Ziua de Sabat

CARE ESTE ZIUA DE ODIHNĂ ?

Majoritatea oamenilor cunosc relatarea Biblică despre facerea lumii, în şase zile, şi cum Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea. Astfel ca urmare a acestei relatări, majoritatea cultelor, şi religiilor care păzesc această carte a facerii din Tora (Manul) în cadrul unui canon, păzesc o zi de odihnă săptămânală. Astfel unele religii ţin a şaptea zi, altele prima zi, altele vinerea, având în vedere acest lucru, se ridică întrebările:

Care este Ziua de odihnă creată pentru om ?
Ziua de odină creată pentru om s-a schimbat ?
Poate intra cineva în făgăduinţa vieţii veşnice fără a ţine sabatul ?
Sunt oare obligaţi cei dintre neamuri să respecte un sabat săptămânal?

Când cade ziua a şaptea şi cum pot intra oamenii în odihna lui Dumnezeu ?

Cele Zece Porunci:

#01 Nu avea alţii D-zei (Exodul 20:4, Deut. 4:16)

#02 Nu-ţi fă Idoli (Exodul 20:3-6)

#03 Nu Înjura

#04 Veghează Ziua de Sabat

#05 Onorează Părinţii

Romani 13:8-9:

“Nimănui nu fiţi datori cu nimic, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit Legea (Tora). Pentru că (poruncile):

#07 Să nu săvârşeşti adulter;

#06 Să nu ucizi;

#08 Să nu furi;

#09 Să nu mărturiseşti strâmb;

#10 Să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt - Leviticul 19:18: “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Haideţi deci să vedem în primul rând: - 1. Care este Ziua de odihnă creată pentru om ?

Dumnezeu a creat pământul şi cerurile în şase zile iar în ziua a şaptea s-a odihnit de lucrarea Sa creatoare. după cum este scris: “Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrările Sale (ebr: ie-şavat ki yom haŞebi'iai mela'kha'to aşer asah), pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.”; - Geneza ori Facerea 2:1-3. Aceasta nu a însemnat însă că Dumnezeu avea nevoie de odihnă (Isaia 40:28), ci sfârşind lucrarea creatoare, s-a oprit pentru a contempla şi pentru a vedea că este bună (Geneza 1:31).

Cu toate că Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea şi a binecuvântat-o (Geneza 2:1-3), nu reiese din cartea Genezei aşa cum o avem canonică nici să această zi binecuvântată era cu referire la un ciclu sabatic al vieţii, lunar cu patru faze săptămânale fiecare cu o zi de odihnă, nici că era cu privire la un ciclu sabatic agricol de şapte ani, şi nici că era cu privire la un ciclu sabatic de şapte milenii care formează un veac. Ci din această carte reiese că omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi că scopul era ca acesta să ia parte la lucrările creaţiei care au fost oprite din cauza căderii omului care nu a reuşit să respecte nici un simplu prospect şi nici grădina care este prototipul primului habitat complet, şi deci nu ar fi reuşit să respecte nici o rânduială făcută din seturi de porunci.

Deci din cartea Facerii canonică nu reiese că s-a poruncit fiilor omului să păzească o zi de odihnă, ci aşa cum scrie, de la început, la aşezat pe Adam în grădina plantată în Eden şi i s-a interzis să mănânce din rodul pomului cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16,17). După ce Dumnezeu a luato pe prima femeie din măduva coastei lui Adam (Geneza 2:32), Eva a fost amăgită, aşa s-a pus vrăjmăşie până la sfârşit între sămânţa şarpelui, care a amăgito zicând: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai ?” (Geneza 3:1), şi sămânţa femeii, iar după ce au fost izgoniţi din grădină Adam a fost blestemat dă lucreze în fiecare zi. (Geneza 2:15-17) Astfel Dumnezeu ia interzis să lucreze grădina şi să culeagă fructe, şi Adam a primit ca blestem să-şi scoată hrana din pământul care nu era încă lucrat, aşa cum scrie: “Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală SĂ TE HRĂNEŞTI DIN EL ÎN TOATE ZILELE VIEŢII TALE!”. Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. (Geneza 3:17-19)

Deci Dumnezeu declară că Adam şi urmaşii lui pot să se hrănească în toate zilele vieţii lor, dar specifică că hrana o vor obţine cu osteneală, aceasta nu înseamnă că ei urmau să nu se mai odihnească, ci în cartea Geneza canonică nu se specifică vreo poruncă specifică în această privinţă, pentru că Dumnezeu a continuat să poarte un dialog cu fii omului. (Geneza 4:1-7; 5:22:24)

2. Ziua de odină creată pentru om s-a schimbat ?

Urmaşii lui Enoh, cel care era al şaptelea după Adam şi pe care Dumnezeu la luat după pământ la El, au supravieţuit potopului provocat de căderea omului după ce fiii lui Dumnezeu s-au coborât la fiicele omului, prin Noe şi fii lui şi prin care Dumnezeu a încheiat un legământ unic cu fii lui Noe şi toate făpturile, atât cele care au intrat în corabie cât şi cele care nu au intrat, care conţinea mai multe prescripţii dar care încă nu face referire la o zi de odihnă şi nici la o zi dedicată lui Dumnezeu prin care toate vieţuitoarele să vadă asemănarea Sa. Acest legământ al sângelui însă este însă incomplet pentru că reglementează doar relaţia dintre om şi celelalte specii şi nu reglementează relaţiile între oameni şi nici dintre om şi Dumnezeu.

Mădularele trupului conţin sânge şi în sânge este viaţa adică sufletul unei persoane ori a unui animal. – Facerea 4:9-11; 9:3-6; Deut. 12; Acesta este motivul pentru care a făcut Dumnezeu după potopul cu apă o convenţie între om şi toate celelalte creaturi din atmosferă, de pe pământ şi din apele de mai jos decât solul, ca atât timp cât omul nu mănâncă carne cu sângele ei, să fie numită Cain, adică blestemată ca un ucigaş de frate, orice făptură care varsă sânge de om. Facerea 9:3-7: “Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare; toate vi le-am dat, ca şi iarba verde. Numai carne cu sângele ei, în care e viaţa ei, să nu mâncaţi. Căci Eu şi sângele vostru, în care e viaţa voastră, îl voi cere de la orice fiară; Şi voi cere viaţa omului şi din mâna omului, din mâna fratelui său. De va vărsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa, căci Dumnezeu a făcut omul după chipul Său. Voi însă năşteţi şi vă înmulţiţi şi răspândiţi-vă pe pământ şi-l stăpâniţi ! ”

Este adevărat că Tatăl „CEL VEŞNIC” ( Iahve - în ebraică: יהוה; redat în română cu: DOMNUL !; engleză: LORD, Yahweh; franceză: L’ETERNEL; germană: JEHOVA’), spune când dă cele zece porunci:

„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată DOMNULUI, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta.

Căci în şase zile a făcut DOMNUL cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat DOMNUL ziua de odihnă şi a sfinţit-o; (vezi: Exodul sau Ieşirea 20:8-11)

Adu-ţi aminte că ai fost rob în pământul Egiptului şi DOMNUL Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână tare şi cu braţ înalt şi de aceea i-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău să păzeşti ziua odihnei şi să o ţii cu sfinţenie[1]”. - Deuteronom 5:12-15; Exodul 20:8-11;

Astfel Dumnezeu şi-a ales un popor pe care să-l aducă pe pământul Său, care, aşa cum arată Legământul Abrahamic ori Legământul Circumciziei făcut cu patriarhii copiilor lui Israel, este ţara unde curge laptele şi mierea, situat între cele două mari râuri ale Egiptului în apus şi ale Babilonului în est. După ce şi-a adus poporul dincoace de râul Egiptului, Dumnezeu a dat un manual complet care reglementat printr-un set de porunci complecte care încep cu "Cele Zece Porunci" care cuprind cinci porunci care sunt un semn prin care se reglementează asemănarea şi relaţia cu Dumnezeu, prin care omul se desprinde de legăturile naturii în care a căzut întreg pământul înainte de potop, şi cinci porunci care reglementează relaţia dintre oameni prin care omul poate trăi bine şi poate avea zile îndelungate pe acest pământ care a devenit imperfect la potop.

A patra prescripţie este ca Adunarea lui Dumnezeu să ţină veşnic această poruncă din Exodul 31:15-17: «Şase zile să lucreze, iar ziua a şaptea este zi de odihnă, închinată lui Iahve; tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât. SĂ PĂZEASCĂ DECI FIII LUI ISRAEL ZIUA ODIHNEI, PRĂZNUIND ZIUA ODIHNEI DIN NEAM ÎN NEAM, CA UN LEGĂMÂNT VEŞNIC.

Acesta este semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel, pentru că în şase zile a făcut DOMNUL cerul şi pământul, iar în ziua a şaptea a încetat şi S-a odihnit.»

Ziua de odihnă a fost creată pentru om şi pentru că Dumnezeu s-a odihnit a şaptea zi trebuie ca şi omul să se odihnească. Dacă ziua de odihnă a fost creată pentru om, copiilor lui Israel li s-a descoperit că acesta trebuie dedicată lui Dumnezeu şi că drepturile oricui om, ori că este dintr-o familie cu ramură genealogică naturală din popor, fie că este nativ ori din ramură altoită, făgăduinţa pământului lui Dumnezeu este condiţionată de păzirea acesteia.

* unde scrie "DOMNUL" s-a folosit Biblia Dumitru Cornilescu Ediţia GBV 1989-1991, s-a mai folosit şi textul sinodal.

În limba ebraică: “shavath” , înseamnă «a se odihni, a suspenda, a înceta», acest cuvânt îşi are rădăcina verbul: «şebet» care, în toate formele gramaticale ebraice, înseamnă: oprire, repaus, sistare, odihnă.

În cărţile lui Moise şi în Profeţi acest cuvânt descrie o anumită perioadă de timp, de o zi sau mai multe, sau de un an. Ziua de odihnă săptămânală este a şaptea zi, care începe de vineri seara la asfinţitul soarelui şi durează până sâmbătă seara la asfinţitul soarelui, acesta este numită: Sabatul Săptămânal (Exod 20:8-10).

Mai exista şi alte zile de odihnă, în afara zilei a şaptea, acestea sunt în special puse în legătură cu unele sărbători ori săptămâni când nu se lucrează, la care se adaugă câte o zi de ajun şi de încheiere, şi se respectă anumite porunci speciale acestor perioade ori anotimpuri (Levitic 23:7,8,24,27,32,39; Numeri 28:16-18,25,26; 29:1,7,12), zile de odihnă, care cad a patra zi de la începutul astrologice a verii şi a toamnei respectiv ajunul lunilor noi astrologice, când de patru ori pe an se face trecerea între anotimp, care reglementează atât odihna omului cât şi ciclu din natură, dar şi evoluţia a tot ce creşte din pământ. Dar sunt şi excepţii cum este Anul Sabatic, adică un ciclu de câte şapte ani, este anul când pământul rămâne ne-lucrat din punct de vedere agricol (Levitic 25:1-7), şi tot la fel anul jubileu, adică al cincizecilea an (Levitic 25:8-12). Însă în continuare să vedem cu ce scop s-a dat sabatul săptămânal: I. Acesta este un semn special şi distinct, între poporul Israel cu care Dumnezeu a făcut un legământ şi Dumnezeul lui Israel, prin urmare acesta nu era o cerinţă pentru toate naţiunile (Exod 31:12-17). II. Sabatul le aduce aminte copiilor lui Israel, de faptul că Dumnezeu s-a odihnit la creare (Exod 20:10,11; 31:17). III. Un al treilea motiv era, că ziua de odihnă le aduce aminte izraeliţilor, de faptul că au fost robi şi fără odihnă în Egipt, de unde au fost eliberaţi de Dumnezeu (Deuteronom 5:15). De aceea ţinerea sabatului, în vechime era strâns legată de pământul lui Dumnezeu şi de poporul Israel (Exod 34.4, 10,28).

