Pace şi Sărbători Fericite!
Seara
aceasta, începe celebrarea veselul festival de opt-zile al
Hanuca, numită
şi Festivalul Luminilor şi Festivalul Rededicării.
Copii ai lui Israel din toată lumea aprind lumina de
Hanuca cântând cântece, mâncând sufganiot (gogoaşe cu marmeladă— un favorit în Israel) şi Latches (chifteluţe cu cartofi
aplatizate) fripte în ulei (servite cu smântână şi sos de mere,
desigur).
Povestea de Hanuca este luată cu învăţăminte de suveranitatea
lui Dumnezeu şi simbolism mesianic. Istoria sărbătorii merge înapoi peste 2000
de ani în vremurile Vechiului şi Noului Legământ.
După mulţi ani de
control păgân şi elenizare a Templului lui Dumnezeu din Ierusalim, poporul evreu
a restaurat Templul şi au preparat iar uleiul sacru pentru “Menora” (sau
Şfeşnicul cu şapte braţe descris în a doua carte din Tora de Moise
- Exodul sau
Ieşirea 37:17). Apoi în a 25-a zi a lunii Kislev anul 164 î.e.n., aceiaşi
zi când cu un an înainte regele Siriei Antioh Epifanul a jertfit o scroafă
pângărind altarul, Templul şi preoţii leviţi au re-dedicat Templul reluând
slujirea lui Dumnezeu. Din nefericire atunci era la Templu ulei doar pentru a
arde o zi dar în mod miraculos a ars timp de opt
zile.
Hanuka se desfăşoară în perioada anului când în timpul
sărbătorii cade şi ziua cea mai scurtă din an şi când avem lună nouă, spre
deosebire de celelalte sărbători de şapte zile când în ajun avem lună plină. În
acest context Templul dezolat reprezintă candela celui care se pregăteşte şi
veghează în noapte pentru a întâmpina Mirele (Matei 25:1-8). Astfel cel care în
pregătire adună suficient ulei doar pentru prima zi a sărbătorii, însă asemeni
nazirineanului care se sfinţeşte în şapte zile (Numeri 6:10; Fapte 21:27; Fapte
24:18), uleiul din candele se înmulţeşte în mod miraculos până când la sfârşitul
sărbătorii se poate găsi suficiente rezerve la cei care se ocupă cu stoarcerea
şi pregătirea uleiului, în cazul nostru îngerii care păzesc virtuţile
oamenilor...
Din nefericire cu ocazia
acestei sărbători care reprezintă respingerea asimilării obiceiurilor
străine poporului Israel, în diasporă şi în Israel, s-au asimilat multe
obiceiuri cum este dăruirea unor cadouri, precum şi decorări specifice altor
sărbători.
Pe cum celebrăm Sărbătoarea
Candelelor avem oportunitatea să ne împodobim (Matei 25:1-8) trupurile noastre
care sunt temple ale Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9), să ne rededicăm
prin reînnoirea făgăduinţelor şi a promisiunilor care le-am făcut lui Dumnezeu.
Cât de grase sunt aceste profund fripte
mâncăruri, ele sunt pregătite să memoreze miracolul făcut de
Dumnezeu în restaurarea Templului din Ierusalim şi
izbăvirea
poporului evreu împotriva armatei Grece Siriene.
(Totul este despre povestea uleiului de
măsline!)
Cuvântul “Hanuca” vine
din cuvântul ebraic Hanuch
care înseamnă consacrare ori educarea.
Hanuca este
celebrată ca Sărbătoarea Rededicării să
reamintească măreţul plan al lui Dumnezeu credincios în eliberarea
Israelului dintre opresorii lor, şi
totodată re-dedicarea Templului.
Deoarece Hanuca nu
este o sărbătoare poruncită de Dumnezeu în Tora, unii se
întreabă dacă de fapt Ieşua (Iisus) a
celebrat-o.
Răspunsul
este un răsunător da!
“A fost iarnă, şi
Festivalul Rededicării a fost ţinut în
Ierusalim. Ieşua s-a plimbat prin incintele
Templului, în Pridvorul lui Solomon. Iudeii s-au adunat în
jurul Său şi au întrebat: ‘Până când trebuie să ne ţii în
suspans? Dacă tu eşti Mesia zi-ne clar.’” (Ioan
10:22–24)
Ieşua
(Iisus) s-a dus la Ierusalim pentru Sărbătoarea Rededicării
(Hanuca), şi pe când era în zona Templului El proclama
“Eu şi Tatăl suntem una” (Ioan
10:30).
