Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

INTRODUCERE: creştinii pe parcursul istoriei dar şi în prezent au avut puncte de vedere diferite cu privire la serbarea naşterii Domnului, unii au celebrat-o în mod simplu, alţii cu mare fast, ba chiar cu obiceiuri îndoielnice de provenienţă păgână, alţii nu au ţinut-o de loc. În Anglia pentru o perioadă de timp (în secolul XVII) chiar au fost promulgate legi aspre contra ei. Prin urmare, pentru creştinii care caută să fie plăcuţi lui Dumnezeu este important să afle voia lui Dumnezeu cu privire la această sărbătoare. În acest sens am scris acest material care abordează următoarele subiecte:

• Un scurt istoric asupra originilor sărbătorii
• Un scurt istoric asupra obiceiurilor sărbătorii
• Ce spune Biblia despre naşterea Domnului?
• Creştinul şi sărbătorile

Cuvântul “Crăciun” nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, sau o sărbătoare a “Naşterii Domnului”, putem totuşi spune că cuvântul “crăciun” în engleză “chrismas” indică un amestec religios, căci chiar dacă include numele Fiului lui Dumnezeu “Cristos” (Christ), menţionează şi liturghia “mass” susţinută şi inventată de Biserica Catolică. O altă variantă ar fi că cuvântul „mas” (“chrismas” ) vine de la „Mesa lui Hristos”. Mesa este o rugăciune, care este citită sau cântată, pentru sufletul unei persoane decedate. Un creştin născut din nou, nu are nimic de-a face cu mesele. Şi totuşi, mulţimi de creştini practicanţi, vor spune „Crăciun fericit” (Merry Christmas)*, fără să realizeze vreodată că de fapt spunând aceasta, ei amestecă preţiosul şi sfântul nume a lui Hristos cu o sărbătoare a demonilor. Domnul ne spune într-un mod cât se poate de clar, că nu trebuie să amestecăm numele Său cu vreo sărbătoare păgână sau cu vreun zeu păgân. Originea şi înţelesul numelui de Crăciun dat sărbătorii Naşterii Mântuitorului nu sînt încă lămurite. Crăciun, se pare că este un vechi cuvânt dacic, ne-găsit la alte popoare, cu înţeles de “Creatul”, cuvânt care, doctrinal, a fost înlocuit de “Născutul” cu referire la Isus Cristos. Sau este posibil să fie, o modificare a cuvântului latinesc Creatio-creationis, însemnând creare, întemeiere, început de viaţă. Cuvântul Crăciun este apropiat şi de cuvântul rusesc Korocium care denumea obiceiul de iarnă, precum şi o veche divinitate păgână a iernii şi a morţii. Indiferent de originea etimologică a numelui, în prezent sărbătoarea Crăciunului este dedicată Naşterii de la Betleem a Fiului lui Dumnezeu Isus. Există unele legende populare dedicate Maicii Domnului. Aceste legende evocă imaginea unui sat pastoral unde trăia Moş Crăciun şi unde avea case mari, grajduri, coşere şi staul pentru vite. În acest sat soseşte o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi-i cere adăpost. Dar Moş Ajun, motivând că este om sărac, o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun. Acesta însă nu o primeşte, ci o trimite să nască în grajdul vitelor. Soţia lui, Crăciuneasa, fiindu-i milă de străină, o ajută să nască, faptă pentru care este pedepsită de bătrânul Crăciun cu tăierea mâinilor. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Isus se căieşte şi-şi cere iertare, devenind "primul creştin", "sfântul cel mai bătrân", "soţul femeii care a moşit-o pe Maria". Ne dăm seama însă că aceste legende nu au nimic în comun cu realitatea şi cu relatarea biblică cu toate că din păcate unii oameni ignoranţi le cred.

Dar după ce creştinismul a fost acceptat de imperiul roman (în prima jumătate a sec. IV), a fost decretat de către mai marii religioşi ai vremii ca biserica să sărbătorească naşterea Domnului. Referitor la sărbătoarea Crăciunului trebuie tratată o problemă preliminară: data naşterii lui Isus. In ce zi s-a născut? Evangheliile păstrează tăcere totală, iar scriitorii cei mai vechi nu le-au lăsat nimic sigur în această privinţă. Potrivit sfântului Clement din Alexandria în Orient unii au fixat naşterea lui Isus la 20 mai, alţii la 20 aprilie, alţii la 20 noiembrie. Astfel când bisericile din diferite locuri au început să sărbătorească naşterea lui Cristos, au fost mari diferenţe de opinii în ce priveşte data corectă. Biserica Romano-catolică n-a început să sărbătorească ziua de 25 decembrie decât în ultima parte a secolului patru. Până atunci, creştinii ţinuseră această sărbătoare în diferite perioade ale anului: în decembrie, în mai, în aprilie şi, cel mai frecvent, în ianuarie. În Occident, sfântul Ipolit (sec. III e.n.) în Comentariul asupra lui Daniel (recent descoperit) este cel dintâi care menţionează data de 25 decembrie ca zi în care s-a născut Isus; mulţi critici consideră însă că textul respectiv este o interpolare. Un autor anonim, în 243 e.n., susţine că ziua în care s-a născut Isus este 28 martie pentru simplul motiv că la această dată a fost creat soarele. Această diversitate de opinii demonstrează că în primele veacuri ale Bisericii nu numai că nu a existat o tradiţie cu privire la ziua naşterii Domnului dar că Biserica nu avea o sărbătoare în care să celebreze Naşterea Domnului. Abia în secolul IV găsim un document roman autentic care atestă indiscutabil existenţa sărbătorii Naşterii Domnului la Roma pe data de 25 decembrie. E vorba de Depositio Martyrum, filocaliană, o schiţă de calendar liturgic care urcă la anul 336. Astfel se poate spune cu siguranţa că naşterea lui Isus Cristos a fost sărbătorită pentru prima data la Roma în anul 336 e.n., după care în mai puţin de un secol marea sărbătoare a Crăciunului s-a răspândit în toată lumea creştină, celebrându-se la data la care s-a celebrat de la început la Roma. Mai precis a pătruns în Răsărit în 380, când a fost celebrată de Grigore de Nazianz (sau Grigore Teologul cum mai este numit) la Constantinopol şi de Grigore de Nisa la Capadochia. Ioan Gură de Aur a celebrat Sărbătoarea pentru prima dată la Antiohia în anul 386, Asteriu de Amasea la Pont în 380-400, Pavel de Emesa la Alexandria în 432, iar Iuvenal la Ierusalim în 439. În acest interval de timp, Sărbătoarea a devenit, în accepţiune universală, aniversarea naşterii lui Cristos.

