Eutih (Fapte 20:7-12).

Aceste nouă episoade de învieri prezentate de Cuvântul lui Dumnezeu probează din plin că morţii pot învia. Un alt argument în favoarea învierii, este cea ce se întâmplă primăvara, când natura moartă revine la viaţă, căci după cum în natură orice sămânţă moare (putrezeşte) mai întâi, apoi produce din nou viaţă, tot aşa morţii pot învia. Acest lucru este posibil prin jertfa şi învierea Domnului Isus a fost biruită moartea şi Locuinţa Morţilor (Apocalipsa 1:17,18). De fapt cel mai bine argumentat caz de înviere este cel al Domnului Isus, dar pe acesta îl vom trata în continuare.

Isus Cristos a înviat a treia zi de la moartea Sa (1Corinteni 15:4), şi a fost primul care a înviat nu doar pentru o perioadă de timp, ci pentru eternitate (Romani 6:9,10; Apocalipsa 1:17,18). Însă cu privire la învierea lui Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu se ridică câteva întrebări pe care le vom analiza în continuare:

În primul rând să analizăm:

Unii cred că Isus a existat într-o formă de existenţă spirituală şi pe parcursul celor trei zile cât trupul lui a stat în mormânt, astfel ei cred că duhul sau sufletul Domnului Isus a fost cu tâlharul răstignit în rai, căci acestuia ia promis că va fi astăzi cu el în rai (Luca 24:34), un alt argument adus de unii este că în timp ce trupul lui Isus era în mormânt, duhul lui predica duhurilor din închisoare care nu sunt decât sufletele celor ce au murit în potop (1Petru 3:18-20). Însă dacă analizăm cu atenţie aceste argumente observăm că Isus nu putea fi în rai cu tâlharul în aceea zi, căci el a stat în inima pământului după cum el însuşi spune (Matei 12:40), iar sufletul lui era în locuinţa morţilor care nu a putut să-l ţină decât trei zile, după care a înviat şi astfel nu a văzut putrezirea (Fapte 2:24,27,31,32; 13:34-37). Iar spiritul sau duhul lui, a mers la cer, dar după cum am văzut la începutul acestui material, spiritul sau suflarea de viaţă nu ia nimic din personalitatea noastră (Iov 34:12-15), căci duhul lui Isus a plecat la Dumnezeu în clipa morţii lui (Luca 23:46), însă Isus nu a ajuns în cer decât după înviere (Ioan 20:17) ceea ce arată că spiritul de viaţă este o forţă impersonală. În plus, în limba greacă în care sa scris Noul testament nu există semne de punctuaţie, astfel textul din Luca 23:43 poate suna astfel după cum este redat în NW: ,,…Adevărat îţi spun astăzi: Vei fi cu mine în paradis”. Deci Isus în ziua în care a murit doar i-a promis tâlharului paradisul, dar va fi cu el doar în viitor când se va produce învierea morţilor, despre care Isus a învăţat că va avea loc în ziua de pe urmă (Ioan 6:40,44). Cât despre textul din 1Petru 3:18-20, aici nu este vorba de duhul lui Isus de după moarte, care s-a dus şi a predicat în închisoare, adică după teoria unora, le-a predicat sufletelor (duhurilor) celor morţi din potop, ci cuvântul "duhurilor" care apare aici nu se referă la cei decedaţi, ci la îngerii (1Împăraţi 22:19-21; Marcu 9:25) care au fost neascultători în zilele lui Noe, adică îngerii care au părăsit misiunea lor din cer (2Petru 2:4; Iuda 6), pentru a se căsători cu fiicele oamenilor, dând naştere la uriaşi, ei sunt descrişi prin expresia "fii lui Dumnezeu" (Geneza 6:1-4) care se referă la îngeri (Iov 1:6,21). Este interesant că manuscrisul Alexandrin (Septuaginta) consemnează că: "îngerii lui Dumnezeu" şi-au luat soţii. Deci la acei îngeri infideli, după învierea lui Cristos şi nu în timpul celor trei zile cât a stat în mormânt, li s-a adus un mesaj judecătoresc, că Domnul Isus a biruit moartea şi pe Diavol (Efeseni 1:20-22; 1Petru 3:21,22). Deci primul lucru pe care la făcut Isus după învierea sa şi nu în timpul celor trei zile a fost să predice un mesaj de judecată duhurilor din închisoare, aceste duhuri nu se referă la duhurile oamenilor morţi în potop căci textul spune clar că aceste duhuri au fost neascultătoare nu după potop ci în zilele când se pregătea corabia, deci nu poate fi vorba de cei morţi în potop.