Sufganiot sunt gogoşi cu jeleu fripte
adâncit în ulei care sunt consumate în mod tradiţional în timpul Festivalului
Rededicării „Hanuca”. Sufganiot sunt o emblemă deosebit de populară în Israel.
Uleiul folosit pentru a prăji gogoaşa amintes
c de
rezerva uleiului de măsline pentru o zi care a ars în mod miraculos opt zile,
timp cât a ţinut de obicei dedicarea Templului cu ocazia Festivalului Colibi din
Toamnă care în acel an nu s-a putut ţine.
Exemplu de reţetă --
Îngrediente:
• 25 grame (1 ounce, sau jumate
de pacheţel) drojdie
• 1 lingură zahăr sau miere
• 1 lingură apă de
masă
• 1 lingură făină
• 3 cupe făină
• 50 grame (1/4 pahar)
margarină tartinabilă, topită
• linguriţă de sare neiodată
• 3 Linguri de
zahăr
• 2 gălbenuşuri de ouă
• 1 1/4 pahare suc de portocale (la
temperatura camerei, cam de la două portocale mari)
• marmeladă (recomandat
de zmeură, căpşuni, caise, ş.a.)
• ulei pentru fript (este recomandat Canola,
ori ulei de palmier)
• zahăr praf
Mod de Preparare:
1. Aluatul
gogoaşei:
* Combină primele 4 ingrediente într-un bol. Amestecă-le bine,
acoperă, şi aşteaptă până începe să se umfle.
* Într-un alt bol, amestecă 3
cupe de făină cu margarina topită la temperatura camerei, sarea, şi
gălbenuşurile frecate cu zahărul.
* Combină amestecul cu drojdiei cu
amestecul făinii.
* Treptat adaugă seva de portocale frământând. Când
aluatul este moale se mai lucră cu făină să nu se prindă de mâini, se acoperă
bolul cu o ştergură şi se lasă să dospească până se ridică.
2. Clădirea
gogoaşei:
După ce aluatul s-a ridicat, se rulează cu sâcitoarea pe o folie
sau pe o scândură de lemn.
Cu ajutorul unui pahar mare se taie cercuri din
aluat. Cercurile se pun una peste alta iar în mijlocul celui de sus se poate
tăia cu un dop cu filet o gaură, iar între ele se pune marmeladă cu o linguriţă.
Asigură-te că cele două cercuri se ataşează bine să formeze un fel de minge cu
marmelada în centru. Acoperă gogoşii cu o ştergură şi lasă-le să se umfle de la
drojdie.
3. Prăjirea gogoaşei:
* Încălzeşte ulei într-un vas adânc
până când este foarte fierbinte.
* Aruncă gogoaşele nuci-dospite în ulei şi
întoarcele să se prăjească pe ambele părţi pînă prind culoare portocalie.
*
Scotele cu o spumieră pentru a se scurge uleiul şi când nu mai sunt fierbinţi
pudrează-le cu zahăr praf.
Sfat: Aceste sufganiot sunt numai bune
proaspete. După ce aţi face aluatul, prăjeşte câteva la un moment dat. Păstraţi
restul aluatului în frigider până doriţi să le serviţi.Vezi mai
mult
Sufganiot
(gogoaşele) frigându-se în ulei: Mâncăturile fripte de Hanuca
memorializează miracolul proviziile de
o-zi ale uleiului sigilat ce lumina opt zile
când Templul a
fost rededicat după pângărirea făcută de eleni.
Reţetă
de Latche ori Chifteluţe de cartofi
Ingrediente:
5 cartofi medii (1-2
cartofi mici de peste 500 g); sare, piper;
5 ardei capia verde; 3 căţei de
usturoi
...
1-2 linguri faină;
1/4 ceaşcă de suc de citrice
(de la aproximativ 1 grepfruit mare)
20 ml ulei de măsline;
1 pahar ulei
stors la rece (eu am folosit Cardinal);
Mod de
preparare:
Cartofii se spală, se puţin la loc cald să se usuce coaja, se
curăţă de coajă.
Se fierb într-o cratiţă mică în care uleiul din pahar să nu
cuprindă mai mult de jumătate de oală, dar nu se lasă să se rumenească coaja.
Cartofi se scot într-un bol pe un şervet (pentru a proteja mâinile de uleiere).
După ce nu mai sunt fierbinţi se elimină şervetul şi se toacă ca un
pire.
Într-un alt bol se stoarce seva de grepfruit (cu mâinile curate).
În bolul unde s-au pus cartofii tocaţi pire, se condimentează cu sare
cuşer (neiodată) şi piper, se pune ardeii tocaţi mărunt pentru a lăsa suc, şi
usturoiul pisat, şi se omogenizează. Apoi se adaugă făină cât să se lege
compoziţia.