3. Poate intra cineva în făgăduinţa vieţii veşnice fără a ţine sabatul ?

Există exemple de oameni credincioşi care au fost oameni ai lui Dumnezeu, chiar prieteni cu Dumnezeu fără a ţine sabatul, ca de pildă: Apel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, etc. (Evrei 11:4-22; Iacov 2.23) De unde ştim că aceştia nu au ţinut sabatul aşa cum a fost poruncit în cele zece porunci şi în prevederile Torei pentru diferite categorii de oameni din popor cum de exemplu sunt leviţii ? Ei bine, deoarece prima dată când Dumnezeu a putut cere aceste prevederi a fost după ce şi-a scos din Egipt poporul şi deja Aaron şi fii lui putea sluji ca preoţi. Unul din primele semne că a ţinut seama de ziua de odihnă săptămânală este istorisit în Exodul ori Ieşirea 16:4-30, când poporul Israel era în pustie şi se hrănea cu mană, observaţi ce spune textul v.27: “…în ziua a şaptea unii din popor au ieşit să strângă mană şi n-au găsit…”. Pentru că poporul nu acea această cerinţă pe pământul Egiptului au încălcat-o, dar după ce li s-a repetat, ei au respectat-o (v.30). A existat o perioadă de timp, când oamenii cu toate că au avut o bună relaţie cu Dumnezeu, nu reiese din cartea Genezei dacă li s-a dat vreo ţină o zi de odihnă, astfel aceştia vor primi viaţă veşnică fără a ţine sabatul, însă făgăduinţele lor se transmit doar la o parte din copii lor. Cu toate acestea ştim şi trebuie să ţinem seama că Enoh, al şaptelea de la Adam, şi descendentul său Noe au fost numiţi "propovăduitori ai neprihănirii" care au transmis din generaţie în generaţie înţelepciunea pe care au primit-o de la Dumnezeu. (Enoh 1:10, Iuda 1:14-15) Astfel deşi Avraam a locuit în colibi, pentru a primi făgăduinţa nu a unei cetăţi zidite de mâini omeneşti ci a unei Cetăţi Veşnice a cărei făuritor este însuşi Dumnezeu, el nu intră în Legământul Mesianic ca moştenitor al Împărăţiei ca rege şi preot peste întreg pământul împreună cu Mesia la Venirea Fiului Omului.

Sunt oare obligaţi cei dintre neamuri să respecte un sabat săptămânal?

Meditaţii:

* Porunca: „Aminteşte-ţi ziua de Odihnă (Sabat)”;

* "Sabatul a fost creat pentru om ..."; S-a odihnit de toate lucrările Sale;

* Profetul Isaia a profeţit că în Împărăţia lui Dumnezeu vom păzii sabatale şi lunile noi.

* Apostolul Pavel porunceşte în când încă stătea Templu în Ierusalim, să nu ne judece nimeni cu privire la: o zi de odihnă, o zi de sabat, o lună nouă, despre care spune că sunt "o umbră a lucrurilor viitore".

În continuare vom analiza, dacă poruncile lui Dumnezeu date prin Moise, sunt o cerinţă pentru credincioşii dintre neamuri, care se află sub Noul Legământ încheiat de Mesia cu ucenicii Săi? Dar nu înainte de a vedea care sunt cerinţele Conciliului Apostolic din Ierusalim pentru cei dintre neamuri, dezbătute sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu atunci când s-au ivit discuţii referitoare la circumcizie şi la poruncile lui Dumnezeu care punea un zid de despărţire, în inima omului, între cei dintre neamuri şi poporul Israel.

Astfel la Conciliul Apostolic din Ierusalim s-a hotărât pentru cei dintre neamuri care l-au primit pe Mesia, pe Iesus Ḥristos: “Şi, după ce au tăcut ei, Iacov* a răspuns, zicând: Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon* a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său. Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele profeţilor, după cum este scris: «După* acestea Mă voi întoarce şi voi zidi din nou cortul cel căzut al lui David şi voi zidi din nou ruinele lui şi-l voi întări, pentru ca rămăşiţa de oameni să-L caute pe DOMNUL, şi toate naţiunile peste care este chemat Numele Meu, spune DOMNUL, care face acestea», cunoscute din-totdeauna. (vezi: Amos 9:11-12). De aceea, eu* socotesc să nu-i tulburăm pe cei dintre naţiuni care se** întorc la Dumnezeu, ci să le scriem să se abţină:

- de[1] întinările idolilor,

- şi de[2] curvie,

- şi de[3] cele sugrumate,

- şi de[4] sânge.

Pentru că, din generaţiile din vechime, Moise are în fiecare cetate pe cei care-l predică, fiind citit* în sinagogi (adunări) în fiecare sabat ... ” (Fapte 15:13-21)

Deci dintre toate angajamentele copiilor lui Israel, din vremea lui Moise şi din vremea dedicării primelor două Temple, celor dintre neamuri nu li s-a impus ca jug doar să se păzească de întinările idolilor (Levitic 26:1), să se păzească de desfrânare (Levitic 19:29,21:9; Matei 19:9), să nu mănânce sânge sau să se ferească de vărsare de sânge (Deuteronom 21:1-9, 1 Samuel 25:26) şi să nu mănânce animale sugrumate (Levitic 17:14-16). Aceste porunci constituie motive pentru care cineva nu este primit, ori poate fi exclus: întinat (ă), desfrânat (ă), cine mănâncă urâciuni, ucigaş (ă); Toate acestea sunt considerate de cei care nu au circumcizia inimii în mod greşit restricţii, însă ele sunt cerinţe care existau parţial şi înainte de a fi date în prescripţiile Legii lui Moise (abstinenţa de idolatrie: Geneza 35:3,4; – de desfrânare: Geneza 9:3,4; – de sânge şi animale sugrumate: Geneza 12:15-18; 39:9).

[1] gr: AΛÍΣΓΕΜΑ| ἀλισγηματων - alisghema: defilările cu obiecte făcute de om uneori în formă de chipuri; să evite poluţia;

[2] gr: ΠΟΡΝEÍΑ |πορνείας - porni’ia: destrăbălare, demoralizare, prostituţie, fornicaţie, adulter, inclusiv incest, ş.a.

[3] gr: ΠΝΙΚΤΌΣ | πνικτός - pniktos: ştrangulate, omorâte altcum decât prin tăiere (pt. hrană); decedate natural ori din epidemie;

[4] gr: ΑIΜΑ | αἷματος - aima: literar - sânge; figurativ - sevă de fructe ori plante; implicativ: vărsare de sânge, relaţie de sânge;

După cum am observat în prima idee principală din această broşură, sabatul săptămânal ca şi celelalte zile de odihnă au fost date poporului Israel, fiind parte integrantă din legământul făcut de Dumnezeu cu poporul Israel şi mediat prin Moise (Exod 31:12-18; Deuteronom 4:1,8,13,14; 5:1-5,15; 26:16-19), în care se include cele 10 porunci, cât şi alte 603 porunci.

De unde ştim că şi cele 10 porunci şi sabatul erau incluse în vechiul legământ? Acest lucru este arătat clar în Exod 34:27,28, unde cele 10 porunci sunt numite: “Şi Domnul a scris pe table cuvintele legământului, cele zece porunci.” (vezi şi Exod 9:4; 34:10-27) astfel nu oamenilor dintre naţiuni li s-a dat ţinerea sabatului, căci ei nu făceau parte din primul legământ şi prin urmare, nici poruncile lui Dumnezeu nu erau o cerinţă pentru ei (Psalmul 147:19,20). Doar cei dintre naţiuni care erau circumcişi şi veneau să locuiască în Israel primeau cerinţa de a ţine poruncile şi deci şi sabatul, dar dacă sunt circumcişi ei sunt consideraţi străini pământului lui Dumnezeu fiind cerinţe şi prescripţii speciale date străinului care locuieşte între porţile unui izraelit. - Levitic 17:10,12; Exod 12:43-49;

Şi în Legea lui Mesia se aplică aceiaşi Lege cum scrie în Tora în cazul Paştilor cu privire la cine poate mânca. Numeri 9:9-10,14: ‘A grăit DOMNUL lui Moise şi a zis: “Spune fiilor lui Israel: Dacă cineva din voi sau din urmaşii voştri va fi necurat[1] prin atingere de trup de om mort, sau va fi departe în călătorie, sau între neamuri străine, şi acela să facă Paştile Domnului […]

Numeri 9:14: ‘De va trăi la voi vreun străin să facă şi el Paştile Domnului: după legea Paştilor şl după rânduiala lor să le facă. O singură lege să fie şi pentru voi şi pentru străin”.

Cu privire la alte neamuri în Lege unui străin găzduit în casă sau în Cetate nu i se cerea să fie tăiat împrejur sau să se ferească de animale sugrumate, doar dacă doreşte să intre în Adunarea Domnului.

Domnul spune în Deuteronom 14:21: „Să nu mâncaţi nici o mortăciune[2], ci s-o dai străinului de alt neam ce se va întâmpla să locuiască în casa ta; acela s-o mănânce sau să i-o vinzi, căci tu eşti poporul sfânt al DOMNULUI Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale”.