Dar revenind la stare lui Isus în perioada morţii sale Biblia nu învaţă că El a existat pe undeva sau în altă formă de existenţă, că Biblia învaţă că Isus a fost într-o stare de adormire, de inexistenţă (Matei 12:40; Fapte 2:31).

În acest sens observaţi ce spune Biblia în Evrei 1:5,6: ,,Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi-născut…” Observăm din acest pasaj că învierea lui Isus a constat în aducerea din nou în existenţă, în lume, în univers a celui care este Întâi născut, adică pe Domnul Isus. Dacă Isus a existat pe parcursul celor trei zile, atunci cuvintele conform cărora Isus a fost adus iarăşi în lume sunt un nonsens. În plus, Biblia mai face o precizare în Fapte 13:33,34: ,,Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.” Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire…” Din acest text reiese clar că Isus a fost timp de trei zile în putrezire, şi că învierea lui nu a însemnat o unire a sufletului care a continuat să existe după moartea Lui cu trupul, ci învierea Lui a însemnat revenirea lui la viaţă, căci despre această înviere se spune: ,,astăzi Te-am născut”, nu despre viaţa de după moarte a Lui se spune: ,,astăzi Te-am născut”, ori dacă Isus a existat înainte de acel astăzi al învierii, textul este un nonsens. De fapt ideea conform căreia Isus a continuat să existe ca suflet şi după moarte este total străină de învăţătura Noului Testament şi de gândirea primilor creştini, care credeau nu în nemurirea sufletului, ci în înviere. Dar să vedem în continuare:

Unele curente religioase susţin că Isus a stat timp de trei zile şi trei nopţi complete în mormânt, aceştia se bazează pe textul din Matei 12:40 care spune: ,,Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” Însă trebuie să înţelegem că prefigurările profetice ca cea cu Iona nu sunt paralele perfecte, iar în stabilirea unui adevăr trebuie să luăm toate textele care vorbesc despre un subiect, iar ceea ce primează în stabilirea adevărului sunt textele clare şi directe nu prefigurările profetice sau o vorbire spiritualizată. Astfel din relatările din Evanghelii care descriu literal succesiunea evenimentelor găsim că Isus a murit în ziua dinainte de sabat adică vinerea, dar să lăsăm ca însuşi textul Biblic să ne spună adevărul: ,,L-a dat jos de pe cruce, L-a înfăşurat într-o pânză de in, şi L-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni. Era ziua Pregătirii (vinerea), şi începea ziua Sabatului. Femeile, care veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el, s-au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului (sâmbăta), s-au odihnit, după Lege. În ziua întâi a săptămânii (duminica), femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă, şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt,… Nu este aici, ci a înviat.” (Luca 23:53-24:6). Deci observăm din acest pasaj că Domnul Isus a murit în ziua pregătirii, care era ziua dinaintea sabatului, iar sabatul începea vineri la apusul soarelui şi dura până sâmbătă la apusul soarelui, astfel vineri după amiază Isus a murit pe la ceasul al nouălea (după ora noastră acesta este ora 15) şi a fost îngropat în după amiaza aceea (Matei 27:45-50), apoi a urmat sabatul (de vineri seara până sâmbătă seara) în care femeile sau odihnit, iar în dimineaţa zilei întâi a săptămânii, adică duminica, pe când încă era întuneric şi începea să răsară soarele (Marcu 16:2; Ioan 20:1) femeile au mers la mormânt dar nu i-au găsit trupul căci Isus a înviat. Deci în concluzie Isus a stat nu trei zile şi trei nopţi complete ci doar părţi din trei zile, însă într-o vorbire liberă care nu pune atâta preţ pe exactitate, el a stat trei zile. Dar să vedem în continuare:

În general se recunoaşte că Dumnezeu la înviat pe Isus Cristos, însă unii nu înţeleg bine cine este Dumnezeu şi susţinând Sfânta Treime, care învaţă că Dumnezeu este compus din trei persoane, adică din Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ei cred că toţi trei l-au înviat pe Isus. Astfel se susţine doctrina conform căreia Tatăl la înviat pe Isus (Galateni 1:1), dar şi Duhul Sfânt la înviat pe Isus (Romani 8:11), ba chiar Isus sa înviat singur (Ioan 2:19-22; 10:17,18). Însă dacă cercetăm aceste argumente observăm că lucrurile nu stau aşa, căci Duhul Sfânt a fost instrumentul folosit de Tatăl pentru a învia pe Fiul Său, şi astfel nu Duhul Sfânt la înviat pe Isus, ci Dumnezeu prin Duhul Sfânt, aceasta vrea să spună Biblia în textul din Romani 8:11, prin cuvintele: ,,Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” căci observăm din acest text că Duhul nu este o persoană distinctă de Tatăl, ci este ,,Duhului Său” adică puterea Sa, căci în 1Corinteni 6:14 se spune: ,,Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa.” Deci Dumnezeu a folosit puterea Sa pentru al învia pe Isus şi nu o persoană. În plus, în Romani 6:4 se spune că: ,, Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui…” Să tragem de aici concluzia că ,,slava Tatălui” este o persoană şi că şi ea a participat la învierea lui Isus? Sau mai degrabă Isus a înviat prin puterea lui Dumnezeu, prin Slava Tatălui, prin Duhul lui Dumnezeu, care toate acestea sunt emanaţiile Fiinţei Lui şi instrumentele (dacă poate fi spus aşa) pe care acesta le foloseşte de a face lucrări miraculoase?

În ce priveşte învăţătura conform căreia Isus a participat El însuşi la învierea Sa, se bazează pe două texte mai neclare, dar să le analizăm şi pe acestea. În primul text se spune: ,,Drept răspuns, Isus le-a zis: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.” Iudeii au zis: „Au trebuit patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?” Dar El le vorbea despre Templul trupului Său. Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea; şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus” (Ioan 2:19-22). După cum am specificat mai sus, nu textele metaforice primează în stabilirea unei doctrine, ci textele directe şi clare, şi acestea spun că Dumnezeu Tatăl la înviat pe Isus (Fapte 2:32; Galateni 1:1; 1Corinteni 6:14; 2Corinteni 4:14; Evrei 13:20; 1Petru 1:21), însă să vedem înţelesul acestui pasaj. În contextul acestui text evreii cer un semn de la Isus (v.18), şi Isus le răspunde spunându-le să dărme templul acesta, căci El îl va ridica în trei zile. Iudeii nu au înţeles, căci Isus vorbea simbolic, referindu-se la templul trupului Său. Cu siguranţă că Isus ştia că Tatăl Lui avea să-l învie, însă El spune aici: „Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica” cu sensul că după cum cei pe care îi vindeca Isus le spunea: ,,… credinţa ta te-a mântuit…” (Luca 8:48), dar nu credinţa în sine ia vindecat, ci puterea lui Dumnezeu care a răspuns credinţei, tot aşa nu Isus sa înviat singur, ci Dumnezeu care a răspuns vieţii sale de ascultare şi fidelitate, însă într-o vorbire figurată Isus sa înviat prin ascultarea sa, căci nu era cu putinţă ca un om drept să fie ţinut de moarte în locuinţa morţilor (Fapte 2:24). Un alt posibil înţeles al cuvintelor Domnului Isus, este că Dumnezeu la înviat în corp spiritual (1Petru 3:18), şi El însuşi şi luat (construit) din nou corpul carnal, căci Isus în Ioan 2:19-22, se referă la ,,Templul trupului Său”.