Cum s-a fixat tocmai această zi?

Există două ipoteze. Prima susţine că Biserica a ales ziua de 25 decembrie pentru a înlocui cu sărbătoarea Naşterii Domnului sărbătoarea păgână a Soarelui neînvins, Mitra, învingătorul întunericului care se celebra la această dată a solstiţiului de iarnă, când ziua începe să crească, iar noaptea să descrescă. In 274 e.n. împăratul Aurelian îi ridicase un templu somptuos care fusese inaugurat la data de 25 decembrie.

Trebuie să înţelegem că sărbătorile de iarnă erau foarte populare în antichitate. În Roma şi în Grecia păgână, pe vremea barbarilor teutoni, în vremurile străvechi ale civilizaţiei egiptene antice, în stadiul de început al dezvoltării popoarelor din est şi vest, din nord şi sud, perioada solstiţiului de iarnă a fost totdeauna o perioadă de bucurie şi sărbătoare. Pentru că acest anotimp era atât de iubit, biserica oficială (de stat - Catolică sau Ortodoxă - depinde de zonă) l-a adoptat ca timp al naşterii lui Cristos.

În sprijinul acestei ipoteze observaţi ce spune New Catholic Encyclopedia VOL. III pag. 656: “Potrivit ipotezei lui H. Usener (...) şi acceptate de cei mai mulţi învăţaţi, data naşterii lui Cristos a fost fixată la solstiţiul de iarnă (25 decembrie în calendarul Iulian, 6 ianuarie în cel egiptean) deoarece în aceiaşi zi în care soarele îşi începe reîntoarcerea spre cerul nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua naşterii soarelui invincibil).”

Această ipoteză pare verosimilă, având în vedere faptul că Biserica obişnuia într-adevăr să grefeze solemnităţi creştine pe sărbători păgâne pentru a-i smulge mai uşor pe creştini de la vechile practici păgâne. Astfel creştinii puteau sa îl sărbătoreasca pe "Soarele Neprihanirii" (Maleahi 4:2), Isus Cristos, care se numea pe Sine "lumina lumii" (Ioan 8:12). Saturnalia a continuat sa fie sărbătorită sub denumirea Brumalia (de la "bruma", care înseamnă solstiţiu de iarna), până în era creştină când, la mijlocul secolului al IV-lea e.n., ritualurile sale au fost asimilate de lumea creştină. În Enciclopedia Catolică scrie: “Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie.” Acest lucru, catolicii l-au făcut şi pentru alte sărbători ale lor. De exemplu: 24 iunie, era o sărbătoare în cinstea lui Baal la druizi (preoţii celţilor în antichitate - mil.1 î.Hr.); ea a devenit sărbătoarea naşterii lui Ioan Botezătorul; 15 august, care era consacrată lui Isis (la egipteni) sau Dianei (la romani), a devenit "adormirea Maicii Domnului" (Sf. Marie Mare); 02 februarie, care era la romani o zi sărbătorită cu torţe şi lumânări în cinstea zeiţei Februa (la greci, în această dată se sărbătorea zeiţa Demetra) a devenit "Intrarea Maicii Domnului în Biserică").

Istoricii pot confirma faptul căci sărbătoarea din jurul solstiţiului preluată şi convertită ulterior în sărbătoare creştină datează cu mult înainte de epoca romana. Se pare ca originea multor obiceiuri ale acestei sărbători preluate de creştinătate datează din anul 4000 î.e.n., de când mesopotamienii sărbătoreau Anul Nou. Ei credeau în mulţi zei, nu numai în zeul-şef, Marduk (acelaşi cu Nimrod din Geneza 10:9). In fiecare an, când sosea iarna, se credea că Marduk se bătea cu monştrii haosului. Pentru a lua parte la luptele lui Marduk, mesopotamienii ţineau o sărbătoare de Anul Nou. Marduk (Nimrod), a fost acela care a construit turnul Babel, autorul idolatriei babiloniene, consolidându-şi puterea prin faptul ca a impus o religie de stat.