Acum în Mesia circumcizia în carne nu este o cerinţă pentru un străin care se alătură Adunării, ci trebuie ca el să-şi circumcidă doar inima carnală (1 Corinteni 7:19; Romani 2:25-29; Coloseni 3:11), dar este cerut unuia care vrea să intre în Cortul Domnului să nu mănânce animale sugrumate, aceiaşi lege să nu mănânci carne cu sângele ei, dată în Geneza 9:3-6. – Ap. Fapte 21:21-25;

“Legea lui Ḥristos” ridică şi blestemul care conform Legii date prin Moise ţinea zece generaţii, astfel a fost botezat un eunuc etiopian. – Isaia 56:1-5; Unul dintr-o familie care practica curvia a fost reprimit după ceva vreme. Femeile sunt primite dacă nu se ridică mai presus decât alţii ca să conducă ci slujesc pe cei din adunarea sfinţilor. - 1Corinteni 5:1,4,9-11; 6:9; Efeseni 5:5; 1Timotei 1:9-10; Evrei 12:16; Evrei 13:4; Apocalipsa 2;

[1]ebr: טמא - ţâma: ne-bun: defilat, pângărit, infam, poluat, spurcat - defilamentul poate fi transmis de la unul la altul;

gr: A̓-KÁΘΑΡΤΟΣ | ákáθιαρτος - a’katartos: nebun: murdar, impur, indecent, ne-curat;

[2] נבלה - n^ebêlâh: carcasă fleşcăită, neînfufleţită; rămăşiţe umane ori animale; ceva mort natural; hoit, trup mort;

Legea a fost data cu scopul ca omul să identifice păcatul (Romani 7:13,14), de a scoate în evidenta nevoia unui salvator (Romani 7:14,24,25), ca o umbră a lucrurilor viitoare din Împărăţia lui Dumnezeu (Coloseni 2:17;Evrei 10:1), ca un îndrumător până la Mesia (Galateni 3:24,25), care a introdus Noul Legământ, în care Legea este scrisă în inima omului, ispăşirea din păcat nu se obţine ca şi în Vechiul Legământ prin faptele legii (Galateni 3:10,12), ci se obţine prin har adică prin favoarea şi bunătatea iubirii pe care o primeşti de la Dumnezeu în inimă fără ca sa meriţi lucrul acesta, ci Dumnezeu ţi-o oferă cadou daca crezi în cel pe care El la trimis (Ioan 1:9-14), care a adus o jertfa completă ca ispăşire pentru păcatele poporului, şi a îndreptăţi pe cei care cred în Numele Lui (Ioan 1:14,16,17; Romani 4:4;5:15-17,6:23, Filipeni 2:9-11). Astfel în momentul când exerciţi credinţa în Mesia, eşti salvat, sfinţit, răscumpărat, îndreptăţit, împăcat cu Dumnezeu (Romani 3:21-28; Efeseni 1:7;2:8,9; 1Ioan 2:1,2; 1Corinteni 1:29-31). Însă odată declaraţi drepţi prin sângele lui Mesia, din recunoştinţă noi vom duce o viaţa de sfinţenie, de ascultare a Legii lui Mesia (Galateni 6:2; Evrei 5:9), lăsând ca credinţa noastră să producă roade bune în noi (2Corinteni 5:14,15; Tit 3:5-8).

În Legea lui Mesia unele porunci din Legea lui Moise sau elevat, ca de exemplu: să nu ucizi (comp. Exod 20:13 cu Matei 5:21; Romani 13:8), să nu comiţi adulter (comp. Exod 20:14 cu Matei 5:27), să nu furi (comp. Exod 20:15 cu Romani 13:9), să nu pofteşti (comp. Exod 20:17 cu Matei 5:28; Romani 13:9), să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi (comp. Levitic 19:18 cu Galateni 5:14). Ca de exemplu: dacă în vechime, sin cauza împietririi inimii părinţiilor izraeliţilor, Moise a cerut lui Dumnezeu să le permită ca să scrie o scrisoare de divorţ, în Legea lui Mesia încheiată cu ucenicii Săi nu se mai permite pentru că calea s-a îngustat. Dar în Legea lui Mesia nu se specifică o elevare propriu-zisă a poruncii cu privire la ziua de odihnă săptămânală, decât se face aluzie la ea când Mesia este numit Domnul Sabatului, şi când îi apără pe ucenicii care mănâncă spice amintind că şi David a mâncat din pâinile pentru punerea înainte şi când îi mustră pe farisei că fac circumcizie în ziua sabatului dar consideră greşit să le-şi odihna sabatului ca să-ţi scoţi oaia căzută din groapă, făcând aluzie la păstorii poporului.

1 Ioan 5:2-3: „Întru aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui.

Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele.” Note: Vezi 2 Ioan v. 6, Ioan 14:15;

S-a odihnit de toate lucrările Sale? „Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea (ebr: ie-şavat) S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut”. - Geneza 2:2;

Dacă ziua a şaptea pentru Iahve nu este doar o zi de 24 ore ci egalul unei zile de creaţie, după ce şi-a sfârşit lucrarea şi a instituit un Legământ Nou cu ucenicii Săi, şi tot aşa Fiul Omului s-a odihnit, după ce a fost străpuns pentru fărădelegile poporului Său, de Vinerea din seara ajunul sabatic (Levitic ) până Duminică la primul ceas în zorii zilei Primului Rod (Levitic ), deci a fost un ciclu complet de 24 ore plus noaptea când poporul de obicei se odihneşte. Astfel El a împlinit Legea iar în Sâmbăta Paştilor când trupul său era în repaus total! (Osea 6:2, Marcu 15:42; 1 Corinteni 15:4, Fapte 10:40)

Texte interpretate în mod greşit:

Geneza 2:1-3 – Acest text arată că Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi sa odihnit în ea, însă textul nu specifică nimic despre o poruncă cu privire la o zi de odihnă care să le fi fost dată copiilor lui Adam. Prescripţiile Sabatului s-au dat, după darea "Celor Zece Porunci" pe Muntele Horeb, însă acesta nu însemnă că până la ieşirea poporului ales de Dumnezeu de pe pământul Egiptului nici un om nu puteau avea o zi în care să se odihnească. Se ştie că împărţirea lunii în patru săptămâni era cunoscută de oameni din zilele când patriarhul Enoh umbla cu Dumnezeu. Având un calendar lunaro-solar cu două discuri, oamenii au putut cunoaşte care este prima zi a săptămâni. Astfel când Iacov a slujit şapte ani lui Laban pentru fiica lui mai mare, în aceiaşi carte, se face aluzie la ciclul sabatic de şapte ani şi în plus este menţionat cuvântul "şapte" care, în această carte, este interpretat pentru prima dată ca "săptămână" (erb: sâvua: שׁבע). Geneza 29:27: „Împlineşte această săptămână de nuntă şi-ţi voi da-o şi pe aceea, pentru slujba ce-mi vei mai face alţi şapte ani!”

Iar faptul că Exod 31:16,17: “Fii lui Israel să păzească sabatul… Acesta va fi între mine şi fii lui Israel un semn pentru totdeauna; căci în şase zile a făcut DOMNUL cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea s-a odihnit.” Observăm cum cuvântul de legătură “căci” face legătura între Israel şi motivul poruncirii sabatului care este păzirea zilei de odihnă sfântă pe pământul lui Dumnezeu, unde conform instrucţiunilor poruncite urma să fie zidit un Sanctuar pe unul din munţii pământului făgăduit seminţiei lui Iuda, şi unde avem făgăduinţa prin profeţi, şi chiar de la Avraam, că se va coborî Cetatea Sfântă a cărui făuritor este însuşi Dumnezeu.

O altă idee care este scoasă în evidenţă de cei ce susţin sabatul, este că el este pentru veşnicie (vezi şi Psalmul 111:4,7,8), cei ce folosesc acest argument nu sunt consecvenţi, deoarece textul din Psalmul 111:7,8 spune: “Adevărate sunt TOATE poruncile Lui, întărite (pentru veşnicie VDC, în veacul veacului BOR) în veac, veşnic făcute cu adevăr şi dreptate.” Deci ori le luăm pe toate, ori nu luăm nici una, căci chiar despre preoţia levită se spune că este continuă sau veşnică (Numeri 25:13). Pentru acesta Dumnezeu a împărţit tribul lui Levi în toate cetăţi între toate triburile lui Israel şi a dat porunci speciale cum poate fi altoită o femeie prin căsătorie ori o fiică care se întoarce să locuiască în casa unui tată Levit. Astfel leviţii până la sfârşitul veacului rămân o clasă de preoţi şi învăţători care instruiesc rămăşiţa poporului. Cuvântul "veşnic", în ebraică poate avea un sens relativ, de aceea se poate referi la o perioadă de timp care are un sfârşit (vezi de pildă Exod 21:6; 1Samuel 1:22,28), dar se poate referi şi la o perioadă fără sfârşit (Ecleziast 1:4; Isaia 9:7). Însă acest verset este folosit greşit pentru a interpreta continuitatea poruncilor lui Dumnezeu, pentru că şa cum se citeşte în limba ebraică cuvântul "veşnic" adică "l'olam" este legat de afirmaţia care urmează şi care arată că vor fi considerate "veşnic făcute cu adevăr şi dreptate" ci cuvântul ebraic "veac" adică "lod" vrea să arate că sunt o umbră a lucrurilor viitore, "întărite în veac"-ul Împărăţiei lui Dumnezeu, în mod similar cu "elevarea" sau întărirea poruncilor pe care Mesia a începuto cu "Predica de pe Munte".

Deuteronom 10:1-5 – Dumnezeu a poruncit ca cele 10 porunci să fie păstrate în Chivotul Legământului, iar sulul legii era lângă chivot (Deuteronom 31:24-26), în chivot mai era şi toiagul lui Aron şi mană (Evrei 9:4). Unii comentatori din creştinătate folosesc explicaţia dată de apostolul Pavel pentru a arăta că preoţia lui Aron s-a sfârşit, şi tot aşa şi tablele legământului, citând 2Corinteni 3:7-11, însă acest citat arată mai departe că Moise: "îşi punea un văl pe faţa sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârşitul strălucirii care era trecătoare".

Conform cu 2 Corinteni 3:16-18: “Şi când unul vine la STĂPÂN, voalul este ridicat.

DOMNUL este Spirit, şi unde este Spiritul DOMNULUI, acolo libertate ai.

Iată, acum, noi toţi, cu faţa dezvelită, privind ca în oglindă, gloria DOMNULUI, ne prefacem în acelaşi asemănare din glorie în glorie, ca din DOMNUL - Spiritul. (tradus din Amameică)

În acest capitol însă nu se menţionează numele lui Aaron ori a fiilor lui, ci se arată că bărbatul tare libertatea să-şi descopere faţa în prezenţa lui Dumnezeu la fel ca Moise.

Pe lângă toate acestea, faptul că în cer există un chivot (Apocalipsa 11:19), nu este o dovadă că cele 10 porunci nu s-au abrogat, căci Biblia nu specifică ce conţine acel chivot, de asemenea realităţile cereşti sunt diferite de cele pământeşti, şi în ce priveşte zilele (2Petru 3:9), prin urmare acest pasaj nu este un argument solid şi specific.

Despre preoţia lui Aaron, apostolul Pavel nu spune că preoţia lui Aaron "s-a desfiinţat" ci afirmă că "s-a schimbat" în Evrei 7:12: "Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii" (traducere din limba greacă); "Ci aşa cum s-a făcut o schimbare în preoţie, tot aşa s-a făcut o schimbare în Moise". (traducere din limba arameică) Avem ca exemplu în zilele profetului Ieremia când Templul a fost distrus iar poporul a fost dus în exil dar preoţia levită nu a fost anulată, ci ei au continuat să înveţe poporul până în ziua când ucenicul lui Ieremia a aruncat cenuşa sulului cu blestemul Babilonului în râul Eufrat, şi armatele celui care a dat decretul pentru rezidirea Templului au trecut apele şi au cucerit metropola. Apoi când Templul a fost rezidit şi consacrat de Era şi Neemia, preoţii leviţii şi-au reluat îndatoririle la Templu. De altfel chiar apostolul Pavel a fost cel care după mulţi ani s-a suit la Ierusalim dorind să împlinească Legea sfinţirii nazarinenilor împreună cu patru tineri, unde a fost şi arestat în ziua când a fost găsit curăţit potrivit cuvintelor lui în faţa guvernatorului (Faptele Apostolilor 24:18). Dacă preoţia levită era anulată de transferul asupra dreptului de Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec (Geneza 14:17-20; Psalmul 110:4), atunci apostolul Pavel nu mai acea rost să aducă cele necesare la Templu (Faptele Apostolilor 21:23-27).