Celălalt text din Ioan 10:17,18, conţine o idee asemănătoare, aici se spune: ,,Tatăl Mă iubeşte, pentru că Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” În acest text se arată că Isus şi-a dat viaţa de bunăvoie. Dar cui şi-a dat viaţa de bunăvoie? El şi-a dat viaţa în folosul nostru, nu Diavolului, ci Tatălui ceresc ca să satisfacă justiţia Lui (Efeseni 5:2; Romani 4:25), căci El a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” (Luca 23:46). Şi tot de la Dumnezeu a primit viaţa înapoi, sau cu alte cuvinte şi-a luat-o, pentru că El a meritat în virtutea ascultării Sale să o primească din nou, căci însuşi Isus a spus în Matei 16:25: ,,Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga.” Tot aşa Isus şi-a dat viaţa pentru mulţi, şi prin asta şi-a câştigat nemurirea şi o poziţie mai presus de orice înger, nu că El sa auto-înviat, după cum cel ce-şi pierde viaţa pentru Isus nu şi-o câştigă prin această faptă în sine, ci ea are ca efect automat primirea darului vieţii eterne, căci cine a semănat în spirit va secera din spirit viaţa veşnică (Galateni 6:9), este legea cauzei şi efectului. Tot aşa Isus şi-a dat viaţa de bunăvoie (cauza), şi a avut ca efect primirea vieţii sau cu alte cuvinte, Isus şi-a luat viaţa înapoi. Deci prin faptul că şi-a dat viaţa a făcut posibil efectul şi din acest unghi a putut Isus să spună: ,,Am putere s-o dau, şi am putere s-o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu.” Adică că şi-a luat viaţa înapoi singur, căci El a făcut posibil efectul prin cauză, adică prin ascultarea până la moarte (Filipeni 2:8,9). Dar să vedem în continuare:  

Dumnezeu prin Duhul Său la înviat pe Isus Cristos (Evrei 13:20) însă să vedem în ce corp a fost înviat Domnul Isus Cristos? Unele mişcări religioase susţin că Isus a înviat în corp de carne glorificat, altele că în corp spiritual, deoarece Isus şi-a dat corpul pentru omenire şi numai putea să-l ia înapoi, în plus, după înviere El a trecut prin ziduri apărând în mijlocul unei case, ceea ce n-a făcut înainte de moartea Sa. Să vedem însă ce învaţă Biblia în acest domeniu.

În Biblie găsim pasaje în care se arată că Isus a fost înviat în spirit (1Petru 3:18; 1Corinteni 15:45; 1Timotei 3:16), iar alte pasaje în care Isus este prezentat după înviere în carne, atunci când se arată ucenicilor (Luca 24:36-40; Ioan 20:13-18). Acum care este adevărul? Se contrazice Biblia? Nu Biblia nu se contrazice, ci aceste texte se armonizează între ele, căci Isus este adevărat că a înviat într-un corp spiritual, devenind după înviere un spirit dătător de viaţă (1Corinteni 15:44,45), după cum şi creştinii vor învia în corpuri spirituale (1Corinteni 15:42-44,50), iar Isus a înviat ca şi ei fiind Cel întâi-născut din mulţi fraţi (Romani 8:29), dar după învierea Lui, El s-a materializat şi sa arătat în corp de carne ca ucenicii lui sa înţeleagă ca El a înviat (Luca 24:36-40; Ioan 20:13-18). Biblia arata posibilitatea ca fiinţele spirituale sa devină fiinţe carnale, de pilda îngerii din vechime care s-au arătat lui Avraam şi Lot (Geneza 18:1-3; 19:1,2 compara cu Evrei 1:7; 13:2), de asemenea există şi procedeul invers din carne să se facă duh (1Corinteni 15:44, 51-54). Şi tocmai acest lucru s-a întâmplat 40 de zile mai târziu când Isus s-a înălţat la cer în văzul ucenicilor până ce un nor la acoperit de vederea lor (Fapte 1:3-11). De acolo Isus a mers în cerurile spirituale ca spirit (1Corinteni 15:50; 2Corinteni 3:17; 1Timotei 3:16), unde a prezentat valoarea jertfei sale în faţa Tatălui (Evrei 9:11,12, 24). De atunci i-au fost supuse: stăpânirile, puterile şi toate gradele de îngeri, cât şi a devenit cap al adunării creştine (Efeseni 1:20-22; 1Petru 3:22).