O a doua ipoteză pentru stabilirea naşterii lui Isus pe 25 decembrie este susţinută de teza conform căreia data de 25 decembrie a fost aleasă ca dată a naşterii Domnului fiindcă se consideră că la 25 martie se întrupase Cristos în fecioara Maria prin Spiritul Sfânt (fără a avea suportul istoric sau biblic), era normal să se nască Salvatorul Isus după nouă luni, adică la 25 decembrie.

1.Cauza cu caracter bisericesc: în viziunea bisericii din sec. IV, erezia ariană, care nega divinitatea lui Cristos, caracterul său etern şi consubstanţialitatea cu Tatăl, a mişcat Biserica întreagă la a-l înălţa pe Cristos. În dorinţa arzătoare de a trece la remedii şi de a reacţiona în mod eficient faţă de erezie, s-a considerat necesară reliefare a naturi şi măreţia Divină a Cuvântului întrupat prin sărbătoarea naşterii Lui.

2.Cauza de natură sociologică este legată de cultul soarelui sau heliolatria - promovat mai ales de împăratul Aurelian. Cultul soarelui era înfloritor la Roma între secolele al III-lea şi al IV-lea, şi se prezenta ca ultima formă moştenită de la păgânismul roman. Printr-o mulţime de circumstanţe, nu numai că a fost foarte rapid primit cu deschidere de către popor, dar a fost favorizat şi sprijinit chiar de autorităţile Imperiului. Acelaşi împărat a introdus sărbătoarea Sol Invictus, a cărei celebrare era stabilită pentru 25 decembrie, zi denumită Natalis Invicti. Este de la sine înţeles că un cult atât de viu penetrat în exprimarea religioasă a poporului implica într-un fel sau altul şi populaţia creştină, al cărei ritm de viaţă nu era şi nu putea să fie diferit de cel al populaţiei păgâne. Biserica şi-a dat seama de acest lucru şi a adoptat încă o dată criteriul său înţelept din totdeauna: nu atât a reacţiona pentru a contrasta, cât mai ales a absorbi pentru a în-creştina. Biserica a absorbit şi în-creştinat aşadar celebrările păgâne ale solstiţiului de iarnă. Aceasta este interpretarea cea mai comună a originii şi datei Sărbătorii Crăciunului.

3. La favorizarea noii sărbători creştine trebuie să fi contribuit nu puţin şi elementul politico-religios căci este bine cunoscută poziţia sincretistă a lui Constantin. Împreună cu familia sa, împăratul era un fervent cultivator al monoteismului solar. Sol Invictus figura pe monedele sale până în 324. Când a dat legi cu privire la săptămână, pentru a indica duminica a folosit mereu expresia "ziua soarelui". În 7 martie 321, Constantin a dispus să se stabilească sărbătoarea "venerabilei zi a soarelui" (originea odihnei duminicale), şi, mai târziu, tot pentru acea zi a autorizat emanciparea sclavilor. De această sinteză făcută de el între cultul soarelui şi creştinism, se putea folosi cu uşurinţă pentru întărirea puterii sale; de aici deplinul sprijin pentru iniţiativa celebrării noii Sărbători creştine.

4. Celor trei circumstanţe, indicate ca favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea Crăciunului, li s-ar putea adăuga poate o a patra, pe care am putea-o declara de factură "mistico-religiosă". După cum este cunoscut, era foarte vie pentru creştinii primelor secole aşteptarea reîntoarcerii glorioase a Domnului. Prin urmare, o sărbătoare precum Crăciunul corespundea din plin aşteptării Domnului şi împlinea sentimentele cele mai profunde ale poporului creştin.

Pe măsură ce obiceiurile păgâne referitoare la închinarea adusă soarelui erau "creştinate", este de înţeles că urma să rezulte confuzie. Unii credeau că Isus era Sol, zeul-soare! Tertulian a trebuit chiar să precizeze că Sol nu era Dumnezeul creştinilor; Augustin a denunţat identificarea eretică a lui Isus cu Sol. Papa Leo I a mustrat aspru dăinuirea închinării adusă soarelui, deoarece nişte creştini, stând chiar în pragul "bazilicii apostolilor", i-au întors acestuia spatele pentru a se închina soarelui care răsărea. Vede-ţi unde s-a ajuns prin amestec! Iar pentru că nu au reuşit să abolească această închinare păgână care era adânc înrădăcinată în mintea omului, au venit cu soluţia închinării cu faţa spre răsărit. Ba chiar au început să construiască clădirile de cult în aşa fel încât oamenii să se închine cu faţa spre răsărit. Astfel au făcut un nou amestec între închinarea la soare (Tamuz la acadieni, Baal la sidonieni) şi închinarea la Dumnezeul adevărat. Cu toate acestea Biblia indică clar că închinarea cu faţa spre răsărit, spre Soare, sunt neplăcute lui Dumnezeu - Deut.4:19; 2Împăraţi 23:5,11; Ezechiel 8:13-16.