Aici cuvântul cheie este "schimbare", şi schimbare nu însemnă încetare ori desfiinţare. Cuvântul grec "metatithemi", (Strong #3346), denotă diferire, schimbare. Se zice că preoţia a fost transferată în alt loc. Deci, vedem că preoţia nu a fost eliminată, ci transferată, iar Tora nu a fost eliminată (din canon), dar este pusă în metateză: metathesis Strong # 3331, de transpunere, sau transferul de la un loc la altul are sensul de schimbare în Evrei 7:12 coroborat cu nevoia de o schimbare (elevare) în Lege, dacă preoţia este schimbată. Deci, vedem că Tora a fost mutată de la un loc la altul, de la tabelele de pe piatră în inima omului (Maleahi 8: 10; Ieremia 31:33), nu a fost eliminată, ci transferată, metathesis.

Isaia 56:1-8; 58:13 – De obicei aceste pasaje sunt comentate, că ar fi o profeţie la dispensaţiunea între neamuri, dar nici din text nici din context nu reiese aşa ceva, căci aceste pasaje ca şi cel din Isaia 66:23 se aplică literal în primul rând după ce poporul Israel s-a întors din captivitatea Babiloniană (Isaia 56.1-3,7; 58:12-14). Iar o altă perioadă la care se referă aceste pasaje, este perioada de după sfârşitul veacului, în Împărăţia Milenară, când atât Israelul cât şi oamenii din toate naţiunile care se întorc la sfârşitul veacului la Dumnezeu se vor întoarce fiecare la pământul lor (Apocalipsa 20:3; Osea 3:4,5; Mica 4:1-4) şi vor ţine sabatul (Isaia 56:4-8; 66:22,23), dar şi lunile noi şi Sărbătorea Colibi - Sucot (Zaharia 14:12,16-21).

În Noul Legământ (Evrei 13:15,16) multe din porunci pot fi împlinite între neamuri doar în ce priveşte latura spirituală, tot aşa şi sabatul care este sinonim cu ascultarea sau sabatul spiritual (Evrei 4:6,7), intrarea în odihnă prin ascultarea de Dumnezeu care lasă pace în inima omului:

Evrei 4:3-11: “Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă, precum s-a zis:

"M-am jurat întru mânia Mea: nu vor intra întru odihna Mea" [Psalmul 95:11], măcar că lucrurile erau săvârşite de la întemeierea lumii. Căci undeva, despre ziua a şaptea, a zis astfel: "Şi S-a odihnit Dumnezeu în ziua a şaptea de toate lucrurile Sale". [Geneza 2:2] Şi în acelaşi loc, zice iarăşi: "Nu vor intra întru odihna Mea!". Deci, de vreme ce rămâne ca unii să intre în odihnă, iar aceia cărora mai dinainte era binevestită, pentru nesupunerea lor, n-au intrat. El hotărăşte din nou o zi: "Azi", după atâta vreme, rostind prin gura lui David, precum s-a zis mai sus: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu învârtoşaţi inimile voastre!". [Psalm 95:7-8] Căci dacă Iosua le-ar fi adus odihnă, Dumnezeu n-ar mai fi vorbit, după acestea, de o altă "zi". [Drept aceea, s-a lăsat (altă) sărbătoare de odihnă poporului lui Dumnezeu. - BOR - Aram: m'din qim hu l'm'şabatu leme d'Alaha.] Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu^[17]. Pentru că cine a intrat în odihna lui Dumnezeu s-a odihnit şi el de lucrurile lui, precum Dumnezeu de ale Sale. Să ne silim, deci, ca să intrăm în acea odihnă, ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă a neascultării ...”

^[17]Dumnezeu a dat o secundă oportunitate celor întorşi (v 7) în Poporul Sfânt de al onora ca semn de obedienţă, păzind Sabatul care El la rânduit pentru noi, să fim o mărturie observând această zi.

Matei 5:17-19 – Dacă analizăm cu atenţie nici în interpretarea acestui pasaj, nu sunt consecvenţi, căci cuvântul “Legea” la singular se referă nu numai le cele 10 porunci ci şi la celelalte 603 porunci: “Să nu socotiţi că am venit să abrog Tora sau Proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Tora nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia Cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia Cerurilor.”

Aici Mesia spune că nu a venit să desfiinţeze Tora (Legea), şi că cine va suprima una din porunci, chiar cea mai mică, va fi cel mai mic în Împărăţia Cerurilor, însă contextul ne arată că Mesia a elevat porunca legii cu privire la divorţ atunci când a învăţat că singurul motiv de divorţ este ,,adulterul”, căci un bărbat putea să-şi lase soţia din alte motive (Matei 5:31,32), dar de fapt prin aceasta reglementare a întărit (elevat) Tora, şi anume spiritul legii care a existat de la creare (Matei 19:3-9). Ne mai întrebăm: cei ce ţin sabatul, ţin şi celelalte peste 600 de porunci din lege şi mesianicii mai ţin peste 1000 din noul Legământ? Dacă nu le ţin, atunci aceste cuvinte se aplică şi lor. Atunci de ce consideră că legea jertfelor a fost desfiinţată, dacă s-a desfiinţat legea, cu referire la întreaga lege, când nu puteau aduce în exilul Babilonian jertfe, ori profetul Ieremia care plângea pentru că nu putea aduce ca preot jertfe pentru curăţirea nazirinenilor după incendierea Templului? Care este interpretarea corectă a acestui pasaj? Dacă mielul nostru de Paşti a fost jertfit şi în v.17 se pune că nu a venit să desfiinţeze ci să împlinească, se arată că El care este Mielul de Paşti este singurul care a împlinit-o. Totuşi putem spune că legea cu privire la jertfele pentru ispăşire ca literă a fost abrogată şi aceasta a avut loc la moartea lui Mesia, care nu poate fi înlocuit cu un miel mai perfect, însă se mai pot aduce lui Dumnezeu daruri benevole. (Efeseni 2:15; Romani 10:4; Coloseni 2:14)

Matei 24:20 – “Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.” Acest text nu spune aşa ceva, el se referă prin natura contextului, nu la sfârşitul vecului urmă escatologice, căci atunci nimeni nu trebuie să fugă în sens fizic pentru a-şi scăpa viaţa, ci trebuie să stea fiecare acolo unde este, dar în anul 70 e.n. când a fost distrus Ierusalimul, credincioşii au fugit fizic, dincolo de Iordan în cetăţuia Pela (Matei 24:16-20). Luca 17:26-37: “Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului ... Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Deci acest verset din Matei se referă la anul 70 e.n. când încă Sabatul era păzit, pentru că este cu mult înaintea "Conciliului de la Laodicea" (din Frigia, Turcia modernă, 363–364 e.n.) când s-a reconfirmat păzirea Duminicii în locul zilei de sabat (canonul 29). Conform cu Exod 16:29 şi Isaia 58:13 se spune că în ziua de Sabat nu se permite, pe pământul lui Dumnezeu, deplasarea mai mult de 1100 metri (vezi şi Fapte 1:12 BCR n.s.). În această vreme când stătea Templul credincioşii au ţinut cont de Lege (vezi Fapte 21:21-26), fără ca aceasta să fie o obligativitate pentru cei dintre neamuri care au obligaţia, când se întorc la Domnul, ca jug cele patru porunci, existente înaintea dării Torei. Acestea se cereau pentru că Moise este citit în fiecare Sabat (Fapte 15).

“De aceea, eu socotesc să nu-i tulburăm pe cei (ucenicii) dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu, ci să le scriem, să se ferească de:

# întinările idolilor (Leviticul 26:1),

# şi de curvie (Leviticul 19:29,21:9; Matei 19:9),

# şi de cele sugrumate (Deut. 21:1-9, 1 Samuel 25:26),

# şi de sânge (Geneza 9:3-7, Leviticul 17:10-16).

Pentru că, din generaţiile din vechime, Moise are în fiecare cetate pe cei care-l predică, fiind citit în sinagogi (adunări) în fiecare zi de Sabat (Sâmbătă)”.

– Fapte 15:13-21; 21:21-25;

Marcu 2:27 – “sabatul a fost făcut pentru om.” Astfel prin acest text se explică că sabatul nu este doar pentru izraeliţi, ci pentru oameni din orice naţiune. Însă citind contextul acestui text, aceste cuvinte ale lui Mesia răspund nu la întrebarea: la cine a fost dat sabatul? Ci pe cine slujeşte sabatul? Adică sabatul pe om îl slujeşte sau omul pe sabat? Deci aici Mesia nu vrea să spună că sabatul este pentru oamenii dintre naţiuni, ci să le arate fariseilor spiritul legii sabatului, că nu omul trebuia să slujească sabatul, ci invers (Marcu 2:23-28).

Luca 23:54-56 – “Apoi în ziua sabatului s-au odihnit după poruncă”, acest pasaj este interpretat ca o dovadă că chiar după moartea lui Isus, oamenii evlavioşi s-au odihnit şi au ţinut cu grijă sabatul. Însă susţinătorii sabatului din prezent uită că acest lucru a avut loc în Israel, printre iudei, că după Tora în ziua de sabat nu trebuia făcut foc în locuinţe (Exod 35:2,3), deci trebuia pornit din ajun la fel ca Sfeşnicul de la Sanctuar, ceea ce cu siguranţă acele femei credincioase au respectat.

Sabatarienii şi Adventiştii de ziua a şaptea din Creştinătate în prezent ce ţin sabatul care este o cerinţă a poporului Israel care primeşte astfel drepturi pe pământul lui Dumnezeu, însă aceştia nu respectă toate prescripţiile sărbătorilor mesianice ca acele femei evlavioase care au ţinut şi sărbătoarea Cincizecimii (Fapte 1:14; 2:1), Shavuot care începe în Ziua Primului Rod adică de Duminica Învierii şi se Termină după 7 săptămâni de Ziua Penticostei - de Primele Roade, însă în prezent aceşti creştini nu le mai ţin. Aceste sărbători sunt ţinute în mesianism dar majoritatea le ţin după calendarul fariseic în care odată la 2 ani au cadenţă în alte zile decât ziua de după Sabat (Duminica). Plus a păzi ziua de Sabat nu însemnă ca să faci din ea cu copii şi familia o zi de laudă şi închinare acasă ci poruncile Conciliului din Ierusalim au fost date ca Moise să fie citit şi ca Sabatul să rămână un semn prin care cei care se numesc Israel să fie un exemplu, o lumină a neamurilor, şi nu ca fiecare să-l ţină aşa cum doreşte, ar ca în orice altă zi se permite şi în ziua de odihnă Lauda şi Închinarea.

