BluePink BluePink
XHost
Servere virtuale de la 20 eur / luna. Servere dedicate de la 100 eur / luna - servicii de administrare si monitorizare incluse. Colocare servere si echipamente de la 75 eur / luna. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.
Pace și Sărbători Fericite!
 
Seara aceasta, începe celebrarea veselul festival de opt-zile al Hanuca, numită și Festivalul Luminilor și Festivalul Rededicării.
Copii ai lui Israel din toată lumea aprind lumina de Hanuca cântând cântece, mâncând sufganiot (gogoașe cu marmelad㗠un favorit în Israel) și Latches (chifteluțe cu cartofi aplatizate) fripte în ulei (servite cu smântână și sos de mere, desigur).

Povestea de Hanuca este luată cu învățăminte de suveranitatea lui Dumnezeu și simbolism mesianic. Istoria sărbătorii merge înapoi peste 2000 de ani în vremurile Vechiului și Noului Legământ.

După mulți ani de control păgân și elenizare a Templului lui Dumnezeu din Ierusalim, poporul evreu a restaurat Templul și au preparat iar uleiul sacru pentru “Menora” (sau Șfeșnicul cu șapte brațe descris în a doua carte din Tora de Moise - Exodul sau Ieșirea 37:17). Apoi în a 25-a zi a lunii Kislev anul 164 î.e.n., aceiași zi când cu un an înainte regele Siriei Antioh Epifanul a jertfit o scroafă pângărind altarul, Templul și preoții leviți au re-dedicat Templul reluând slujirea lui Dumnezeu. Din nefericire atunci era la Templu ulei doar pentru a arde o zi dar în mod miraculos a ars timp de opt zile.

Hanuka se desfășoară în perioada anului când în timpul sărbătorii cade și ziua cea mai scurtă din an și când avem lună nouă, spre deosebire de celelalte sărbători de șapte zile când în ajun avem lună plină. În acest context Templul dezolat reprezintă candela celui care se pregătește și veghează în noapte pentru a întâmpina Mirele (Matei 25:1-8). Astfel cel care în pregătire adună suficient ulei doar pentru prima zi a sărbătorii, însă asemeni nazirineanului care se sfințește în șapte zile (Numeri 6:10; Fapte 21:27; Fapte 24:18), uleiul din candele se înmulțește în mod miraculos până când la sfârșitul sărbătorii se poate găsi suficiente rezerve la cei care se ocupă cu stoarcerea și pregătirea uleiului, în cazul nostru îngerii care păzesc virtuțile oamenilor...
 
Din nefericire cu ocazia acestei sărbători care reprezintă respingerea asimilării obiceiurilor străine poporului Israel, în diasporă și în Israel, s-au asimilat multe obiceiuri cum este dăruirea unor cadouri, precum și decorări specifice altor sărbători.
 
Pe cum celebrăm Sărbătoarea Candelelor avem oportunitatea să ne împodobim (Matei 25:1-8) trupurile noastre care sunt temple ale Duhului lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:9), să ne rededicăm prin reînnoirea făgăduințelor și a promisiunilor care le-am făcut lui Dumnezeu.
 
Mai multe la: http://ro.wikipedia.org/wiki/Hanuka

Cât de grase sunt aceste profund fripte mâncăruri, ele sunt pregătite să memoreze miracolul făcut de Dumnezeu în restaurarea Templului din Ierusalim și izbăvirea
poporului evreu împotriva armatei Grece Siriene.  (Totul este despre povestea uleiului de măsline!)

 
Cuvântul “Hanuca” vine din cuvântul ebraic Hanuch care înseamnă consacrare ori educarea.

Hanuca este celebrată ca Sărbătoarea Rededicării să reamintească mărețul plan al lui Dumnezeu credincios în eliberarea Israelului dintre opresorii lor, și totodată re-dedicarea Templului.

Deoarece Hanuca nu este o sărbătoare poruncită de Dumnezeu în Tora, unii se întreabă dacă de fapt Ieșua (Iisus) a celebrat-o.
 
Răspunsul este un răsunător da!

“A fost iarnă, și Festivalul Rededicării a fost ținut în Ierusalim. Ieșua s-a plimbat prin incintele Templului, în Pridvorul lui Solomon. Iudeii s-au adunat în jurul Său și au întrebat: ‘Până când trebuie să ne ții în suspans?  Dacă tu ești Mesia zi-ne clar.’”  (Ioan 10:22–24)

Ieșua (Iisus) s-a dus la Ierusalim pentru Sărbătoarea Rededicării (Hanuca), și pe când era în zona Templului El proclama “Eu și Tatăl suntem una” (Ioan 10:30). 
 