Tehnica suprapunerii sărbătorilor păgâne cu cele închinate adevăratului Dumnezeu nu a fost inventată de Biserica ortodoxă sau Romano-catolică. Biblia descrie o astfel de situaţie în Exod 32:1-8 unde Aron după ce a ridicat un viţel de aur a spus: “...o sărbătoare pentru DOMNUL (Iehova SS 1874)” astfel el a combinat închinarea la Iehova Dumnezeu cu idolatria, tocmai de aceea Dumnezeu avertizează împotriva amestecului în închinare în Deuteronom 12:29-32 unde se precizează: “...fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: cum slujeau popoarele acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel. Tu să nu faci aşa faţă de DOMNUL (Iehova SS 1874) Dumnezeul Tău...” ; vezi şi Gal.4:8-11. Dar ce putem spune despre obiceiurile legate de această sărbătoare?

Cu toţii ştim obiceiurile legate de această sărbătoare dintre care putem menţiona: “Moş Crăciun”, bradul de crăciun, cadourile, globuri, lumânări, mersul cu colindul, etc. Să examinăm pe scurt originea lor:

Cu mult înainte de venirea lui Cristos, plantele si copacii ce rămâneau verzi în tot timpul anului aveau o semnificaţie aparte pentru oameni, în timpul iernii. La fel ca şi astăzi, cei din antichitate atârnau ramuri de brazi deasupra uşilor şi ferestrelor, crezând că acestea vor ţine la distanta vrăjitoarele, duhurile rele şi bolile. În antichitate, oamenii credeau ca soarele era un zeu şi că, în timpul solstiţiului de iarna (cea mai scurta zi şi cea mai lunga noapte a anului), el slăbea şi se îmbolnăvea. Ei sărbătoreau solstiţiul, crezând că soarele va începe să se simtă mai bine. Ramurile de brad le aminteau de toate plantele verzi care urmau sa crească din nou atunci când soarele se va însănătoşii şi va veni primăvara. Egiptenii se închinau zeului Ra, care avea cap de uliu şi purta soarele ca o coroana în forma de disc strălucitor. La solstiţiu, când Ra începea să se refacă după “boală”, egiptenii îşi umpleau casele cu ramuri verzi de palmieri, care pentru ei, simbolizau triumful vieţii asupra morţii. In nordul Europei, druizii (preoţii celţilor) îşi decorau şi ei templele cu ramuri de brazi, ca simbol al vieţii veşnice. Fioroşii vikingi din Scandinavia credeau ca bradul era planta zeului soarelui, Balder. La Roma bradul era considerat ceva sacru şi împodobit cu bobiţe roşii în timpul saturaniliilor, iar despre Zeul scandinav Odin se credea că dă daruri deosebite în timpul sărbătorilor dacă cineva se apropia de bradul lui sacru. Nu este de mirare de ce Iehova Dumnezeul lui Israel a condamnat în nenumărate rânduri închinarea sau serviciile sacre sub copacii verzi (vezi: Deuteronomul 12:2;  1Împăraţi 14:23;  2 Împăraţi 17:10;  2 Cronici 28:4;   Isaia 57:5;   Ieremia 2:20; 3:6; 3:13; Ezechiel 6:13; 20:47).  Germania este ţara care a dat startul tradiţiei bradului de Crăciun în secolul al XVI-lea, atunci când creştinii au introdus în casa bradul decorat. Daca cineva nu găsea brad, construia o piramida din lemn pe care o decora cu câteva ramuri de brad şi cu lumânări. Martin Luther, reformatorul protestant, a fost cel care a pus pentru prima data lumânările aprinse în brad. Rostind o predica lângă brad, pe tema naşterii Mântuitorului, el a fost atras de sclipirea micilor steluţe din focul lumânării, drept pentru care a împodobit tot bradul. In America, bradul de Crăciun a fost, până în secolul al XVIII-lea, o "frivolitate", o "batjocura păgână", cum o numea William Bradford. Oliver Cromwell a predicat împotriva "tradiţiilor păgâne" ale colindelor, a brazilor decoraţi şi a oricărei exprimări a bucuriei care desacraliza "acel eveniment sfânt". In Massachusetts, curtea suprema a dat chiar o lege care condamna penal ţinerea sărbătorii Crăciunului pe 25 decembrie.

Obiceiul de a oferi daruri îşi are rădăcinile în festivalurile romane ale Saturnalii şi ale Calendelor. Primele cadouri care au fost date cu acea ocazie, constau in lucruri simple, ca perucile cu embleme ce urau noroc. Au urmat apoi darurile de mâncare, bijuteriile, lumânările şi statuetele de zei. La început, lumea creştină a stat departe de aceste practici păgâne dar apoi ele sau introdus în creştinism şi s-au generalizat.

La această sărbătoare sau adăugat multe tradiţii cum ar fi Moş Crăciun (tradiţie olandeză); bradul de Crăciun (tradiţie germană); aranjamentele statuare cu scena din iesle (tradiţie italiană). Iar altele au rămas specifice anumitor zone: ciorapii atârnaţi în faţa şemineului (tradiţie americană); tăierea porcului, şi jucatul caprei sau a ţurcii (tradiţii româneşti). Din cauza unor astfel de adăugiri şi obiceiuri care au deteriorat foarte mult semnificaţia pe care sărbătorirea naşterii Mântuitorului ar trebui s-o aibă pentru oameni, cu sute de ani în urmă, în 1644, Parlamentul Angliei a fost silit să interzică prin legi foarte drastice această sărbătoare şi orice fel de manifestare care să amintească despre acest eveniment. Perioada crăciunului devenise cea mai ruşinoasă perioadă a anului din cauza beţiilor, actelor de vandalism şi de imoralitate la care oamenii se dedau cu ocazia petrecerilor. Situaţia de azi nu este mult diferită.