Isaia 56:6-7a: “Şi pentru străinii alipiţi de Iahve ca să slujească şi să iubească Numele Iahve şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în Legământul Meu, pe aceştia îi voi aduce în Muntele cel Sfânt al Meu şi îi voi bucura în Locaşul Meu de rugăciune.”

Toţi credincioşii fie „ramuri native” fie „ramuri altoite” care vor avea parte de prima înviere şi cei care vor rămâne vor celebra adevăratul Sabat, a cărui prefigurare era Sabatul săptămânal, împreună cu Domnul Mântuitorul Nostru în Locaşul Sfânt Noul Ierusalim. - 1 Corinteni 15:51; Apocalipsa 20:5;

Luca 4:16; Fapte 13:42; 16:12,13;17:2 – În aceste texte Biblice se arată despre unele evenimente care au avut loc în sabat. Cei care ţin ziua de Duminică aduc acelaşi tip de argumente, adică texte care vorbesc de ziua întâi a săptămânii (Duminica: Matei 28:1; Marcu 16:2; Luca 24:1; Ioan 20:1,19; Fapte 20:7; 1Corinteni 16:2).

Revelaţia lui Ioan: “În ziua Domnului eram în Duh, şi am auzit în-spatele meu un glas puternic ca de trâmbiţă ...”
- Apocalipsa 1:10 (Traducerea Interconfesională)

Apocalipsa 1:10 – În creştinătate susţinătorii sâmbetei spun că expresia “ziua Domnului”, de aicea se referă la Sâmbătă, iar cei ce susţin Duminica spun că se referă la prima zi, care este realitate? Traducerea din greacă mai exactă este: “Ziua Domnească”, fără însă a ne prezenta vreun indiciu că s-ar referi la Sâmbătă sau la Duminică, astfel este greşit să spunem ceea ce textul nu spune.

Alte redări ale versetului pentru studiu:
“În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe” (Traducerea Dumitru Cornilescu)
“Am fost în duh în zi de duminică şi am auzit, în urma mea, glas mare de trâmbiţă” (Biblia Sinodală)
“În ziua Domnului [domnească în gr: Kyriake şi 1 Cor. 11:20.] am fost în Spirit, şi am auzit înapoia mea o voce mare, ca a unei trompete (NTTF)

ܘܲܗܘܝܼܬ݂ ܒ݁ܪܘܿܚ ܒ݁ܝܲܘܡܵܐ ܕ݁ܚܲܕ݂ܒ݁ܫܲܒ݁ܵܐ ܘܫܸܡܥܸܬ݂ ܡܸܢ ܒܸ݁ܣܬ݁ܲܪܝ ܩܵܠܵܐ ܪܲܒ݁ܵܐ ܐܲܝܟ݂ ܫܝܼܦ݂ܘܿܪܵܐ ܀
܀ וַהוִית בּרוּח בּיַומָא דּחַדבּשַׁבָּא ושֵׁמעֵת מֵן בֵּסתַּרי קָלָא רַבָּא אַיכ שִׁיפוּרָא

Alfabetizat din arameică:

ue hevit b'ruch b'yome d'chad b‘şeba ue şemeot men b'seteri qâle rabba aich şifura.
Traducerea din limba lui Mesia mai exactă este:

Şi eram în duh în zi Una (Unul) în Şeva şi auzind înapoi voce mare cu trompetă.
(Peşita Societăţii Biblice pt. Limbi Străine)

Nici în arameică nu ne prezenta vreun indiciu că s-ar referi la Sâmbătă sau la Duminică, ori la unul într-un grup de şapte.

Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui (gr: entolas autolas), ca stăpânirea lor să fie peste pomul vieţii, şi să intre prin porţi în cetate”. (Mat. 19:17)

Mult înainte de stabilirea canonului grecesc al "Noului Testament", a fost citat, aşa cum este dat aici, de Tertullian (208 e.n.), şi de Cyprian (251 e.n.);

“Afară câinii şi droghiştii, (farmaciştii, gr: far.mac.oi, ara: ha’raşe), şi desfrânaţii (gr: por'noi) şi ucigaşii (gr: foneis din feno) şi sjujitorii de imagini (idolatri, gr: eidolatrai, sans-asir: əpālḥi pəṯaḵrē ) şi toţi cei ce lucrează (fac, gr: poieou) şi iubesc (gr: fileon) minciuna (gr: pseudos)!” (Cap. 21:27, 2 Tes. 2:11) ;

În engleză KJV şi Biblia Sfântă din Anticul Text Estic:

Aramaic al Peşiţa de George M. Lamsa (1933) ; – Apocalipsa 22:14-15;

Apocalipsa 22:14 – “…păzesc poruncile Lui…”, de obicei prin acest text se argumentează că însuşi credincioşii descrişi în cartea Apocalipsa păzesc poruncile şi deci şi sabatul, care face parte din poruncile lui Dumnezeu.

Cele doisprezece porţi ale cetăţii sfinte Ierusalim unde este grădina luată din Eden, pomul vieţii şi cele două ramuri ale râului care izvoresc din Tronul lui Dumnezeu, au deasupra intrărilor în cetate numele celor doisprezece patriarhi şi ale celor doisprezece triburi ale lui Israel.

Mai putem încă vorbi de o rămăşită a celor doisprezece triburi ale lui Israel ?

Apostolul Pavel, vorbeşte profetic despre salvarea întregului popor Israel în Epistola către Romani unde face mustra în capitolul 11, şi vorbeşte despre ramurile naturale şi ramura sălbatică a Romei altoită în măslinul care reprezintă pomul vieţii.

Romani 11:15-21: “Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morţi? Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului, Nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu. Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te; Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa.” Deci dacă primirea lor însemnă viaţă din morţi, respingerea lor înseamnă moarte din viaţă.

În profeţiile mesianice Israelul este un Măslin iar neamurile rupte de Israel sunt smochini sălbatici, astfel biserica din Roma este comparată cu o ramură care este mustrată pentru mândrie şi ameninţată cu tăierea la fel cum a ameninţat Ioan botezătorul pe învăţătorii şi cărturarii Iudei.

Romani 11:25-27: “Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. (Geneza 48:19) Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov; Şi acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor”. (Isaia 59:20-21)

... vă voi scoate dintre neamuri şi din toate ţările vă voi aduna şi vă voi aduce în pământul vostru, ..., voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele ...

Ezechiel 36:22-28: “Am luat aminte la Numele Meu cel sfânt, pe care l-a necinstit casa lui Israel printre popoarele la care s-a dus. Şi de aceea spune casei lui Israel: Aşa grăieşte DOMNUL Dumnezeu: Aceasta o fac nu pentru voi, casa lui Israel, ci pentru Numele Meu cel sfânt pe care l-aţi necinstit voi printre neamurile la care aţi mers. Voi sfinţi Numele Meu cel mare care a fost necinstit la neamurile printre care l-aţi necinstit voi, şi vor şti neamurile că Eu sunt DOMNUL, zice DOMNUL Dumnezeu, când Mă voi sfinţi în voi, înaintea ochilor lor. De aceea vă voi scoate dintre neamuri şi din toate ţările vă voi aduna şi vă voi aduce în pământul vostru. Şi vă voi stropi cu apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri vă voi curăţi. Vă voi da inimă nouă şi duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele. Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri şi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.” (vezi şi: Ezechiel 11:19-20, 20:9; 37:6-14, 39:29.)

Zaharia 14:1-4: “Iată că vine Ziua DOMNULUI, când se vor împărţi prăzile tale în mijlocul tău. Şi voi aduna toate neamurile pentru război împotriva Ierusalimului, şi Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite şi femeile necinstite. Atunci jumătate din cetate va fi dusă în robie, iar restul poporului Meu nu va fi stârpit din Cetate.

Atunci DOMNUL va ieşi la luptă şi se va război împotriva acestor popoare, ca în vreme de luptă, ca în vreme de război.

Şi în vremea aceea se vor sprijini picioarele Lui pe Muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, la răsărit; iar Muntele Măslinilor se va crăpa în două de la răsărit la apus şi se va face o vale foarte mare şi jumătate din munte se va da înapoi către miazănoapte şi cealaltă jumătate către miazăzi.”

Apocalipsa 12:17: “Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu rămăşiţa[1] din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.”

Apocalipsa 14:12: “Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus.”

[1] λοιποί – m. pl. derivat din λείπω; cei ce rămân: - ceilalţi, ce rămân, rămăşiţe, rezidiuri, rest.

Dintre cei care au o formă de evlavie şi pretind că sunt credincioşi, la sfârşitul veacului, au preluat din filosofii "New Age" şi teologia înlocuitore denumind poruncile lui Dumnezeu în care ne găsim mare deliciu toţi care îl iubim pe Dumnezeu, în interdicţii ale lui Dumnezeu şi au început să numere câte interdicţii sunt Legea lui Moise şi în Legea lui Mesia.

Încă Noul Legământ nu era scris în momentul când apostolul Pavel vorbea despre porunci, dar conform unora toate cărţile poate mai puţin Apocalipsa primită de apostolul Ioan în Patmos, au fost scrise înainte de Căderea Ierusalimului inclusiv epistolele lui Pavel.

Această lucrare, opusă planului lui Dumnezeu, prin care lumea este amăgită nu este nouă ci Mesia a vorbit despre "împietrirea inimii" celor care au ieşit din Egipt, motiv pentru care era nevoie ca Dumnezeu să scrie poruncile pe pietre pe care să le poată vedea cu ochii, să le poată număra ca să creadă. După cum bine este scos în evidenţă de apostolul Pavel prin cuvintele: “Căci legea duhului de viaţă în Mesia m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii.” (Romani 8:2), de asemenea în 1Corinteni 9:20-22 se precizează: “pentru iudei am devenit ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei care sunt sub lege [evrei şi prozeliţi], ca şi când aş fi fost sub Lege [sub cele 10 porunci, plus cele 603], măcar că NU SUNT SUB LEGE…cu cei ce sunt fără Tora, ca şi cum aş fi fost fără Tora (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt supus lui Mesia)…” În acest pasaj Pavel inspirat de Duhul Sfânt, vorbeşte de o Tora sub care nu este cu cei care nu au Tora, cu referire la citirea lui Moise, şi o Lege sub care este dată prin Mesia şi ucenicii care l-au trimis la neamuri. În Legea lui Mesia prima poruncă este “IUBEŞTE pe DOMNUL Dumnezeul tău, cu toată inima ta, şi cu toată suflarea ta, şi cu toată puterea ta.” şi cea mai mare dintre poruncă este “IUBEŞTE semenul cum pe tine însuţi.” (Matei 22:37-40). Cea mai mare poruncă nu este între "Cele Zece Porunci" ci este luată din celelalte peste 600 de porunci (Deuteronom 6:4-6; Levitic 19:18), ceea ce întăreşte cuvintele pe care le spune la "Predica de pe munte".

Mesia spune: “Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege (Tora), înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.

Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.

De aceea vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu nici-un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.”