Din compoziţie se formează chifteluţe şi se aplatizează, se
dau prin făină şi se prăjesc în uleiul de măsline încins pană se rumenesc, pe
ambele părţi. Se scot pe un şervet absorbant.
Mod de servire:
Se
servesc simple, ca garnitura, ori cu sos!
Poftă bună!
Cel mai frecvent obicei evreiesc pe Hanuca este iluminarea unui
şfeşnic special numită Hanuchie. Această Menora specială diferă de cea
cu şapte braţe care a fost în Templu şi este folosită doar la
Hanuca.
Replica unui
şfeşnic de la Templu, făcută de Institutul Templului din
Ierusalim
O altă diferenţă cheie între Menora de la Templu şi Hanuchie este faptul că
opt candele pe hanuchie sunt aprinse cu o candelă specială numită şamăş,
considerat ‘candela serv’ deoarece el este
folosit să aprindă lumina tuturor celorlalte.
Aceste nouă candele adesea sunt elevate peste celelalte
opt candele în Hanuchie.
Pentru fiecare din
aceste nouă de Hanuca, o lumină adiţională este
adăugată la Hanuchie până la ultima noapte când lumina şameşului
este dată tuturor opt candele.
Ieşua: Sameşul care
Aprinde Lumina în Inimile noastre şi
Trăieşte "Căci chiar şi
Fiul Omului a venit nu să fie servit, ci să
servească, şi să-şi de-a
viaţa Sa ca o răscumpărare pentru
mulţi." (Marcu 10:45)
Doar cum sameşul
(candela din mijloc) este candela serv
care luminează toate candelele în Hanuchie, Ieşua
(Iisus) Mesia a venit ca un servitor să fie lumina
ce străluceşte în şi printre noi ceilalţi.
Ioan
confirmă că Ieşua este pe car lumina care întunericul nu o poate
birui...
“În El are
viaţă, şi acea viaţă era viaţa întregii omeniri. Lumina
străluce în întuneric, ţi întunericul nu o poate birui.”
(Ioan 1: 4–5)
Întunericul nu are putere
peste lumină. Când luminile sunt pornite, întunericul
dispare imediat! Nici odată nu e o zbatere ori un concurs.
Lumina
învinge de fiecare dată!
Totuşi, mulţi oameni în lume
sunt prinşi în întuneric. De ce?
Pentru că ei trăiesc fără lumina care
vine în lume a cărui nume este Ieşua haMaşiah (Iisus Mesia).
“Deci iar
Ieşua le vorbea, zicând, ‘Eu sunt lumina
lumii. Oricine mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va
avea lumina vieţii.’” (Ioan 8:12)
Cel mai apropiat an în care ajunul de Hanuca coincide cu
Ziua Recunoştinţei este 2013 , an în care cadenţa este exact ca în anul când
ziua aceasta a fost oficializată de preşedintele american Abraham Lincoln.
Acesta este un an bisect la capătul căruia se adaugă o lună în calendarele
vechi, şi din acest moviv luna Noiembrie coincide perfect cu luna a IX-a numită
şi Kislev, la fel ca majoritatea lunilor fiind o ocazie unică odată la mulţi ani
în care pe cele trei calendare se pot urmări toate sărbătorile biblice în
paralel.
Unii rabini mesianici susţin că
Mesia a participat la această sărbătoare în ajun când a fost luminată pentru
prima dată Menora de la Templu. Apostolul Ioan asociază ziua în care Mesia a
mustrat iudeii la Templu cu anotimpul de iarnă, ceea ce putea fi mai ales la
Rosh Codesh, cu ocazia lunii noi Tevet când Menora mai era lumina încă o zi în
plus credincioşii care păzesc porunca cu privire la Luna Nouă, şi intrarea
într-un nou anotimp.
Prima Candela are cadenţa
Miercuri 27 Noiembrie 2013, în ajun, cam la orele 16:30 când se întunecă uşor
afară.
Ḥanucah: 1 Candele 24 Kişlev,
Ḥanucah: 2 Candele 25 Kişlev,
Ḥanucah: 3 Candele 26 Kişlev,
Ḥanucah: 4 Candele 27 Kişlev,
Ḥanucah: 5 Candele 28 Kişlev,
Ḥanucah: 6 Candele 29 Kişlev,
Ḥanucah: 7 Candele 30 Kişlev,
Ḥanucah: 8 Candele 01
Tevet,
חַג
הַחֲנֻכָּה
שָׂמֵחַ Ḥag Ḥanucah
Şameaḥ!