În timp ce pentru cei din lume, Crăciunul este o sărbătoare pe care mulţi o sărbătoresc cu cât mai multă amploare posibilă, dar puţini o înţeleg – mă refer la însemnătatea pretinsei sărbători creştine şi nu la originea păgână a Crăciunului. Fiecare cheltuieşte cât îi permite buzunarul, ba chiar cei nechibzuiţi îşi fac şi datorii. Nici ei nu ştiu de ce fac atâtea cheltuieli, atât deranj, atâta alergătură, atâta zbatere. Pentru mulţi sărbătoarea naşterii Domnului însemnă doar mâncare şi băutură, petrecere şi dezmăţ, de fapt o jertfă adusă mai degrabă pântecelui decât lui Cristos (comp cu Filipeni 3:19).

Mulţi beau şi mănâncă, şi se îmbuibă contrar cuvintelor Domnului din Luca 21:34: “Luaţi seama la voi inşi-vă ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură...”. Din păcate însă cea mai des folosită întrebare între femei acum este: Ce găteşti de sărbători? Iar ceea ce urmează după sărbătoare este că toţi vor povesti ce au mâncat şi ce au băut şi cât de mult au mâncat şi cât de mult au băut, şi cu cine au mâncat şi cu cine au băut, şi de la ce oră până la ce oră, şi cum sau mai distrat, etc. Toţi socotesc că au nevoie să mănânce, să bea, să stea cu prietenii şi să se distreze, dar puţini ştiu cât de mare este nevoia lor de salvare din păcat, puţini cred în marea lor nevoie de Dumnezeu. Se vede că toţi doresc un Dumnezeu care să le satisfacă pântecele şi nu sufletul.

În plus de a fi un prilej pentru petrecere, Crăciunul este astăzi cu precădere o afacere comercială. Acum se vinde şi se cumpără mai mult ca oricând în timpul anului. Reclamele sunt numeroase, toate cu specific. Mai mult este pomenită “Luna Cadourilor” decât “Naşterea Mântuitorului”. Găsim aproape peste tot “crăciuniţe” în fuste scurte (mini)! Sunt pe reclame, în vitrine, pe plase. Ideea sărbătorii în mintea multor comercianţi este: Ia-le banii! şi nu: Dă-le salvarea prin Domnul Isus! Această sărbătoare a ajuns pentru mulţi nu o ocazie de al onora pe Fiul ca să nu piară pe calea lor (Psalmul 2:12), ci o ocazie de a onora carnea, poftele, lumea, dezmăţul. Ei nu doresc să-l onoreze pe Fiul (Ioan 5 :23), şi nici să manifeste recunoştinţă faţă de Dumnezeu Tatăl care ne-a dat tot ce avut mai scump, trimiţându-l pe Isus pe pământ (Ioan 3:16). Căci dacă ar iubi şi onora pe Dumnezeu ar trăi frumos, în lumină, şi nu în chefuri şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine (Romani 13:13). Însă din păcate cei mai mulţi oameni de pe pământ ţin "Crăciunul", ceea ce ei numesc "Naşterea Mântuitorului": mănâncă, beau, petrec, fac daruri, dar Cel sărbătorit nu este cu ei. Dacă ai putea să priveşti de undeva din văzduh, să fii suspendat deasupra satelor şi oraşelor şi să poţi vedea în toate casele, ce ai vedea? Cine se mai gândeşte astăzi că Dumnezeu a dat pe Fiul Său pentru a mântui lumea de nenorocirea ei? Cine Îl mai serbează azi pe Cristos? Cine Îl mai caută pe El şi puterea învierii lui şi părtăşia suferinţelor Lui? Mulţi se sărbătoresc pe ei înşişi, îşi dau cinste lor înşişi şi unii altora. Bucuria lor în seara de Crăciun nu este Isus (cum au zis îngerii [parafzrazat]: Bucuraţi-vă că vi s-a născut un Mântuitor!) ci cadourile, mâncarea, băutura şi împlinirea a tot felul de pofte. Pentru a evita simţămintele neplăcute legate de ideea păcatului personal şi a nevoii de salvare, personajul central al Crăciunului a fost schimbat din persoana Domnului Isus Hristos în cea a lui Moş Crăciun. Copiii aşteaptă tot anul pe Moşul nu pe Domnul şi în preajma Crăciunului li se spun mai multe poveşti despre Moşul decât despre Domnul. Iar mai târziu părinţii se întreabă de ce copii devin necredincioşi sau cu apucături ne-creştine? Deoarece copii când cresc şi află realitatea despre Moş Crăciun că acesta nu există îşi pot pierde încrederea în părinţi, ei îşi zic: “dacă Moş Crăciun nu există poate nu există nici Dumnezeu”? Când văd valorile îndoielnice ale părinţilor care sunt axaţi pe cele pământeşti cum să devină ei cereşti şi în Cristos? Dumnezeu a avut un gând frumos faţă de noi atunci când a trimis Cuvântul să ia trup şi să locuiască între noi. El a dat o cale de salvare oamenilor, a deschis un orizont nou în faţa lor, curat, sfânt şi cu adevărat fericit pentru veşnicie, însă oamenii au introdus mult aluat, multă plămădeală la evanghelie. De aceea este important ca noi să cunoaştem adevărata veste bună şi de aceea să analizăm ce spune Biblia despre ziua naşterii Domnului şi despre sărbători? La această întrebare voi încerca să răspund în aceste ultime două capitole:

Biblia arată că naşterea lui Isus Cristos a fost un prilej de laudă la adresa lui Dumnezeu şi de mare bucurie pentru îngeri şi pentru oamenii plăcuţi lui Dumnezeu (Luca 2:8-20). Dar Biblia nu ne oferă data când a avut loc această naştere binecuvântată, există însă argumente solide că Domnul Isus nu s-a născut pe 25 decembrie după cum urmează:

Luca 2:1-7 arată cum Cezar August a dat poruncă pentru a se face un recensământ care implica deplasarea persoanelor în localitatea de baştină, în cazul unora aceasta însemna parcurgerea unei distanţe foarte mari, şi este iraţional să credem că Cezar a dat această poruncă iarna când drumurile erau greoaie sau chiar impracticabile, iar astfel de poruncă ar fi aţâţat şi mai mult la revoltă pe evrei şi pe alţii. Această înscriere nu putea avea loc pe timpul iernii. Cezar Augustus împăratul Romei, cu certitudine nu ar fi chemat populaţia la aşa ceva în mijlocul iernii. Călătoriile in această perioadă a anului erau extrem de dificile; aşa practic ar fi fost imposibil pentru toţi să împlinească decretul care le-a fost dat atunci. Domnul însuşi are o mărturie în legătură cu rigorile unei călătorii pe timpul iernii. El le spune oamenilor să se roage ca fuga lor de la sfârşit, să nu fie iarna (vezi Matei 24:20).

• Iosif cu Maria au parcurs aprox. 150 de km. Din Nazaret până în Betleem, ori lucrul acesta însemna un drum de 4,5 zile pe măgar, aproape imposibil pentru o femeie iarna în timp ce era pe punctul de a naşte, căci şi în Israel în decembrie este frig fiind o perioadă ploiasă şi cu zăpadă după cum reiese şi din 2Samuel 23:20; Proverbe 31:21; Ieremia 36:22 – luna ,,chişleu”: ,,noiembrie-decembrie”, vezi şi Neemia 1.1 n.s. Biblia Cornilescu revizuită. În Ezra 10:9,13 este menţionată un eveniment care are loc în 20 zi a luni a 9 adică luna ,,chişleu” era potrivit calendarului nostru aproximativ pe la începutul lui decembrie când relatarea biblică spune: ,,...vremea este ploioasă, şi nu poţi să stai afară...”.
• Cu ocazia naşterii Domnului erau în ţinutul acela păstori care stăteau afară în câmp noaptea cu turmele de oi (Luca 2:8-20). Iarna turmele erau transferate în adăposturi şi astfel naşterea Domnului nu a avut loc iarna căci atunci nu puteau fi păstorii noaptea cu turmele pe câmp. Acest lucru este confirmat şi de cartea: Daily Life in the Time of Jesus p.228: ,,iarna turmele erau transferate în adăpost...”(vezi şi cartea Clarke Clarke ‘s Commentary Vol.5, p.370). Oile dacă erau plouate, lâna era udă şi după aceea dacă vena vreun îngheţ ele se îmbolnăveau şi mureau.
• Majoritatea teologilor pe baza profeţiei din Daniel 9:25-27 şi nu numai, cred că serviciul pământesc al Domnului Isus a durat trei ani şi jumătate, iar scăzând 6 luni, din luna aprilie când cu ocazia paştelui Domnul Isus a fost omorât, ajungem la luna septembrie atunci când Domnul Isus a făcut botezul, şi atunci conform evanghelistului Luca El avea cam 30 de ani (Luca 3:21-23). Religiile tradiţionale celebrează botezul Domnului la câteva zile după naşterea lui (6 ianuarie) deci dacă Isus s-a botezat în perioada datei naşterii Lui (ceea ce este probabil), atunci Fiul lui Dumnezeu s-a născut pe baza acestei calcul cu scăderea a 6 luni de la moartea Lui, toamna în septembrie şi nu iarna în decembrie.
• Un alt argument este calculul bazat pe faptul că Ioan Botezătorul sa născut cu 6 luni înainte de Domnul Isus, când un înger i sa arătat la Zaharia, tata lui Ioan Botezătorul care era în serviciu la templu fiind din ceata lui Abia, iar atunci mama lui Ioan, adică Elisabeta a rămas însărcinată (Luca 1:5-57). Astfel Maria după 9 luni, adică când ,,s-au împlinit zilele când ea trebuia să nască” (Luca 2:6), a născut pe Domnul Isus şi prin urmare făcând un calcul simplu putem afla data aproximativă a naşterii Mântuitorului după cum urmează: conform cu 1Cronici 24:10 ceata lui Abia era a opta ceată din cele 24 de cete de preoţi ce slujeau în templu o săptămână, de la un sabat până la celălalt (1Cronici 9:25; 2Cronici 23:8). Iar aceste 24 de cete intrau de două ori pe an să slujească. Dacă calculăm a opta săptămână de la începutul anului, care la evrei era 1 nisan (1 nisan este prima noapte cu lună nouă vizibilă la Ierusalim, nisan corespunde cu lunile martie-aprilie în calendarul nostru), ajungem aproximativ la săptămâna 3-9 mai în calendarul nostru (luna iiar sau ziv în calendarul evreiesc), când probabil Zaharia a intrat la slujbă, dacă adunăm încă 6 luni până când îngerul Gabriel a venit la Maria, apoi încă 9 luni cât a fost însărcinată Maria cu Isus, aflăm data aproximativă a naşterii Mântuitorului, adică: din 9 mai + 15 luni = aproximativ 9 august. Acest calcul potrivindu-se destul de bine cu luna septembrie când Domnul Isus sa botezat, conform calculului de la argumentul nr.3. Însă dacă Zaharia a fost în a doua tură de servire la templu în acel an atunci calculul este următorul: 8-14 noiembrie săptămâna de slujire a cetei lui Abia + 6 luni +9 luni = 14 februarie aproximativ. Este interesant că conform Evangheliei după Ioan, Domnul Isus la trei zile de la botezul Său a fost la nunta din cana Galileiei (Ioan 2:1), apoi sa dus la Capernaum unde a stat câteva zile, după care a avut loc paştele (Ioan 2:12,13,23), care avea loc în data de 14 nisan (14 nisan prima noapte cu lună plină la Ierusalim după echinocţiu de primăvară, sau 14 zile de la prima noapte cu lună nouă). Deci botezul Mântuitorului care sa botezat în jurul datei când a împlinit 30 de ani, a avut loc cu câteva zile înainte de paşte, deci şi această variantă cu naşterea Domnului pe la jumătatea lui Februarie sau începutul lui martie urmată la câteva zile de paştele evreiesc este posibilă. În plus, un grup de teologi egipteni din secolul 3 după Cristos au ales data de 20 mai, în timp ce alţi credeau că Domnul sa născut pe 28 martie, 2 aprilie, sau 19 aprilie. Însă indiferent dacă Mântuitorul Isus sa născut la începutul toamnei sau la începutul primăverii, un lucru este clar El nu sa născut pe 25 decembrie, dată despre care majoritatea erudiţilor sunt de acord că a fost aleasă pentru a coincide cu sărbătoarea păgână a ,,naşterii soarelui invincibil”.