Matei 5:17 -18;

Marea Comisie

Până aici am examinat principalele argumente folosite ce susţin obligativitatea unui sabat săptămânal, deci a păzi "Cele Zece Porunci". În continuare vom prezenta argumente că sabatul săptămânal este obligatoriu pe Pământul lui Dumnezeu, şi nu a fost poruncit celor dintre nemuri care nu doresc să se alăture poporului Israel, nici să citească pe Moise în fiecare Sâmbătă, ci ucenicilor dintre neamuri, numiţi creştini, li s-a pus obligativitatea să facă abstinenţă la cele patru fărădelegi ca jug din Tora, atunci când apostolii din Marea Comisie au discutat dacă se poate şi fără circumcizie, adică fără tăiere împrejur la bărbaţi să facă ritualul curăţirii la fel ca poporul sfânt care au această cerinţă deja din Legea Avraamică înainte de Moise. Ca o notă acestea nu se cereau nici lui Iosua şi copiilor lui Israel şi nici Samaritenilor care au venit să locuiască în Şomerim până nu au început să lucreze pământul pe care s-au stabilit pe Pământul lui Dumnezeu. Marea Comisie care a început în casa lui Corneliu, un prozelit temător de Dumnezeu, a stabilit condiţiile în care un izraelit poate intra în casa unuia dintre neamuri fără ca acesta să se spurce, dar nu s-a reglementat dacă acestea sunt suficiente ca bărbaţii necircumcişi în trup să poată participa la serviciul unde se citeşte Tora în fiecare Sâmbătă având în vedere ţi cerinţele care erau diferite pentru bărbaţi şi femei să poată citi din sulurile lui Moise şi ale Profeţilor.

Texte care indică că toată legea, printre care şi decalogul cu sabatul au fost date la Israel:

Fapte 15:5-11,23-29 – În acest pasaj se arată că unii dintre evreii care au crezut în Iisus, susţineau obligativitatea pentru cei dintre neamuri să se circumcidă şi să păzească Legea lui Moise (v.5,24 cu referire la întreaga lege, căci expresia “legea lui Moise” se aplică la întreaga lege: Deuteronom 5:1,12-15; Neemia 9:13,14; 1Cronici 22:12,13). Însă la Conciliul Apostolic din Ierusalim s-a hotărât pentru cei dintre neamuri care l-au primit pe Mesia, pe Iisus Ḥristos: “Şi, după ce au tăcut ei, Iacov* a răspuns, zicând: Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon* a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său. Şi cu aceasta se potrivesc cuvintele profeţilor, după cum este scris: «După* acestea Mă voi întoarce şi voi zidi din nou cortul cel căzut al lui David şi voi zidi din nou ruinele lui şi-l voi întări, pentru ca rămăşiţa de oameni să-L caute pe DOMNUL, şi toate naţiunile peste care este chemat Numele Meu, spune DOMNUL, care face acestea», cunoscute din-totdeauna. (vezi: Amos 9:11-12). De aceea, eu* socotesc să nu-i tulburăm pe cei dintre naţiuni care se** întorc la Dumnezeu, ci să le scriem să se abţină:

- de[1] întinările idolilor,

- şi de[2] curvie,

- şi de[3] cele sugrumate,

- şi de[4] sânge.

Pentru că, din generaţiile din vechime, Moise are în fiecare cetate pe cei care-l predică, fiind citit* în sinagogi (adunări) în fiecare sabat ... ” (Fapte 15:13-21)

Aceste porunci constituie motive pentru care cineva nu este primit, ori poate fi exclus: întinat (ă), desfrânat (ă), cine mănâncă urâciuni, ucigaş (ă); Toate acestea sunt considerate de cei care nu au circumcizia inimii în mod greşit restricţii, însă ele sunt cerinţe care existau parţial şi înainte de a fi date în prescripţiile Legii lui Moise (abstinenţa de idolatrie: Geneza 35:3,4; – de desfrânare: Geneza 9:3,4; – de sânge şi animale sugrumate: Geneza 12:15-18; 39:9).

Apostolii răspund la pretenţia acelora care susţineau impunerea circumciziei carnale prin cuvintele: “Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duh Sfânt ca şi nouă (celor tăiaţi împrejur). N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţat inimile prin credinţă . Acum, deci, de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe gâtul ucenicilor un jug (circumcizia carnală) pe care nici părinţii noştri nici noi nu l-am putut purta? Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Iisus Hristos.” Deci apostolii explică clar că cei dintre neamuri nu mai sunt sub lege, deci nici sub obligativitatea de a se circumcide în carne, la fel ca femeilor cărora li se cere doar circumcizia inimii.

Romani 7:4,6 – Este un text clar care precizează abrogarea întregii legi şi a decalogului, căci aici se spune: “…prin trupul lui Mesia aţi murit în ce priveşte Tora… Dar acum am fost dezlegaţi de Tora şi suntem morţi faţă de ceea ce ne ţinea robi, ca să slujim ca robi, în înnoirea duhului, iar nu după vechea literă.”

Însă cei ce susţin sabatul, sucesc acest pasaj dându-i o interpretare greşită, ei spun că cuvântul lege de aici se referă, doar la legea ceremonială a jertfelor şi nu la cele 10 porunci, dar nici textul nici contextul nu susţine o astfel de interpretare, ba mai mult contextul arată că aici Pavel se referea chiar şi la cele 10 porunci, căci în v. 7 el face referire la porunca a zecea din decalog, care spunea să nu pofteşti, prin urmare suntem dezlegaţi de lege (decalogul + cele 603 porunci). Însă aceasta face ca cei ce susţin sâmbăta sau alte prevederi a legii vechi să fie în imposibilitatea de a-I sluji lui Cristos în înnoirea duhului, căci ei slujesc după vechea literă.

Romani 10:4-5 – “Căci Mesia este SFÂRŞITUL lui MOISE pentru justificarea oricărui credincios.^[69] Căci Moise descrie justificarea din Lege, că: "Omul care o va îndeplini va vieţui prin ea" (cine împlineşte acestea, va vieţui pentru ele). [Levitic 18:15]”

Căci Mesia este ţinta dării Legii pentru îndreptăţirea oricărui crede. Chiar v.5 precizează principiul îndreptăţirii din Tora, căci oamenii erau îndreptăţiţi prin ţinerea cu stricteţe a poruncilor legii, pe când în Noul Legământ omul este îndreptăţit fără lege (Romani 3:21-24), nu prin lucrările legii ci prin credinţa în Mesia (Efeseni 2:9). Nu suntem salvaţi prin nici un tip de lucrări, aceasta include ale Torei, dar după ce suntem salvaţi, trebuie să nu încălcăm poruncile Torei şi aşa să vedem ce tip de lucrări sunt plăcute lui Dumnezeu, ca de exemplu una din ele este studiul, dobândirea de cunoştinţe care ne conduc la înţelepciune şi la iubirea lui Dumnezeu.

^[69]Mesia este Cuvântul făcut carne, şi când vedem Tora, privim la El.

Galateni 3:10,18,19; 23-26 – “Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: "Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în Cartea lui Moise, ca să le facă". (Deuteronom 27:26) [...]

Căci dacă moştenirea este prin Moise, nu mai este prin făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit-o lui Avraam prin făgăduinţă. Atunci pentru ce este Tora? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” [Urmaşul - BOR] Căruia i s-a făgăduit; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui Mijlocitor. (Iacov 4:12) [...]

Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Moise ne-a fost călăuză ^{[nouă izraeliţilor - Marvin Vincent Comentarii Biblice
- îndrumător (VDC) să ne conducă]} spre Mesia, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi suntem fiii lui Dumnezeu PRIN credinţa lui Iisus Mesia.”

Ce sar întâmpla dacă în prezent am fi sub îndrumătorul? Aceasta ar însemna să negăm credinţa că Mesia a venit şi am fi ca nişte oi fără stăpân. Acum nu mai împlinim poruncile fiind sub autoritatea Legii ci din iubire pentru Dumnezeu care la trimis pe singurul său Fiu (Ioan 3:16) ca să nu aducem ruşine (Romani 10:11) asupra Lui care este Capul nostru (Efeseni 1:20-22; 1 Timotei 2:12-15; 1 Corinteni 15:27-28).

^[19]Aflăm aici că cei care sunt meticuloşi în păstrarea cerinţelor din Tora, dar nu reuşesc să accepte pe deplin pe străinul dintre neamuri care este necircumcis este ca şi cum nu ar asculta Tora. Şi o persoană care se întoarce (teshuvah) nu poate fi clasificată în comunitate că nu îndeplineşte condiţiile impuse în afara Torei ca o circumcizie, imersie, bar/bat miţva, sau alte obiceiuri locale.

Revenind la versetul 10 aşa cum am identificat că "faptele legii", sunt legităţi locale impuse de bărbaţi (cum ar fi cerinţele date de Sanhedrin la Ierusalim pentru iudei). Aceste pasaje nu au nici o confuzie pentru că "faptele legii", nu pot fi definite ca Legea lui Moise, ci ca legile umane sau obligaţii (impuneri) de mântuire a omului. La unele sinagogi evreieşti tradiţionale, în conformitate cu acest pasaj sunt sub un blestem.

Rabinul spune: "Nu, Nu, Nu, Nu veni aici, Tora este doar pentru evrei. Voi neamuri necircumcise, încercaţi să fiţi ca noi iudaicii ? Nasol! Voi respectaţi preceptele lui Noah / Noe. Aceasta este ipocrizie. Deci, ca şi cum ar fi interzis iubirea celui străin. De ce? Deoarece acestea sunt păstrarea celei de-a doua poruncă ca importanţă, pe care Ieşua / Iisus spus că este la fel de importantă, ca prima: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" Apoi aceştia sunt rupţi de Tora până astăzi. Pentru că este scris: "Blestemat este oricine care nu a ţinut toate cele care sunt scrise în Cartea Torei." Care este definiţia pentru "TOATE"? Ei bine, în primul rând trebuie să iubească pe străin, care este, cu siguranţă acolo. Atunci, dacă nu iubim pe străin, suntem sub blestem, pentru că ei se uita la tot ce este scris în Cartea Torei / Legii. Asta e întregul context al Galut Yah / Galateni, este foarte simplu.

Efeseni 2:15 – Este un pasaj clar care indică momentul abrogării legii, şi anume moartea lui Mesia. Expresia: “…legea poruncilor în rânduielile ei”, se referă Tora în care se găsesc şi "Cele Zece Porunci" dar şi la rânduielile care prescriu în detaliu cum trebuie ţinute şi ce se poate face dacă cineva încalcă una. Spune undeva în Biblie că această expresie s-ar aplica numai la o parte a legii? Este demn de notat că expresii asemănătoare se referă chiar la "Cele Zece Porunci" (Deuteronom 5:1; Neemia 9:13,14).

“Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Mesia”.

Coloseni 2:14,16,17 – Este un pasaj clar şi fără echivoc care precizează: “A şters înscrisul care era împotriva noastră prin poruncile lui şi la luat din cale pironindu-l… DECI nimeni să nu vă judece^[20] cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare [festivale], cu privire la o lună nouă [Roş Codeş], sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar Trupul este al lui Mesia^[21].”