Un alt lucru care trebuie precizat este că Isus nu s-a arătat discipolilor în alt corp carnal, diferit de cel cu care a murit, în Ioan 20:14-16, Maria l-a confundat cu grădinarul, dar aceasta nu înseamnă neapărat că Isus a avut un alt corp, şi nouă ni se poate întâmpla să confundăm pe cineva, nu-i aşa ? În plus, din v.16 reiese că Maria stătea cu spatele şi când i-a auzit glasul s-a întors spre al vedea mai bine, şi a văzut că nu e grădinarul ci Isus. Iar în Luca 24:30,31, cei doi discipoli de pe drumul Emausului nu l-au recunoscut pe Isus nu pentru că el a avut un alt corp, ci pentru că aveau ochii acoperiţi, şi doar la frângerea pâinii li s-au deschis ochii. Cât despre textele din Ioan 20:26-28; 21:6,7, nici pomeneală de un alt corp. Da, Isus a înviat în spirit dar sa arătat în corpul de carne în care a murit, pentru ca discipolii să-l recunoască, iar faptul că El şi-a dat corpul de carne pentru viaţa lumii (Ioan 6:51), nu înseamnă că nu şi-l poate lua înapoi, căci El şi-a dat şi viaţa pentru păcatele lumii (Marcu 10:45) dar şi-a luat-o înapoi din pricina evlaviei şi dreptăţii Lui (Ioan 10:17,18), căci nu putea fi ţinut de moarte (Fapte 2:24,27). Dar să vedem în continuare:

1. În primul rând, Isus sa arătat femeilor, adică Mariei Magdalena, mamei Sale, şi a altor femei venite în prima zi a săptămânii di-s de dimineaţă pentru a unge corpul Domnului, însă la mormânt ele au găsit piatra prăvălită şi mormântul gol (Ioan 20:1-10), şi li s-a arătat un înger conform relatării din Matei (28:2-5), iar conform cu Luca (24:1-12), doi îngeri care le-au spus că Isus a înviat şi să meargă să spună ucenicilor Lui că El a înviat şi li se va arăta în Galilea. Plecând de la mormânt Isus se arată femeilor şi le transmite să le spună discipolilor Săi să meargă în Galilea (Matei 28:8-10).
2. Petru şi Ioan după ce au auzit vestea dată de femei au alergat la mormânt şi găsind mormântul gol sau întors acasă, însă Maria Magdalena venind din nou la mormânt, căci ea a plecat cu celelalte femei (Ioan 20:1,2), ea a început să plângă, când sau arătat doi îngeri îmbrăcaţi în alb, apoi I sa arătat însuşi Isus dar pe care la început Maria Magdalena la confundat cu grădinarul, dar pe care la recunoscut îndată ce Isus a chemat-o pe nume (Ioan 20:11-18).
3. După aceste evenimente Domnului Isus se arată probabil lui Petru (1Corinteni 15:5; Luca 24:34), deoarece apostolul Pavel îl menţionează primul pe lista lui cu martorii învierii lui Isus, căci femeile în vremea aceea nu erau vrednice de crezare printre iudei.
4. După aceea pe parcursul zilei de duminică Isus se arată celor doi pe drumul Emausului (Luca 24:13-33).
5. A cincea apariţie a Domnului înviat, are loc în mijlocul apostolilor, şi altora adunaţi cu aceştia în seara zilei de duminică (Luca 24:36-49; 1Corinteni 15:5b).
6. După aceea la opt zile de la înviere se arată lui Toma care era împreună de această dată cu ceilalţi apostoli (Ioan 20:24-31).
7. După aceea, tot în perioada de 40 de zile cât a fost pe pământ după înviere (Fapte 1:3), Isus se arată la 7 dintre discipolii Săi, adică lui Petru, Toma, Natanael, Iacov şi Ioan fii lui Zebedei, şi a altor doi discipoli, în timp ce ei pescuiau (Ioan 21:1-14). Această apariţie a lui Isus în faţa apostolilor Săi ca grup este a treia arătare conform cu Ioan 21:14. (Prima arătare pentru apostoli a fost în seara de duminică, a doua arătare după opt zile când a fost prezent şi Toma, iar a treia arătare celor 7 care pescuiau).
8. După aceea, s-a arătat conform relatării lui Pavel la peste 500 de fraţi (1Corinteni 15:6).
9. Apoi s-a arătat lui Iacov, probabil la Iacov fratele Său după carne (Galateni 1:19), pentru ai întări credinţa, căci cei patru fraţi ai Lui (Matei 13:55) în timpul vieţii Lui pământeşti nu au crezut în el (Ioan 7:5).
10. Iar în ziua plecării sale la cer după 40 de zile de la învierea Sa, El sa arătat celor unsprezece apostoli, cu care mai era strânşi şi fraţii Lui, şi femeile, şi atunci El sa înălţat la cer în văzul lor (Fapte 1:3-14; Matei 28:16-10; Luca 24:50-53; 1Corinteni 15:7).
11. Apoi ultimul la care sa arătat Domnul Isus a fost Saul, pe drumul Damascului care a devenit apostolul Pavel, dar această arătare a avut loc după înălţarea lui Isus la cer (Fapte 9:3-6; 1Corinteni 15:8).