În primele secole ale erei noastre, singura sărbătoare creştină era “Cina Domnului”. Prin urmare primii creştini nu au celebrat naşterea Domnului sub nici o formă, crăciunul a apărut ulterior în secolul IV e.n. deci el nu are o origine apostolică. Dar ce trebuie să facă creştinul atunci? Ştim însă sigur că Iehova Dumnezeul lui Israel a cerut în V.T. sărbătorirea anumitor evenimente în anumite zile (fixe) sau anotimpuri (perioade). Ele nu se ţineau la întâmplare. Ce să facem atunci? Să nu serbăm Crăciunul? Să-i declarăm război? Să facem o cruciadă contra Crăciunului? Cred că mult mai bine este ca în fiecare zi a anului să fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru naşterea lui Isus Cristos. Să nu aşteptăm luna decembrie ca să ne aducem aminte că prin harul lui Dumnezeu, în Betleem ni s-a născut un Mântuitor care este Cristos Domnul! E bine să ne amintim despre naşterea Domnului Isus Hristos, chiar s-o sărbătorim dacă dorim, căci creştinul are o anumită libertate în Cristos, în ce priveşte sărbătorile în onoarea lui Dumnezeu sau a Domnului Isus. În textul din Romani 14:5,6 BC se spune: “Unul socoteşte o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele Sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face.” Am ales traducerea Cornilescu căci ea parafrazează şi subliniază mai bine libertatea creştină, însă în orice traducere, ideea de bază este susţinută, şi anume: că fiecare creştin poate decide pentru el, dacă va considera o zi mai deosebită ca alta, şi dacă face acest lucru, poate alege anumite zile să ţină anumite sărbători sau celebrări şi evenimente pentru Domnul. Astfel creştinii nu se află nici sub porunca de a ţine o zi, nici sub interdicţia de a nu ţine, căci a celebra evenimente importante din Biblie nu este greşit. Însă trebuie să precizez că aceste celebrări nu sunt obligatorii ci facultative, fiecare creştin poate decide sa le ţină sau să nu le ţină (Romani 14:5). Şi cu siguranţă că o astfel de sărbătoare este mai importantă decât celebrarea zilei nunţi pe care mulţi creştini căsătoriţi o ţin, sau decât ziua naşterii cuiva.

Probabil te întrebi: putem ţine sărbători care nu au fost poruncite expres în Biblie? Răspunsul la această întrebare este DA, căci avem principiul din Romani 14:5,6, dar şi exemple concrete de oameni care au iniţiat sărbători fără să fi fost dezaprobaţi de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu nu este împotriva creativită-ţii omului, dacă aceasta are o motivaţie corectă şi îl glorifică pe El. În continuare voi da exemplele pe care le cunosc eu din Biblie:

• Judecători 11:37-40, unde fiica lui Iefta, a luat iniţiativa pentru a celebra fecioria ei, iar alte femei din Israel au perpetuat această sărbătoare, care nu a fost poruncită de Iehova, dar nu a fost nici condamnată de El.
• Estera 9:17-22, evreii care au scăpat de planul lui Haman, au instituit o sărbătoare numită: “Purim”, pe care evreii o ţin şi în ziua de astăzi, fără să fi fost poruncită de Iehova, cu toate acestea El nu i-a condamnat pentru această iniţiativă.
• Ioan 6:22,23, evreii au iniţiat sărbătoarea “dedicării din nou a templului”, în timpul Macabeilor, după ce au sfinţit din nou templu şi altarul pe care Antiochos Epifanul la pângărit prin jertfirea unei scroafe, un animal necurat, pe altarul din Iersusalim, închinate lui Iahve. Chiar Isus în timpul ministerului său a participat la această sărbătoare aprobând-o astfel cu toate că nu Dumnezeu a poruncit-o.