Pasajele menţionate, NU descriu abolirea Torei, şi nici al sabatului, cum spun unii din creştinism că nu mai este "obligatoriu", căci în primul rând acestea nici odată nu au fost poruncite neamurilor ci celor de pe Pământul lui Dumnezeu făgăduit lui Israel, unde s-a dat acelaşi set de legi [Miţvot] atât celor care sunt ramuri naturale, cât şi nativului şi străinului care locuieşte ca rezident în ţară, specificând obligaţiile fiecăruia. Chiar prima poruncă spune: "Ascultă Israele ...", acest text îl vom prezenta în notele care urmează.

Nimeni să nu judece, dacă ţineţi ori nu o zi de sabat ori sabate, iar cuvântul “ sabate” nu se referă numai la sabatele care se ţineau cu ocazia unor sărbători ci şi la anii sabatici şi anul de jubileu. Este sabatul săptămânal o umbră a lucrurilor viitoare? Da, căci după cum am văzut, el va fi ţinut în Împărăţia care vine (Isaia 66:22,23) în care se pregătesc credincioşii din zilele lui Ioan Botezătorul până la sfârşitul veacului să intre, dând năvala fiecare pentru o ţintă ori făgăduinţă mai bună, ca o alergare de Maraton, ca să moştenească noul pământ.

^[20] Ca rezultat al acestei căi ale lui Dumnezeu, lecţia era aclamată: "Voi (Israel) nu mai sunteţi o naţiune din Goyim (neamuri). Voi aţi restaurat moştenirea. Dacă voi vă legaţi cu Duhul din Tora (Manual) şi cu litera din Tora. Ambele merg împreună. Aceasta cere de la voi ¡¡¡ŞEMA!!! (ASCULTARE CU SENSUL DE OBEDIENŢĂ) a voastră de IAHVE. Totodată cere circumcizia în prepuţul inimii voastre. Făcând toate acestea, sunteţi respins pentru acei care pur şi simplu nu doresc ori nu pot asculta cu înţelegere (ŞEMA).

^[21] Noi nu mai facem Păzirea Poruncilor [Miţvot] să ne pregătim pentru Era Mesianică, ci mai degrabă îndeplinim Păzirea Poruncilor [Miţvot] pentru că am intrat în Era Mesianică, culminând cu venirea Fiului lui David pentru a dedica Templul din Ierusalim şi Regatul Torei peste pământ la toate popoarele. Premisa aici nu este "dacă celebrăm !", ci "cum celebrăm ?", fie din obligaţie faţă de consecinţele căderii care ar urma dacă nu am păzii poruncile care în aceste condiţii sunt ca un blestem care ne ţine sub controlul Legii, fie din iubire faţă de Dumnezeu care ne-a trimis pe Fiul, nu formal, ca să nu-L facem de râs nici pe El şi nici pe noi.

Evrei 7:11,12 – “Dacă într-adevăr desăvârşirea ar fi fost prin preoţia leviţilor, CĂCI PE TEMEIUL EI A PRIMIT POPORUL TORA, ce nevoie mai era să se ridice un alt fel de preot, după rânduiala lui Melhisedec, şi care nu a fost numit după rânduiala lui Aron ? Pentru că, fiind schimbată preoţia, TREBUIA NUMAIDECÂT SĂ AIBĂ LOC ŞI O SCHIMBARE A LEGII." Să reflectăm sincer la această precizare, pe ce temei a primit poporul Israel, legea? Pe temeiul preoţiei levite; care lege a primit-o pe acest temei, doar legea ceremonială? Nu, TOATĂ LEGEA (Exod 24:3-8); ce s-a întâmplat cu preoţia lui Aron? A fost schimbată; care este consecinţa schimbării preoţiei? S-a schimbat şi legea: Despre preoţia lui Aaron, apostolul Pavel nu spune că preoţia lui Aaron "s-a desfiinţat" ci afirmă că "s-a schimbat" în Evrei 7:12: "Iar dacă preoţia s-a schimbat urmează numaidecât şi schimbarea Legii" (traducere din limba greacă); "Ci aşa cum s-a făcut o schimbare în preoţie, tot aşa s-a făcut o schimbare în Moise". (traducere din limba arameică). Avem ca exemplu în zilele profetului Ieremia când Templul a fost distrus iar poporul a fost dus în exil dar preoţia levită nu a fost anulată, ci ei au continuat să înveţe poporul până în ziua când ucenicul lui Ieremia a aruncat cenuşa sulului cu blestemul Babilonului în râul Eufrat, concomitent cu un înger care scria câteva cuvinte cu mâna pe zidul unde se ospăta Împăratul Babilonului pe care le-a interpretat profetul Daniel, şi prin căderea metropolei şi împărţirea ei între mezi şi perşi s-a creat în timp de câţiva ani posibilitatea ca poporul să se întoarcă din exil şi să rezidească Templu.

Aceasta nu înseamnă că Vechiul Testament este de lepădat. Dacă preoţia levită era anulată de transferul asupra dreptului de Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec (Geneza 14:17-20; Psalmul 110:4), atunci apostolul Pavel nu mai acea rost să aducă cele necesare la Templu (Faptele Apostolilor 21:23-27; 24:18).

De obicei în creştinătate când se face judecată dacă se câştigă ceva ca să celebreze o sărbătoare, se analizează dacă însuşi Mesia a participat la acesta, care sunt implicaţiile învăţăturilor ori pildelor care le-a dat la această sărbătoare, şi cum este acesta o umbră a căror lucruri care vor avea împlinire în viitor. Mesia are diferite dispute legate de "ziua de sabat" [yom şavat] cu fariseii şi saducheii prin care încearcă să arate adevăratul motiv pentru care s-a dat această zi, o zi pentru relaţia dintre om şi Dumnezeu dar şi pentru părtăşie între semeni care are porunca să-şi iubească şi aproapele. Prin faptul că porunca aparent nu este poruncită iar, ca un jug (obligativitate) pentru cei dintre neamuri, nu schimbă cu nimic porunca iniţială dată pentru păzirea sabatului. Pentru că neamurile întotdeauna au avut căile lor, cei dinte neamuri au libertatea care le permite să ţină pentru Domnul, o zi, conform principiului din Romani 14:5-6, astfel poate alege să ţină orice zi din care să facă o zi de laudă şi închinare - care nu este scopul zilei de sabat, dar nu poate pune peste alţii un jug făcând din ea zi de sabat: “Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; altul socoteşte toate zilele la fel.” Deci în creştinătate se permite, celor care consideră să ţină toate zilele la fel, fără a face diferenţe între ele, şi fără a celebra în una importantă decât în alta. Dacă eşti într-o comunitate creştină întreabă-te: Există o astfel de libertate unde fac parte ?

Fiii lui Israel nu au intrat în adevărata odihnă când au intra cu Iosua în ţara făgăduită părintelui tuturor credincioşilor Avraam. Ei doar au primit făgăduinţa naşterii unui mântuitor atunci când în zori după săptămâna mielului s-a introdus Sărbătoarea Primului Snop ori rod, fruct, omer, ş.a., care proclama legănarea ori consolarea lui Mesia, cel care urma să fie jertfit pentru păcatul poporului Său. Aici observăm că acesta este prima zi poruncită de Dumnezeu nu după o dată a lunii, ci ca prima zi din cadenţa săptămânală care începe când se termină ziua de Sabat, iar la fel după cele şapte săptămâni, ale festivalului Şavuot, avem ziua Primelor Roade sau Penticostei care cade la fel în ziua de după Sabat. (Levitic 23:15-17)

După cum se observă şi în noul calendar bisericesc, Duminica este ziua întâi a săptămânii şi următoarea după Sabat.

Cadenţa săptămânală în calendarul ebraic de şase zile:

יום ראשון

yom reşon

יומ שני

iom ş’ni

יום שלישי

iom ş’lişi

יום רבעי

iom r’bbon

יום חמישי

iom c’mişi

יום ששי

iom ş’şi

7^t^ea zi

יום שבת

iom ş’bbet

Săptămâna antică greacă de şapte zile:

Πρώτη

Κυριακή

Δευτέρα

Deutera

Τρίτη

Tritei

Τετάρτη

Tetartei

Πέμπτη

Pemptei

Έκτή

Παρασκευή

7^t^ea zi

Σάββατο

De unde ştim folosind doar Noul Testament?

Ø Marcu 16:9: “Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni.”

Ø Luca 24:1-10: “Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare.

Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia[*] zi să învieze. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui. Şi întorcându-se de la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Iar ele erau: Maria Magdalena, şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea”.

Deci, ziua cea dintâi a săptămânii este prima zi după Sâmbătă. În evanghelia greacă avem: σαββάτων (sabbaton) adică ziua de sabat, sâmbătă.

Faptele Apostolilor 20:6-7:

“Iar noi, după zilele Azimelor, am pornit cu corabia de la Filipi şi în cinci zile am sosit la ei în Troa, unde am rămas şapte zile. În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea”.

Pavel avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.

1 Corinteni 16:1-2: “Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galaţiei, aşa să faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni”.

Mesia a dat instrucţiuni cu privire la Sabat cu scopul să corecteze învăţătorii Legii din Sinagogi cu privire la scopul pentru Dumnezeu a creat această zi şi el însuşi a fost numit "Domnul Sabatului".

Asemeni Tatălui, Domnul nostru s-a odihnit după ce şi-a încheiat lucrarea. După ce a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, trupul Său s-a odihnit în mormânt până Duminică la primul ceas din dimineaţă. (Osea 6:2; 1 Corinteni 15:4; Fapte 10:40)

Domnul Iisus spune: „... Sau n-aţi citit în lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în Templu şi totuşi sunt nevinovaţi? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul. Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi. Căci Fiul omului este Domn şi al Sabatului.” (Matei 12:1-8, Marcu 2:23:28, Luca 6:1-5)

Domnul Iisus mai spune: „Cine este omul acela dintre voi care, dacă are o oaie, şi-i cade într-o groapă, în ziua Sabatului, să n-o apuce şi s-o scoată afară? Cu cât mai de preţ este, deci, un om decât o oaie? De aceea este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.” (Matei 12:11)

În perioada Celui de-al Doilea Templu, ucenicii din Iudea au ţinut cont de Lege (vezi Fapte 21:21-26), fără ca aceasta să fie o obligativitate, un jug, pentru cei dintre neamuri când se întorc la Domnul. Ci când s-au dat ucenicilor dintre neamuri ca jug cele patru porunci, existente înaintea dării Torei, s-a specificat că se cereau pentru că Moise este citit în fiecare zi de Sabat (Fapte 15). Ziua de Sabat a continuat să fie ţinută şi după ce a fost creştinat Imperiul Roman în multe comunităţi şi teritorii ale imperiului cam până la "Conciliului de la Laodicea" (din Frigia, Turcia modernă, 363–364 e.n.) când s-a reconfirmat păzirea Duminicii în locul zilei de sabat (canonul 29).

De unde vine cuvântul "Duminică"?