O posibilă excepţie de la această înviere de care au parte doar creştinii, morţi în Cristos sunt cei doi martori din Apocalipsa 11, care vor învia cu puţin timp înainte de venirea Domnului în timpul perioadei finale a zilelor (Apocalipsa 11:7-13).

Dar poate te întrebi, ce se va întâmpla cu cei ce n-au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, sau cei ce au murit în timpurile de neştiinţă (Fapte 17:30)? Aceştia vor fi, fie în categoria drepţilor, fie în cea a nedrepţilor fiind judecaţi pe baza receptivităţii lor la mărturia lui Dumnezeu prin creaţia sa (Fapte 14:16,17; Romani 1:19,20), prin conştiinţa lor, în care era implantată într-o anumită măsură legea lui Dumnezeu (Romani 2:14,15), în plus Cristos ştie dacă ar fi fost receptivi la vestea bună dacă ar fi auzit-o sau dacă nu ar fi fost receptivi (compară cu Deuteronomul 31:27; Romani 1:16).

În primul rând, trebuie să ştim că credincioşii dinainte de venirea lui Mesia, nu au avut speranţa de a merge în cer (Iov 14:13-15; Psalmul 71:20-25; Isaia 26:19; Daniel 12:13), de fapt cu excepţia cărţii Daniel, Scripturile Ebraice sau Vechiul Testament cum este cunoscut, nu susţine ideea de a merge în cer, doar în cartea Daniel sunt prezente profeţii cu privire la sfinţii care vor fi în cer alături de Cristos la guvernare (Daniel 7:18,22,27; 12:3). Este clar că credincioşii din vechime ca Iov, Moise, David, Daniel, nu au mers în cer ne având această perspectivă (Iov 14:13-15; Deut.31: 16; Fapte 2:29,34; Daniel 12:13). De fapt posibilitatea de a intra în cer, începe odată cu moartea şi învierea Domnului Isus Cristos, care a inaugurat această cale nouă nepătrunsă înainte în locul preasfânt, adică în cer (Evrei 6:18-20; 9:8,24; 10:19,20; Efeseni 3:5,6; 2Timotei 1:9,10; 1Petru 1:10-12). Cel ce a încheiat linia speranţei pământeşti este Ioan Botezătorul, deoarece cu privire la El se spun următoarele: că Cel mai mic din cer este mai mare ca El, şi că nu a fost născut din Dumnezeu, ci este cel mai mare născut din femei, fiind prietenul mirelui, ne făcând parte din mireasa lui Cristos (Matei 11:11,12; Ioan 3:29).