Sufganiot sunt gogoși cu jeleu fripte adâncit în ulei care sunt consumate în mod tradițional în timpul Festivalului Rededicării „Hanuca”. Sufganiot sunt o emblemă deosebit de populară în Israel. Uleiul folosit pentru a prăji gogoașa amintesc de rezerva uleiului de măsline pentru o zi care a ars în mod miraculos opt zile, timp cât a ținut de obicei dedicarea Templului cu ocazia Festivalului Colibi din Toamnă care în acel an nu s-a putut ține.

Exemplu de rețetă --

Îngrediente:
• 25 grame (1 ounce, sau jumate de pachețel) drojdie
• 1 lingură zahăr sau miere
• 1 lingură apă de masă
• 1 lingură făină

• 3 cupe făină
• 50 grame (1/4 pahar) margarină tartinabilă, topită
• linguriță de sare neiodată
• 3 Linguri de zahăr
• 2 gălbenușuri de ouă

• 1 1/4 pahare suc de portocale (la temperatura camerei, cam de la două portocale mari)
• marmeladă (recomandat de zmeură, căpșuni, caise, ș.a.)
• ulei pentru fript (este recomandat Canola, ori ulei de palmier)
• zahăr praf


Mod de Preparare:
1. Aluatul gogoașei:
* Combină primele 4 ingrediente într-un bol. Amestecă-le bine, acoperă, și așteaptă până începe să se umfle.
* Într-un alt bol, amestecă 3 cupe de făină cu margarina topită la temperatura camerei, sarea, și gălbenușurile frecate cu zahărul.
* Combină amestecul cu drojdiei cu amestecul făinii.
* Treptat adaugă seva de portocale frământând. Când aluatul este moale se mai lucră cu făină să nu se prindă de mâini, se acoperă bolul cu o ștergură și se lasă să dospească până se ridică.

2. Clădirea gogoașei:
După ce aluatul s-a ridicat, se rulează cu sâcitoarea pe o folie sau pe o scândură de lemn.
Cu ajutorul unui pahar mare se taie cercuri din aluat. Cercurile se pun una peste alta iar în mijlocul celui de sus se poate tăia cu un dop cu filet o gaură, iar între ele se pune marmeladă cu o linguriță. Asigură-te că cele două cercuri se atașează bine să formeze un fel de minge cu marmelada în centru. Acoperă gogoșii cu o ștergură și lasă-le să se umfle de la drojdie.

3. Prăjirea gogoașei:
* Încălzește ulei într-un vas adânc până când este foarte fierbinte.
* Aruncă gogoașele nuci-dospite în ulei și întoarcele să se prăjească pe ambele părți pînă prind culoare portocalie.
* Scotele cu o spumieră pentru a se scurge uleiul și când nu mai sunt fierbinți pudrează-le cu zahăr praf.

Sfat: Aceste sufganiot sunt numai bune proaspete. După ce ați face aluatul, prăjește câteva la un moment dat. Păstrați restul aluatului în frigider până doriți să le serviți.
Vezi mai mult

Sufganiot (gogoașele) frigându-se în ulei:  Mâncăturile fripte de Hanuca memorializează miracolul proviziile de o-zi ale uleiului sigilat ce lumina opt zile când Templul a fost rededicat după pângărirea făcută de eleni.

Rețetă de Latche ori Chifteluțe de cartofi

Ingrediente:
5 cartofi medii (1-2 cartofi mici de peste 500 g); sare, piper;
5 ardei capia verde; 3 căței de usturoi ...
1-2 linguri faină;
1/4 ceașcă de suc de citrice (de la aproximativ 1 grepfruit mare)
20 ml ulei de măsline;
1 pahar ulei stors la rece (eu am folosit Cardinal);

Mod de preparare:

Cartofii se spală, se puțin la loc cald să se usuce coaja, se curăță de coajă.
Se fierb într-o cratiță mică în care uleiul din pahar să nu cuprindă mai mult de jumătate de oală, dar nu se lasă să se rumenească coaja. Cartofi se scot într-un bol pe un șervet (pentru a proteja mâinile de uleiere). După ce nu mai sunt fierbinți se elimină șervetul și se toacă ca un pire.
Într-un alt bol se stoarce seva de grepfruit (cu mâinile curate).

În bolul unde s-au pus cartofii tocați pire, se condimentează cu sare cușer (neiodată) și piper, se pune ardeii tocați mărunt pentru a lăsa suc, și usturoiul pisat, și se omogenizează. Apoi se adaugă făină cât să se lege compoziția.

Din compoziție se formează chifteluțe și se aplatizează, se dau prin făină și se prăjesc în uleiul de măsline încins pană se rumenesc, pe ambele părți. Se scot pe un șervet absorbant.