În lumea romană, înainte de creştinare, când încă săptămâna avea din vremea lui Iulius Cezar opt zile, ziua de sărbătoare era Dies Solis, adică "Ziua Soarelui" în cinstea divinităţii numite Sol Invictus; Şi astăzi această denumire se conservă în ţările anglofone (Sunday) şi în nordul Europei (Sonntag). La noi "Duminică" vine din termenii latini "Dies Dominus", adică "Ziua Domnului". În greacă, numele zilelor Luni, Marţi, Miercuri, şi Joi ("Δευτέρα", "Τρίτη", "Τετάρτη", şi "Πέμπτη") înseamnă "Secunda", "Treia", "Patra", şi respectiv "Penta". Aceasta arată că Duminica a fost cândva numărată ca "Πρώτη (Prote)", care este, "Prima". Numele curent în limba greacă pentru "Ziua Duminicii" este: Κυριακή ημέρα (Kuriaky heMera), înseamnă "Ziua Domnului" derivând de la cuvântul Κύριος (Kyrios), care este cuvântul grecesc pentru "Domnul". Ea a fost introdusă şi confirmată de Conciliile Creştine odată cu canonizarea versiunii în limba greacă a cărţii "Apocalipsa" (canonul 59 şi 60) la "Conciliul de la Laodicea". Versetul de unde s-a preluat denumirea ei este: “În ziua Domnului eram în Duh, şi am auzit în-spatele meu un glas puternic ca de trâmbiţă ...”. Acesta este o traducerea din limba greacă a Apocalipsa 1:10 pentru că în limba arameică, avem manuscrise în dialectul arameic pre-Niceean în care scrie "zi primă în Săptămână".

De ce "ziua a şaptea" este ziua de odihnă săptămânală ?

“Căci în şase zile a făcut Iahve cerul şi pământul, marea şi toate cele ce sunt într-însele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; De aceea a binecuvântat Iahve ziua a şaptea şi a sfinţit-o.” - Ieşirea 20:11;

Dacă ziua a şaptea pentru Iahve nu este doar o zi de 24 ore ci egalul unei zile de creaţie, Fiul Omului s-a odihnit, după ce a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, de Vinerea seara până în zorii zilei de Duminică la primul ceas, deci a fost un ciclu complet de 24 ore plus noaptea când poporul de obicei se odihneşte. Cu aceasta El a împlinit Legea iar!

(Osea 6:2, Marcu 15:42; 1 Corinteni 15:4, Fapte 10:40)

Consecinţele păzirii sabatului

În primul rând, a reclădi lucrurile legii, te poţi identifica când eşti călcător de lege (Galateni 2:18-21), şi nu te pune în postura de a lepăda harul lui Dumnezeu, pentru că eşti un păzitor a poruncilor lui Dumnezeu, peste 600 din Legea lui Moise şi peste 1000 din Noul Legământ, din iubire pentru El care la trimis pe Mesia este împlinitor al Legii vechi acre a fost elevată (Galateni 4:4,5). Dar dacă îndreptăţirea este prin lege (Galateni 2:21), Mesia ar fi venit degeaba, ca eleveze pe de o parte poruncile Torei, iar pe de altă parte să ne lase Vestea Bună, ca să nu mai zicem că avem pe Moise şi pe Profeţi (Luca 16:31) ci că avem şi evangheliile şi scrierile apostolice care alcătuiesc o Biblie mai completă care mărturiseşte despre Moartea şi Învierea lui Mesia, şi prin care cineva poate afla planul lui Dumnezeu cu privire la om (Coloseni 2:14; Efeseni 2:15; Romani 7:6). De fapt, Biblia avertizează împotriva unui astfel de pericol, prin cuvintele: “Hristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi iarăşi sub jugul robiei!…Voi care căutaţi să vă îndreptăţiţi pe voi înşivă prin lege, V-AŢI LIPSIT DE HRISTOS, AŢI CĂZUT DIN HAR.” (Galateni 5:1,4), de asemenea în 2Corinteni 3:17 se spune: “…unde este Duhul DOMNULUI, acolo este libertate.” Deci, nu sunt adăugate la Scripturi şi alte cerinţe cu care uneori se încalcă poruncile Torei, ca de exemplu acoperirea feţei bărbaţilor cu o eşarfă care este îmbrăcăminte femeiască şi care este ruşinos conform cu Deuteronom 22:5: “Nu fie port de bărbat pe femeie, şi nu-îmbrace bărbat veşmânt de femeie; căci detestabil de DOMNUL Dumnezeul tău toţi ce-aşa pun”. Asta nu înseamnă, că ne putem face de cap, sau dacă nu suntem sub lucrările Legii, ci sub jugul lui Mesia, nu înseamnă că putem face orice, căci Biblia spune: “Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? NICIDECUM!” (Romani 6:15-22), iar la Tit 2:11 se spune: ”Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toţi oamenii s-a arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.” În Legea lui Mesia (Galateni 6:2), sau legea lui Dumnezeu (1Corinteni 9:21), sau Legea Duhului de viaţă (Romani 8:2) nu mai ne îndreptăţim prim lucrările legii ci prin Mesia şi Legea nu o mai păzim ca o obligaţie ci din iubire pentru Dumnezeu. - 2 Ioan v. 6, Ioan 14:15;

Care este ziua de odihnă pentru cei dintre neamuri ?

Nu există nici un suport Biblic solid, pentru a susţine că în Noul Legământ, ziua de odihnă ar s-a schimbat, ori că s-a dat neamurilor o zi de odihnă. De fapt, în toate textele Noului Testament, în care apare ziua întâi a săptămânii (duminica în calendarul nostru), nu lasă să se înţeleagă, că aceasta a înlocuit sabatul, sau că aceasta este ziua de odihnă (vezi: Matei 28:1; Marcu 16:2; Luca 24:1; Ioan 20:1,19; Fapte 20:7; 1Corinteni 16:2). Chiar dacă Domnul Iisus, după ce s-a odihnit în Sabat, a înviat în această zi în zori după Sabat chiar când conform poruncilor Torei cade Ziua Primului Rod (ori omer), totuşi El nu a poruncit ţinerea ei săptămânal, şi nici apostolii după înălţarea Lui la cer. Să nu uităm că singura bază pentru credinţa noastră este Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie care începe cu Manualul numit în limba ebraică: "Tora".

Ziua de odihnă a fost creată pentru om şi pentru că Dumnezeu s-a odihnit a şaptea zi trebuie ca şi omul să se odihnească. Dacă ziua de odihnă a fost creată pentru om, copiilor lui Israel li s-a descoperit că acesta trebuie dedicată lui Dumnezeu şi făgăduinţele care vin prin ea sunt condiţionate de păzirea acesteia. Însă, în Noul Legământ, ziua de odihnă este descrisă prin cuvintele: “Rămâne deci o odihnă sabatică pentru poporul lui Dumnezeu.” (Evrei 4:9 Biblia Cornilescu 1931 revizuită în 1998). Această odihnă sabatică se referă la sabatul spiritual, care are loc în fiecare zi când ascultăm de Dumnezeu, după cum se spune în Evrei 4:6-8 NW: “«Nu vor intra în odihna Mea » Şi apoi urmează: “ Întrucât rămâne deci ca unii să intre în ea, iar cei cărora le-a fost anunţată vestea bună mai întâi nu au intrat din cauza neascultării, El stabileşte din nou o anumită zi spunând după atâta timp în psalmul lui David: «Astăzi», aşa cum s-a spus mai sus «Astăzi, dacă ascultaţi glasul său, nu vă împietriţi inimile»”. Această zi de odihnă este «Astăzi», adică: “…în fiecare zi, atât timp cât se zice astăzi…” (Evrei 3:13). Cum se ţine acest tip de sabat ? Acest tip de sabat se ţine prin ascultare, după cum se spune: “Astăzi, dacă ascultaţi glasul său, nu vă împietriţi inimile.” Astfel vom fi receptivi la glasul lui Dumnezeu, şi vom evita lucrările noastre rele şi egoiste, nu ca izraeliţii care au poftit lucruri rele (Psalmul 106:14), au fost geloşi (Psalmul 106:16), au fost idolatri (Psalmul 106:19,28,36), au dispreţuit ţara cea bună (Psalmul 106:24), au murmurat (Psalmul 106:25), nu au ascultat, ca să nimicească popoarele idolatre (Psalmul 106:34), şi de aceea nu au intrat în odihna lui Dumnezeu. Acest tip de sabat care se manifestă prin ascultare izvorăşte din credinţă: “Căci noi care am crezut, intrăm în odihna…” (Evrei 4:3 BCR), căci credinţa duce la ascultare. În contrast evreii nu s-au odihnit de lucrările lor, dar noi ca să intrăm în odihna lui Dumnezeu trebuie să ne odihnim de lucrările noastre, cum s-a odihnit Dumnezeu de a le sale, căci la Evrei 4:10 BC se spune: “Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” Cum s-a odihnit Dumnezeu de lucrările sale? Ei bine, Dumnezeu s-a odihnit prin faptul că a lăsat ca lucrurile create să urmeze legile sale fără intervenţia directă a Lui (Geneza 1:31; 2:2,3; Psalmul 104:19; 119:91), tot aşa noi trebuie să ne odihnim de toate lucrările noastre (Evrei 4:10,11).

Este interesant că Biblia în Evrei cap.3,4 vorbeşte de o intrare şi o rămânere în odihna lui Dumnezeu (3:3), nu de un ciclu, cum este sabatul săptămânal, în care intri şi ieşi, de aceea a rămâne în odihnă, înseamnă a rămâne în Mesia permiţându-i acestuia să lucreze ascultarea în viaţa ta, acest sabat spiritual a început, la încheierea Sărbătorii Săptămâni [Şavuot] din anul Patimilor, în ziua Penticostei ori a Primelor Roade, când a fost revărsat Sfânt Spirit, pentru prima dată peste o adunare de credincioşi, ca o mărturie pentru neamurile care s-au suit la sărbătoare, şi s-a format Trupul lui Mesia. De aici slujitorii devin membri în Trupul lui Mesia iar lucrările pe care le fac, nu sunt lucrările lor, ci sunt ale Domnului lor în Numele căruia au primit confirmarea Duhului Sfânt.

Deşi este bine pentru orice om să păzească ziua de odihnă, cei care sunt altoiţi ca "ramură naturală" în poporul lui Dumnezeu din diasporă ori vin să locuiască aproape de locul unde se coboară Noul Ierusalim, Cetatea Veşnică a cărui arhitect este însuşi Dumnezeu, au ca cerinţă să păzească aceleaşi cerinţe ca cei ca acei sunt "ramură nativă" a pământului, aşa cum şi Samaritenilor li s-a cerut acelaşi set de porunci care includ Sabatul.

[*] În unele traduceri avem „a doua zi” pentru „zorii zilei” din ebraică şi greacă, şi „a treia zi” pentru „zorii zilei a doua”.

Fie ca să intrăm în odihna lui Dumnezeu şi să rămânem în această odihnă binefăcătoare.

Fie să păzim din iubire poruncile lui Dumnezeu în Mesia şi nu ca obligaţii ale Legii ca blestem.

Având în vedere aceste lucruri, întreabă-te în final:

Învaţă religia din care faci parte, adevărul despre ziua de odihnă săptămânală?

Tu personal ai intrat în ziua de odihnă, fiind născut din Dumnezeu ?

Duci o viaţă de ascultare sfântă prin Mesia Iisus, pentru a rămâne în odihna lui Dumnezeu ?

Autor: Florin C. Bodin