Deci, în concluzie putem sărbătorii şi alte sărbători decât cina Domnului care a fost poruncită expres, dacă prin aceste sărbători îi aducem onoare lui Dumnezeu şi lui Isus, căci “unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (2Corinteni 3:17). Prin urmare, în loc ca bisericile să condamne pe cei ce au hotărât să nu ţină crăciunul datorită originii păgâne ar trebui să le respecte hotărârea şi libertatea de conştiinţă pe care o au. Tot le fel cei ce nu ţin naşterea Domnului ar trebuie să respecte decizia celor ce aleg să celebreze naşterea Domnului dacă o fac nu în mod lumesc ci în spiritul Scripturii.

La prima întrebare: Când poate fi celebrată naşterea Domnului dacă nu ştim data când sa născut? Creştinii în general i-au trei poziţii:

1. Unii creştinii celebrează naşterea Domnului în fiecare zi când îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru trimiterea Fiului Său pe pământ pentru salvarea noastră.
2. Alţii celebrează naşterea Domnului pe data de 25 decembrie nu datorită faptului că Isus s-a născut la această dată ci pentru că omenirea în general asociază această dată cu naşterea Domnului Isus.
3. Eu celebrez naşterea Domnului ori de câte ori citesc relatările din Evanghelii despre naşterea lui Isus mă bucur şi sărbătoresc în inima mea pe Cel ce sa născut şi a devenit Salvatorul Lumii.

1. Unii o celebrează simplu, fie singuri fie ca familie: se roagă, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru trimiterea Fiului Său în lume, cântă câteva imnuri în onoarea lui Cristos Isus, citesc din Biblie relatările legate de naşterea Salvatorului şi probabil merg la Biserică pentru a se bucura împreună cu alţi credincioşi.
2. Alţii creştini adoptă şi unele "simboluri" chiar dacă ele au o origine păgână, motivând după cum urmează: “înţeleg cu adevărat ceea ce trebuie să sărbătoresc zilele acestea şi nu dau locul Mântuitorului cu al Moşului (şi tradiţiei lui), dar înţeleg şi accept şi anumite "simboluri". Pentru mine Crăciunul ar fi la fel de frumos şi fără brazi, globuri, lumânări, cat timp ştiu pentru cine mă bucur în aceste zile. Pe lângă acestea, eu ştiu ca fac parte dintr-o
3. anumită cultura şi nu pot trăi fără sa aibă nici o tangenţă cu ea, atât timp cât aceasta nu înlocuieşte ceea ce este cu adevărat important şi adevărat. Noi credem că chiar dacă iniţial unele obiceiuri au provenit din păgânism, ele şi-au pierdut semnificaţia iniţială şi au căpătat o semnificaţie nouă, creştină.”

Cu siguranţă că dacă acceptăm la celebrarea noastră şi anumite "simboluri" trebuie să avem grijă cântărim motivaţiile şi implicaţiile, pentru ca nu cumva după cum şarpele a amăgit-o pe Eva cu viclenia lui tot aşa şi gândurile noastre să se strice de la simplitatea şi curăţia în Cristos Isus (2Corinteni 11:3). Noi ca oameni ai adevărului şi ca “fii ai luminii” trebuie să cercetăm ceea ce este plăcut înaintea Domnului şi să ne străduim să avem o conştiinţă curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor ca Cuvântul lui Dumnezeu să nu fie vorbit de rău. Trebuie să avem grijă ca cântecele noastre să nu promoveze unele inexactităţi aşa cum din păcate sunt strecurate în multe colinzi şi obiceiuri populare, sau să ajungem mai rău şi să confundăm venerarea bradului (“O brad frumos....”) cu omagiul pe care trebuie să-l dăm lui Cristos. Să nu ajungem în situaţia în care să împărţim gloria Celui Nou Născut cu a Moşului şi tradiţiei lui. Pentru unii, naşterea Domnului fără brad, cadouri, mâncare buna, petrecere nu ar fi o sărbătoare. Pentru noi însă Regatul lui Dumnezeu nu stă în mâncare şi băutură ci în dreptate pace şi bucurie în Spirit Sfânt (Romani 14:17). Fără a condamna pe nimeni să nu uităm că într-o zi vom da socoteală de viaţa noastră, şi de tot ce am făcut chiar în legătură cu ţinerea vreunei sărbători. Fie ca ziua aceea să ne găsească în adevăr şi ca Isus Cristos să se nască cu adevărat în inimă la un număr a cât mai mare de oameni din casele noastre şi din cei din lumea întreagă şi cu toţi să înţeleagă adevărurile despre naşterea Domnului Isus Cristos. “A Lui să fie slava acum şi în ziua veşniciei! Amin.” (2Petru 3:18).