Mod de servire:
Se servesc simple, ca garnitura, ori cu sos!
Poftă bună!


Cel mai frecvent obicei evreiesc pe Hanuca este iluminarea unui șfeșnic special numită Hanuchie. Această Menora specială diferă de cea cu șapte brațe care a fost în Templu și este folosită doar la Hanuca.
 

Fotografie: Vrând drept aceea să facem în douăzeci și cinci de zile ale lunii lui Kislev: 
Festivalul Sfințirii Templului, cu cuviință am socotit a vă înștiința, ca și voi asemenea să  prăznuiți ca Sărbătoarea Corturi (Sucot), în amintirea focului care ne-a apărut când Neemia, 
după ce a zidit Templul DOMNULUI și Jertfelnicul, a oferit jertfă.

Replica unui șfeșnic de la Templu, făcută de Institutul Templului din Ierusalim

O altă diferență cheie între Menora de la Templu și Hanuchie este faptul că opt candele pe hanuchie sunt aprinse cu o candelă specială numită șamăș, considerat ‘candela serv’ deoarece el este folosit să aprindă lumina tuturor celorlalte.

Aceste nouă candele adesea sunt elevate peste celelalte opt candele în Hanuchie.

Pentru fiecare din aceste nouă de Hanuca, o lumină adițională este adăugată la Hanuchie până la ultima noapte când lumina șameșului este dată tuturor opt candele.

Ieșua: Sameșul care Aprinde Lumina în Inimile noastre și Trăiește "Căci chiar și Fiul Omului a venit nu să fie servit, ci să servească, și să-și de-a
viața Sa ca o răscumpărare pentru mulți."  (Marcu 10:45)

Fotografie: Trivia: Care sărbătoare este biblică ? 
a. Ziua Crăciunului.
b. Hanuca.


Doar cum sameșul (candela din mijloc) este candela serv care luminează toate candelele în Hanuchie, Ieșua (Iisus) Mesia a venit ca un servitor să fie lumina ce strălucește în și printre noi ceilalți.

Ioan confirmă că Ieșua este pe car lumina care întunericul nu o poate birui...

“În El are viață, și acea viață era viața întregii omeniri.  Lumina străluce în întuneric, ți întunericul nu o poate birui.”  (Ioan 1: 4–5)

Întunericul nu are putere peste lumină. Când luminile sunt pornite, întunericul dispare imediat!  Nici odată nu e o zbatere ori un concurs.
Lumina învinge de fiecare dată!

Totuși, mulți oameni în lume sunt prinși în întuneric.  De ce?
Pentru că ei trăiesc fără lumina care vine în lume a cărui nume este Ieșua haMașiah (Iisus Mesia).  

“Deci iar Ieșua le vorbea, zicând, ‘Eu sunt lumina lumii. Oricine mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.’”  (Ioan 8:12)

 

Cel mai apropiat an în care ajunul de Hanuca coincide cu Ziua Recunoștinței este 2013 , an în care cadența este exact ca în anul când ziua aceasta a fost oficializată de președintele american Abraham Lincoln. Acesta este un an bisect la capătul căruia se adaugă o lună în calendarele vechi, și din acest moviv luna Noiembrie coincide perfect cu luna a IX-a numită și Kislev, la fel ca majoritatea lunilor fiind o ocazie unică odată la mulți ani în care pe cele trei calendare se pot urmări toate sărbătorile biblice în paralel.

Unii rabini mesianici susțin că Mesia a participat la această sărbătoare în ajun când a fost luminată pentru prima dată Menora de la Templu. Apostolul Ioan asociază ziua în care Mesia a mustrat iudeii la Templu cu anotimpul de iarnă, ceea ce putea fi mai ales la Rosh Codesh, cu ocazia lunii noi Tevet când Menora mai era lumina încă o zi în plus credincioșii care păzesc porunca cu privire la Luna Nouă, și intrarea într-un nou anotimp.


Prima Candela are cadența Miercuri 27 Noiembrie 2013, în ajun, cam la orele 16:30 când se întunecă ușor afară.

Ḥanucah: 1 Candele 24 Kișlev,
Ḥanucah: 2 Candele 25 Kișlev,
Ḥanucah: 3 Candele 26 Kișlev,
Ḥanucah: 4 Candele 27 Kișlev,
Ḥanucah: 5 Candele 28 Kișlev,
Ḥanucah: 6 Candele 29 Kișlev,
Ḥanucah: 7 Candele 30 Kișlev,
Ḥanucah: 8 Candele 01 Tevet,

חַג הַחֲנֻכָּה שָׂמֵחַ  Ḥag Ḥanucah Șamea!