1. Cuvintele Domnului care precizează clar: ,,Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel care S-a coborât din cer, Fiul Omului”(Ioan 3:13).
2. În plus în cer nu pot intra corpurile carnale, aşa cum susţin unii că a fost răpit Ilie sau alţii (1Corinteni 15:50). În consecinţă aceştia nu au fost duşi în al treilea cer, unde locuieşte Dumnezeu (2Corinteni 12:1-4), ci au fost mutaţi dintr-o zonă a pământului în alta prin văzduh (1Împăraţi 18:12; 2Împăraţi 2:16) ca şi Ezechiel (Ezechiel 3:13-15; 8:3; 11:1,3,23,24), ca şi Filip (Fapte 8:39).
3. De fapt Moise a murit şi nu a plecat nicăieri (Iuda 9; Deut.34:6), iar apariţia lui Moise şi Ilie cu ocazia schimbării la faţă a lui Isus (Luca 9:28-36), nu susţine existenţa lor în cer, deoarece a fost o viziune care poate fi ceva ireal, adică o imagine creată (Fapte 12:9; Ezechiel 11:24). Iar Dumnezeu poate chemă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi (Romani 4:17), pe lângă aceasta Evanghelistul Luca comentează iniţiativa lui Petru de a construi trei colibe şi pentru Moise şi Ilie prin cuvintele: ”Nu ştia ce spune”, deci nu putea Moise şi Ilie să stea în colibe, deoarece era o imagine a lor.
4. Ba mai mult Biblia precizează că Ilie a trimis o scrisoare după câţi-va ani de la răpirea lui, adică mutarea lui din ţinutul Iordanului în altă parte (2Împăraţi 2:11,12; 3:1;8:16; 2Cronici 21:5,11-20). De aceea Biblia arată că toţi aceştia nu au primit viaţa veşnică promisă, ci o vor primi în viitor la înviere (Evrei 11:5,13,39).

Totuşi Biblia vorbeşte şi de perspectiva de a intra în cer, însă această speranţă a fost dată pentru un timp (1Petru 1:10-12), ea durează de la învierea lui Cristos până în perioada convertirii Israelului carnal, care va avea loc în viitor (Romani 11:25,26). Această speranţă este pentru toţi creştinii, căci toţi care îi slujesc lui Isus şi cred în El vor fi în cer lângă El, fiind fii ai lui Dumnezeu şi născuţi din Spiritul Sfânt (Ioan 12:26;Romani 8:14-17; 1Ioan 5:1com. cu 1Petru 1:3,4). De fapt creştinii (unşii lui Dumnezeu, căci aceasta înseamnă cuvântul creştin) nu au decât o singură speranţă (Efeseni 4:4), cea cerească (Filipeni 3:20).

Excepţie probabilă de la această plecare la cer a miresei şi a însoţitoarelor ei, sunt cei 144.000 însoţitorii mirelui, care vor merge la cer fiind răpiţi şi transformaţi în corpuri spirituale, cu aproximativ trei ani şi jumătate înainte de mireasa care va fi strămutata în cer la venirea lui Cristos (1Corinteni 15:23,51-53; 1Tesaloniceni 4:16,17). Acest lucru este arătat în Apocalipsa 12 unde cei 144.000 sunt reprezentaţi de copilul de parte bărbăteasca răpit la tronul lui Dumnezeu cu aproximativ trei ani şi jumătate înainte de legarea lui Satan (Ap.12:4-6), tocmai de aceea în Apocalipsa 14:1-4, doar ei sunt văzuţi pe muntele Sion ceresc, pentru că ei sunt răpiţi mai repede ca prim rod pentru miel, pentru ca atunci când vine după mireasă, Isus să aibă însoţitori.